IURI GAGARIN – PRIMUL OM în SPAȚIU

Istoria ne învaţă că trebuie să ne asumăm riscuri, dar şi că trebuie să fim conştienţi de implicaţiile acestora.
(Mareşalul Zukov, 1965)

În dimineaţa însorită şi răcoroasă a zilei de 12 aprilie 1961, pe cosmodromul Baikonur din Asia Centrală Sovietică, era pregătită pentru start o rachetă balistică Semiorka transformată. Cu ajutorul ei trebuia să fie lansată nava spaţialăVostok 1, la bordul căreia se afla, pentru prima oară în istoria omenirii, un om. Ştirea a uimit întreaga planetă. Astfel, în timp ce posturile radio de pe planetă şi-au întrerupt emisiunile pentru a anunţa această ştire, rusul Iuri Alexeevici Gagarin şi-a început marşul triumfal în lume din Piaţa Roşie, de unde toate agenţiile de pe glob transmiteau reportaje. Anul acesta se împlinesc 53 de ani de când Iuri Gagarin a părăsit atmosfera terestră şi s-a aventurat în spaţiul cosmic. Mulţi ştiu că în primele secunde ale startului, Iuri Gagarin a rostit legendara replică Să mergem!. Mai puţini ştiu însă ce a fost mai departe…

Era spaţială a fost deschisă de Uniunea Sovietică în octombrie 1957, prin lansarea lui Sputnik 1 – primul satelit artificial al Pământului. A urmat apoi Sputnik 2, cu căţeluşa Laika la bord. Având condiţii minime la bord, aceasta supravieţuieşte lansării, stării de imponderabilitate şi celei mai mari părţi a călătoriei. Din păcate, la un moment dat, rezerva de oxigen s-a terminat şi căţeluşa a murit. Trei ani mai târziu, alţi doi câini călătoreau în spaţiul cosmic. Cele două căţeluşe, Belka şi Strelka, s-au reîntors cu bine pe Pământ, după ce au suportat 18 rotaţii pe orbită. Încurajat de aceste succese, liderul sovietic Nikita Hruşciov ordonă să fie organizată o unitate de exploratori sovietici – primii cosmonauţi. În acest scop, la spitalele militare din Moscova sunt aduşi mii de voluntari pentru testele finale. Toţi au sub 1,70 m înălţime, cântăresc sub 70 kg, au o condiţie fizică excelentă şi un trecut ireproşabil, sunt buni sovietici, patrioţi şi, evident, membri ai Partidului Comunist. La începutul anilor ’60, din cei 3.500 de tineri piloţi militari selectaţi pentru primul detaşament de cosmonauţi au rămas doar 20. Printre ei se numără şi Iuri Gagarin de 1,59 m înălţime şi 57 kg.

Născut în satul Kluşino din regiunea Smolensk, la 9 martie 1934, Gagarin provenea dintr-o familie de ţărani, ce a avut de suferit de pe urma ocupaţiei germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot din această perioadă îşi are originea visul lui Iuri – acela de a zbura. Acest vis i-a fost insuflat de profesorul lui de matematică şi ştiinţe ce a luptat în al Doilea Război Mondial ca pilot al Forţelor Aeriene Sovietice. Mânat de acest vis, în 1955, Gagarin se înrolează în aviaţia sovietică. Cinci ani mai târziu, acesta făcea parte din cei 20 de „vulturaşi” ai programului spaţial sovietic. În cadrul acestuia, cosmonauţii aspiranţi au fost supuşi unui program de antrenament nemilos şi unei discipline riguroase, fiind supravegheaţi direct de Serghei Pavlovici Koroliov – nimeni altul decât părintele programului spaţial sovietic. În primii ani de teste, doi fruntaşi s-au detaşat de grup: Gherman Stefanovici Titov şi Iuri Alexeevici Gagarin. Imposibil de separat la încercările fizice, Gagarin avea o calitate pe care Titov n-o va avea niciodată: Iuri era băiat de fermier, exact ca liderul sovietic Hruşciov. Originile perfecte pentru un erou sovietic al erei spaţiale. Până la final, Koroliov menţine suspansul. Numele viitorului erou va fi dezvăluit abia pe 8 aprilie 1961, cu patru zile înainte de ziua cea mare. Cu numai o lună înainte, sovieticii lansaseră în spaţiu o capsulă Vostok, cu un anume Ivan Ivanovici la bord. Ivan a supravieţuit călătoriei, însă acesta era făcut din cauciuc…

12 aprilie 1961. În dimineaţa zborului, în loc să-l pregătească pe Gagarin pentru zbor, tehnicienii îl pregătesc pe Titov. În felul acesta, îl țin pe Gagarin relaxat. Și fericit. Titov ştie că, în afară de vreo piedică de ultim moment, Gagarin este cel care va ajunge în spaţiu. El va lua gloria. Dar tot el îşi asumă şi riscurile. Racheta cu care va zbura este o rachetă balistică proiectată să care focoase nucleare în inima Americii. Astăzi, ea va duce un mesaj simplu – acela că Uniunea Sovietică a câştigat cursa spaţială. Cu două ore înaintea startului, lângă rachetă s-a oprit un autobuz din care Gagarin a ieşit îmbrăcat într-un soi de costum de scafandru de culoarea portocalie. Înainte de a se urca în capsula Vostok 1, Iuri a ţinut un discurs întrebându-se ce se poate spune în ultimele minute dinaintea startului? Toată viaţa mea mi se pare acum că este o clipă minunată. Tot ce am trăit, am realizat mai înainte a fost trăit şi realizat pentru acest moment: să fiu primul în spaţiul cosmic, să încep această luptă cu natura, pot oare visa la altceva?

