1176: Bătălia de la Legnano: milițiile Ligii Lombarde au înfrînt armata împăratul Frederic I.

1265: S-a născut poetul şi filozoful italian Dante Alighieri: “Divina Comedie”, “Infernul”, “Purgatoriul” (d. 1321)

DanteFresco

Dante Alighieri

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) (n. 29 mai 1265, Florența – d. 14 septembrie 1321, Ravenna) a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

1328: Filip al VI-lea este încoronat rege al Franței.

220px-Phil6france

Filip al VI-lea

Filip al VI-lea al Franței (n. 1293 – d. 22 august 1350), cunoscut și ca Norocosul (Le Fortune) sau de Valois, a fost un rege al Franței din 1328 până la moartea sa în 1350. El a fost, de asemenea, Contele de Anjou, Maine și Valois 1325 – 1328. A fost un membru al dinastiei Capețienilor, el fiind fiul lui Carol de Valois (care era fratele regelui Filip al IV-lea al Franței, tatăl lui Carol al IV-lea) și primul rege al Franței din Casa de Valois. La moartea lui Charles al IV-lea (survenită în 1328), Filip, în fața opoziței partizanilor lui Eduard al III-lea, a preluat tronul până când văduva lui Charles al IV-lea a reușit să nască. În luna august a aceluiași an a izbucnit o revoltă în Flandra. Perioada domniei sale a coincis cu începutul Războiului de 100 de ani și a Marii Ciume care a mistuit Europa. La scurt timp, Robert de Artois( cel care l-a ajutat pe Filip să obțină tronul) a devenit din prieten dușman. Eduard al III-lea dorea să preia tronul Franței, după stingerea Dinastiei Capețienilor. Filip a invocat Legea Salică, ce nu permitea accesul la tron a descendenților de pe linie femeiască. Altfel, Eduard i-a negat dreptul lui Eduard de a deveni rege. În anul 1340 francezii au fost învinși în bătălia navală de la Sluys. În anul 1346, Eduard al III-lea îl învinge pe Filip în bătălia de la Crécy. În anul 1347, englezii vor captura orașul Calais, pe care îl vor deține timp de două secole. În același an, a fost încheiat un armistițiu între englezi și francezi, tocmai când ciuma începuse să devasteze Franța. Filip al VI-lea de Valois a murit în anul 1350. La moartea sa, Franța era divizată de război și ciumă.

1379: A murit Regele Henric al II-lea al Castiliei (n. 1334)

Coronation_Henry2_Castile_02

Henric al II-lea al Castiliei
Rege al Leonului și Castiliei

Henric al II-lea (13 ianuarie 1334 – 29 mai 1379) s-a născut în Sevilia și a murit în Santo Domingo de la Calzada la vârsta de 45 de ani. Fiind cunoscut mai bine ca Henric de Trastamara, el a fost primul rege al Castiliei și Leonului din Casa de Trastamara. El a devenit rege în 1369 după înfrângerea fratelui său vitreg, Petru I al Castiliei, după numeroase revolte și lupte. Ca rege, el a fost implicat în războaiele cu Ferdinand și în Războiul de o sută de ani.

 1439: S-a născut Papa Pius al III-lea (d. 1503)

1453: Căderea Constantinopolului: armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile; sfârșitul Imperiului Bizantin.  Numele oraşului este schimbat în Istanbul.

Zonaro_GatesofConst

Căderea Constantinopolului: Sultanul Mahomed al II-lea intră în Constantinopol, pictură de Fausto Zonaro.

Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453. Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.

1660: Restaurarea engleză: Carol al II-lea este repus pe tronul Marii Britanii.

1727: Petru al II-lea devine țar al Rusiei.

220px-Molchanov

Petru al II-lea, Împărat și Autocrat al tuturor Rusiilor
Împăratul Petru al II-lea, circa 1730

Piotr (Petru) al II-lea Alekseievici (23 octombrie/12 octombrie 1715 – 30 ianuarie/19 ianuarie 1730) a fost împărat al Rusiei din 1727 până la moartea sa. A fost singurul fiu al Țareviciului Alexei Petrovici (fiu al țarului Petru I al Rusiei și al primei lui soții, Eudoxia Lopukhina) și al Prințesei Charlotte (fiica Ducelui Louis Rudolph de Brunswick-Lüneburg și cumnată a lui Carol Quintul). De asemenea, a fost singurul nepot pe linie masculină a lui Petru cel Mare. Mama lui a murit la scurt timp după naștere iar tatăl lui în 1718. Educația copilului a fost supravegheată de Menșikov. Petru a căpătat pasiunea vânătoarei, biliardului și dansului. A devenit țar la vârsta de 11 ani. Una dintre primele sale măsuri a fost s-o elibereze din închisoare pe bunica lui, Evdokia. Anunțul lui Menșikov legat de logodna fiicei lui Maria cu împăratul i-a încrâncenat pe oponenții acestuia. O facțiune aristocratică în frunte cu Dolgoruky l-a convins pe Petru, care nu era nici el prea încântat de perspectiva căsătoriei cu Maria, să-l exileze pe Menșikov și familia lui în Siberia în 1727. Acesta a murit acolo în 1729. Curtea s-a mutat la Moscova, care a redevenit capitală. Facțiunea Dolgoruky l-a convins pe Petru al II-lea să se logodească cu Ecaterina, fiica lui Alexei Dolgoruky, dar în ianuarie 1730, Petru a murit de variolă chiar în ziua în care urma să se căsătorească.

