Sergentul
www.istorie-pe-scurt.ro
Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
“Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea “Sfântul Gheorghe” ş-a “României Stea”.
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat’ el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea “Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: “De unde vii, străine?”
“Vin tocmai de la Plevna.” “Cum e acolo?” “Bine.”
“Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
“Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”
“Dar pentru care fapte?” “Ştiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei… şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant…”
“Dar ce rang ai, voinice?” “Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.
Vasile Alecsandri (Mirceşti, decembrie 1877)
OSTAȘUL ROMÂN în Bătălia de la Plevna (1877)
www.istorie-pe-scurt.ro
Marele Duce Nicolae, fratele țarului Alexandru II comandantul armatelor ruse din războiul ruso-româno – turc, după două înfrângeri severe în fața turcilor, la Plevna, a trimis următoarea telegramă cifrată domnitorului Carol I (viitorul rege al României) la 19 iulie 1877: “Turcii … ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrațiune și dacă se poate să treci Dunărea, dupã cum doresti ”. Generalul A. Cernat, ministrul de Război al României, reține în memoriile sale reacția Marelui Duce Nicolae când a anunțat decizia lui principelui Carol de a trece Dunărea: “ Vous tombez comme la Providence…” (Sunteți precum Providența…)
Generalul britanic V.Baker declara: “Este clar pentru orice militar imparțial că fără ajutorul forțelor române, întreaga armată rusă … ar fi fost inevitabil aruncată înapoi în Dunăre”.
Istoricul turc contemporan T. Yilmaz admite că “fără armata română, inamicul (rușii) nu ar fi putut sã învingă la Plevna”.
Istoricul rus N.V.Vinogradov în lucrarea “Războiul din anii 1877-1878” publicată de Academia de Științe în 1979, scria: “(ofițeri ruși) vorbeau cu o profundă admirație despre virtuțile militare ale aliaților lor români … Lucrările de fortificație au fost admirate de mulți ofițeri ruși. S-au păstrat aprecieri din cele mai măgulitoare despre artileria română”.
Într-o scrisoare, Friedrich Engels scria: “fără români, rușii ar fi fost fără ieșire la Plevna”.
Periodicul belgian “Le Bien public” din februarie 1878 scria: “Ei (românii) au luat marea parte la asaltul Plevnei și la înfrângerea definitivă a lui Osman-pașa, care a hotărât rezultatul campaniei ”. Cotidianul “Daily News” arăta la rândul său: “a luat dintr-un singur pas locul său între armatele europene. Consecințele acestui fapt sunt mai mari pentru țară și pentru chestiunea Orientului decât s-ar părea la prima vedere…”. Iar periodicul vienez “Neue Freie Presse” trăgea un semnal: “…acum un an se putea ierta nesocotirea armatei române, azi e necesar și chiar oportun ca în calculele militare armata română să fie pusă în cumpănă…”
Sursa: www.itc-cluj.ro