Bucuros că în sfârşit va putea vedea lumea faţă în faţă, Gagarin rămâne singur în capsula Vostok – casa lui pentru următoarele două ore. Între timp, Koroliov coboară în adâncul Pământului. Pe timpul zborului va sta într-un buncăr blindat la 300 m de echipa sa de control de la suprafaţă. Ei pot fi înlocuiţi. El nu. Misiunea e copilul lui Koroliov. Dacă eşuează vina va fi a lui. Dar dacă va reuşi, el nu va împărţi laudele. Geniul lui Koroliov e un secret de stat prea mare pentru a fi pus în faţa presei mondiale.

Se apropie ora zero. Deodată, imensele motoare ale Semiorkăi, alimentate de cele 250 tone de combustibil, încep să zumzăie aidoma unor bondari imenși. La ora 7:07, am auzit zgomotul motorului şi acceleraţia. Am simţit cum se zguduia corpul navei şi foarte încet am decolat, avea să povestească ulterior Gagarin. La doar zece minute de la decolare, acesta scăpa de gravitaţia Pământului şi devenea primul om care s-a aventurat în spaţiul cosmic. Înscriindu-se pe orbită, capsula Vostok alunecă încet în întuneric. Sub ea sunt oraşe. Deasupra sa, stelele. Gagarin încearcă să identifice constelaţiile, însă lumina de la camera TV care se afla în cabină îi intră în ochi. Zburând tot spre est cu mai bine de 28.000 km/h, Iuri întâlneşte soarele care răsare. Pentru prima dată în cariera sa, e doar un pasager şi, totodată, e liber să se bucure de cea mai frumoasă panoramă văzută vreodată de un om. Tot atunci, Gagarin a văzut pentru prima dată Pământul în întregime. Cerul este negru, iar Pământul este albăstrui, a spus Gagarin în acel moment. El a afirmat că toate corpurile cereşti se văd mult mai bine de acolo.

La 55 de minute de la lansarea astronavei Vostok, guvernul a emis un anunţ oficial, aşa cum fusese planificat: Prima aeronavă cu echipaj uman la bord a fost lansată. Pilotul este membru al Partidului Comunist Sovietic, maiorul Iuri Alexeevici Gagarin. Înainte de decolare, Gagarin era locotenent. În timp ce se afla în spaţiu, a fost avansat în grad cu două trepte.

Vostok a zburat pe orbită în jurul Pământului, prin dreptul Ecuatorului, timp de aproximativ 90 de minute. După această perioadă a venit timpul întoarcerii pe Pământ, aceasta fiind cea mai periculoasă parte a zborului. Aparatele de bord au direcţionat nava pe traiectoria necesară şi, folosind Soarele ca punct de orientare, Vostok a început să coboare.

Înainte de intrarea în atmosferă, modulul de coborâre  nu a putut să se desprindă de modulul cu echipamentul de bord şi ambele  module s-au îndreptat spre Pământ cu o viteză fulgerătoare. La centrul de control de la sol, nimeni nu are idee că Vostok e periculos scăpată de sub control şi se roteşte incontrolabil, ca o pereche de ghete legate de şireturi, iar Koroliov nu ştie dacă Gagarin e încă pe traseu, sau dacă a fost transformat într-un milion de bucăţele împrăştiate în spaţiu. Din pricina frecării cu atmosfera, în jurul navei s-a creat un câmp magnetic, prin care semnalele radio nu pot trece. În consecinţă, radioul rămâne tăcut în continuare. Implicaţiile unui eşec nu sunt greu de imaginat. Ruşii au o vorbă: Împachetează-ţi sania, ştiind că ajung în gulag. Soarta lui Koroliov atârnă de Gagarin, care e aproape să-şi piardă cunoştinţa. La 8 km sub rachetă, tractoristul Yakov Lysenov aude o explozie destul de puternică pentru a putea fi auzită prin zgomotul tractorului. Crezând că este vorba de sunetul unui avion care se prăbuşeşte, Lysenov se uită după acesta şi vede ceva căzând. Este Iuri Gagarin. Căldura reintrării în atmosferă a ars cablurile care legau cele două jumătăţi ale navei sale care se prăbuşea, iar Iuri a profitat de această ocazie pentru a se catalputa. La sol, instrumentele centrului de control au arătat că trapa de salvare a fost deschisă la o altitudine de 6.7000 m, cu 3 km mai sus decât era plănuit.