1814: A murit Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon Bonaparte și împărăteasă a Franței (n. 1763)

200px-Josephine_de_Beauharnais,_Keizerin_der_Fransen

Joséphine de Beauharnais, Împărăteasă a Franței

Joséphine de Beauharnais (n. 23 iunie 1763 – d. 29 mai 1814) a fost prima soție a lui Napoleon I și prima Împărăteasă a francezilor. Reședința ei preferată a fost Castelul Malmaison. Prin fiica ei, Hortense, a fost bunica maternă a lui Napoleon al III-lea. prin fiul ei, Eugène, a fost străbunica ultimilor regi și regine ai Suediei și Danemarcei ca și a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei și Luxembourgului sunt descendenții ei.

1825: Carol al X-lea este încoronat rege al Franței la Reims.

220px-François_Pascal_Simon_Gérard_006

Carol al X-lea
Rege al Franței și al Navarei

Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836) a fost rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830. Carol a fost fiul lui Ludovic, delfin al Franței, nepot al lui Ludovic al XV-lea și frate al regilor Franței, Ludovic al XVI-lea și Ludovic al XVIII-lea. În copilărie a primit titlul de conte de Artois. Căsătorit în anul 1773 cu Marie-Thérèse de Savoie, a avut trei copii: Louis-Antoine, duce de Angoulême, Sophie și Charles-Ferdinand, duce de Berry. În perioada care a precedat Revoluției franceze, contele de Artois a fost unul dintre conducătorii fracțiunii care susținea menținerea regimului social care asigura privilegiile primelor două stări (aristocrația și clerul). După convocarea Stărilor Generale în anul 1789, contele de Artois a devenit un apărător al puterii monarhice, ceea ce i-a atras reproșuri din partea fratelui său, regele Ludovic al XVI-lea, care l-a descris ca fiind “mai regalist decât regele”. Carol a abdicat la 30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța în favoarea Angliei. Totuși, Camera Deputaților controlată de de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței. A murit la 6 noiembrie 1836 la palatul contelui Michael Coronini von Cronberg (Graf Michele Coronini von Cronberg) într-un vechi cătun Grafenberg (acum orașul Gorizia, Italia) asistat de nepoata sa, Marie-Thérèse-Charlotte. A fost înmormântat la biserica Saint Mary (acum în Slovenia).

1866: A apărut, la Bucureşti, primul număr al publicaţiei umoristice, antimonarhice, “Ghimpele”. În perioada 1872–1877, publicaţia a fost redactată de un comitet din care făcea parte şi I. L. Caragiale.

Ghimpele

 Ghimpele a fost o revistă satirică care a apărut în perioada 1866 – 1879. Proprietarul acesteia era T. I. Stoenescu, care și publica articole sub pseudonime ciudate, precum Ioga, Eu, Hai-hui, Tipeliga, Grivei.  În ziar, acesta scria: Toți știți, amici lectori că “Ghimpele” nici nu sfâșie, nici nu rănește. Ghimpele înțeapă, deșteaptă spiritul și îndreaptă moravurile. Este adevărat că pe ici pe colo, cei înghimpați essală câte un of.
Dintre colaboratorii revistei au ieșit în evidență folcloristul Gheorghe Dem Theodorescu, care a fost redactor al revistei între 1869 și 1875, și scriitorul I. L. Caragiale. Gheorghe Dem Teodorescu a debutat în revistă, sub pseudonimul Ghedem, publicând în numărul din 17 mai 1870 pamfletul “Animale politice – Maimuța”, care se înscria în linia atacurilor antimonarhice ale revistei. I. L. Caragiale și-a început colaborarea la „Ghimpele” în numărul din 16 decembrie 1873, cu povestea satirică în versuri “Șarla și ciobanii”. Începând cu numărul din 26 mai 1874, Caragiale publica „cronica literară”, „cronica fantastică” și „cronica sentimentală”, semnând Car. și Palicar. În numărul din 20 iunie 1871 al revistei Ghimpele a fost publicată și poezia de debut a lui Alexandru Macedonski, Dorința poetului, publicată inițial în „Telegraful român“, din Sibiu.

În secolul XXI, Ghimpele a devenit o rețea de publicații săptămânale locale din România. A fost lansată de trustul media Intact Media Group, în județele Cluj, Brașov, Iași, Constanța și Caraș Severin, cu un tiraj total de 200.000 exemplare pe număr. În octombrie 2011, compania All News, titulara brandului “Ghimpele”, a fost preluată de o nouă echipă managerială și redacțională, avându-l director general pe Ovidiu Raețchi (până în 2012) și redactor-șef pe Răzvan Zamfir. Cotidianul Ghimpele, care apare într-o nouă formulă editorială, a încearcat să genereze un gen specific de paparazzi politic. Targetul publicațiilor Ghimpele este publicul activ, capabil, cu spirit incisiv, cu atitudine (critică), cu vârsta intre 30 – 70 de ani, cu studii medii și superioare.

1868: Asasinarea la Belgrad a prințului Serbiei, Mihailo Obrenovich al III-lea.

1903: Alexandru Obrenovici, rege al Serbiei și regina Draga sunt asasinați la Belgrad de către un grup de ofițeri de armată.

Aleksandar_Obrenovic

Regele Alexandru și soția sa, regina Draga (în jurul anului 1900)

Alexandru Obrenović (n. 2/14 august 1876, Belgrad – d. 11 iunie 1903, Belgrad) a fost rege al Regatului Serbiei din 1889 până în 1903, în Belle Époque. A fost asasinat de gruparea teroristă panslavistă Mâna Neagră, care i-a reproșat o atitudine provestică.  Atentatul la viața sa a fost organizat de un grup de tineri ofițeri coordonați de Dragutin Dimitrijević. Deoarece ofițerii implicați în atentat făceau parte din Regimentul 6 Infanterie, care purta numele “Regimentul Regele Carol al României”, Carol I al României a telegrafiat la Belgrad anunțând că renunță la patronajul onomastic asupra regimentului respectiv.

1914: Nava RMS Empress of Ireland s-a scufundat după ce s-a ciocnit de SS Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu. Și-au pierdut viața 1.012 de oameni.

1917: S-a născut John F. Kennedy, al 35-lea președinte al Statelor Unite (d. 1963)

250px-John_F._Kennedy,_White_House_color_photo_portrait

John Fitzgerald Kennedy
Președinte al Statelor Unite

 John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai 1917 – d. 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau “Jack Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.

1918: Armenia învinge armata otomană în Bătălia de la Sardarapat.

1919: Este înființată Republica Prekmurje.

1953: Neo–zelandezul Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay sunt primii oameni care au ajuns pe Everest.

Edmund_Hilllary_by_Kubik_2004

Edmund Hillary

Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) a fost un alpinist și explorator neozeelandez, cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953. Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay. Sir Edmund a fost singurul neozeelandez care a apărut, în timpul vieții, pe o bancnotă în circulație în țara sa.

1979: Mary Pickford, actriță canadiano-americană, co-fondatoare a United Artists (n. 1892)

1980: Campionatul internațional de atletism. Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1982: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul pontif care vizitează Catedrala Canterbury.

1985: Dezastrul de pe stadionul Heysel din Bruxelles: 39 de spectatori au murit și sute au fost răniți, în urma prăbușirii unei tribune.

300px-Heysel_plan

Stadionul Heysel pe sectoare

Tragedia de pe Stadionul Heysel s-a întâmplat pe 29 mai 1985, în Bruxelles, Belgia, la meciul din finala Cupei Campionilor Europeni 1985 dintre echipa italiană Juventus și cea engleză, Liverpool, când un perete al Stadionului Heysel s-a prăbușit peste fanii ce fugeau panicați. În rezultat 39 de fani ai lui Juventus au murit, iar 600 au fost răniți. Cu o oră înainte de începutul meciului, un grup de suporteri ai lui Liverpool au sărit gardul de protecție ce-i despărțea de fanii lui Juventus. Drept urmare fanii lui Juventus panicați au început să fugă de pe terasa stadionului, provocând astfel prăbușirea peretelui susținător, fapt care a dus la moartea a 39 de persoane și alte câteva sute au fost rănite. În pofida incidentului, meciul nu a fost anulat, ci s-a jucat până la capăt, pentru a se evita altercații în continuare. Ca rezultat al tragediei cluburile engleze de fotbal au primit de la UEFA interdicție nelimitată în competițiile europene (ridicată în 1990–91), Liverpool fiind exclusă pentru un an suplimentar, iar 14 suporteri ai FC Liverpool au fpst găsiți vinovați în omucidere involuntară, fiecare din ei fiind condamnat la trei ani de închisoare. Dezastrul a fost mai târziu descris ca “cea mai neagră oră din istoria competițiilor UEFA”.

1990: Parlamentul rus îl alege pe Boris Elțîn președinte al Federației Ruse.

1995: A 12-a enciclică intitulată „Ut unum sunt” („pentru ca toți să fie unul”), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut apel la unitatea creștinilor din întreaga lume.

2005: Francezii au respins, cu 54,67 % voturi contra, ratificarea Constituției europene. Prezența la vot a fost de 69,37%.

2006: Slim Aarons, fotograful celebrităţilor, care a creat imagini cunoscute ale vedetelor internaţionale, supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, a murit la New York, din cauza unui infarct. (n. 1916)