După 108 minute în spaţiu, Iuri Alexeevici Gagarin a aterizat pe pământ la ora 10:55,  în apropierea oraşului Saratov, pe o arătură, sub ochii unei ţărănci şi a nepoatei sale. Ele s-au îndreptat spre Gagarin, însă s-au oprit, fiind tulburate de înfăţişarea neobişnuită a primului cosmonaut. Am început să dau din mâini şi să strig: «sunt de-al vostru, nu vă temeţi de mine, veniţi încoace», îşi amintea mai târziu Gagarin. Imediat după aceea, au venit şi tractoriştii care ascultaseră radioul şi ştiau ce se întâmplă. Este Iuri Gagarin, a strigat unul dintre ei, fiind tulburat până în adâncul sufletului de întâlnirea cu omul despre care, cu numai câteva minute în urmă, se vorbea la radio.

După terminarea misiunii, Gagarin a mers pe covorul roşu care ducea spre Mausoleu, în tribunele căruia se aflau conducătorii statului şi se gândea cu panică la şiretul de la pantof care i s-a dezlegat: dacă se va împiedica şi va cădea. Însă nu s-a întâmplat nimic, Gagarin a ajuns în faţa tribunei şi a raportat în prezenţa a 1.500.000 de moscoviţi că: Primul zbor cosmic din lume a fost efectuat cu nava cosmic sovietică Vostok pe 12 aprilie 1961. Toate sistemele şi aparatele navei au funcţionat cu precizie şi ireproşabil. Starea de sănătate este excelentă. Sunt gata să îndeplinesc orice misiune a partidului şi guvernului nostru. Două zile mai târziu, Gagarin se întâlneşte cu presa pentru a vorbi despre prima misiune spaţială cu echipaj uman la bord. În acest timp, Iuri ajunsese deja un erou naţional. În consecinţă, guvernul a început să îl folosească în scopuri propagandistice.

La o lună după ce Gagarin a văzut frumuseţea Pământului din spaţiu, Federaţia Aeronautică Internaţională (FAI) a înregistrat faptul că primul zbor spaţial pilotat a fost efectuat de cetăţeanul URSS, Iuri Gagarin. Din documentele oficiale ale FAI reiese că nava Vostok a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur la ora 6 şi 7 minute după Greenwich şi a aterizat după 108 minute. Au fost parcurşi 40.868,6 km, viteza maximă a zborului a fost de 28.260 km/h, iar înălţimea maximă a zborului de 327 km. Ultima cifră reprezintă un record până în zilele noastre: nici o navă cu un pilot la bord nu s-a ridicat mai sus decât Gagarin.

Şapte ani mai târziu de la acest record, Iuri Gagarin moare în condiţii neelucidate nici până în prezent. După versiunea oficială, pe 27 martie 1968, la ora 10:31 dimineaţa, avionul cu dublă comandă MIG-15, în care se afla Iuri Gagarin şi copilotul Vladimir Sereghin, s-a prăbuşit în apropierea satului Novoselovo, la 180 km de oraşul Chirjaci din regiunea Vladimirskoe (190 km la est de Moscova). Totuşi, există elemente care pun la îndoială atât data şi ora catastrofei, cât şi împrejurările ei. Rezultatele raportului, împreună cu resturile avionului, depozitate la Institutul de Cercetări nr. 13 al Ministerului Apărării, au fost clasificate. Ipotezele – care mai de care mai fanteziste – care au circulat pe marginea acestei morţi au inflamat imaginaţia multora, dar n-au reuşit să determine oficialităţile de la Moscova să redeschidă ancheta oprită din ordinul lui Leonid Brejnev, care mai ceruse ca toate cele 30 de volume rezultate din investigaţie să fie trecute în categoria „secret de stat” şi predate KGB-ului.

După tragica dispariţie a lui Iuri Gagarin, cenuşa i-ar fi fost plasată în zidul Kremlinului, iar cel mai mare Muzeu de aeronautică din Rusia, situat la Monino, i-a primit numele și chiar și un crater de pe Lună a fost botezat Gagarin. La locul accidentului s-a ridicat un monument (o copie a unui MIG-15) în amintirea celui ale cărui ultime cuvinte, auzite de centrul de comandă, au fost: Mi-am terminat misiunea. Revin (la sol – n.a.).

4 aprilie 1968. Într-o zi de primăvară aidoma celei în care au lansat cea mai mare provocare tehnologică din istorie, marcând astfel debutul cursei spaţiale, sute de mii de moscoviţi ies în stradă pentru a însoţi cenuşa lui Iuri Gagarin la Kremlin: Iuri Alexeevici Gagarin – primul cosmonaut din lume. Primul care a scăpat de gravitaţia terestră cu şapte ani în urmă. Acum, Gagarin e mort şi Rusia e tăcută şi-şi ţine respiraţia. Sovieticii nu deplâng doar eroul pierdut. Odată cu Gagarin, visul Rusiei de a domina spaţiul a fost îngropat şi el.

Mihăiţă ENACHE