Duminică, 30 martie 2014, începând cu ora 09:00, în incinta fostelor ferme Boja din București (locația Iron Sky) va avea loc jocul de airsoft intitulat The Iron Gate. Scenariul cuprinde formarea a două tabere: Armata IST (Iron Sky Team) și Roșii. Astfel, în înaintarea ei către Roșcova, armata IST pătrunde, dinspre est, într-o pădure ce descrie un patrulater, în care se găsesc fortificații ale Roșilor. Datorită dificultății cu care s-a apreciat că se va trece, Colonelul Doktor a denumit campania The Iron Gate, făgăduind trupelor o zi de refacere după ce se va trece de acest avanpost al Roșilor. Pregătirea acestei bătălii a fost minuțioasă. Armata IST trebuie să treacă de Iron Gate cu orice preț, indiferent de pierderi. Trupele Iron Sky Team sunt bine antrenate, cu moralul ridicat. Dotați cu vehicule înarmate, soldații își pun nădejdea în această victorie, în timp ce Roșii, a căror țară este cotropită, pregătesc apărarea.

iron gateJocul are o durată de 30 minute și este fără respawn, obiectivele fiecărei echipe fiind fie să treacă de zona clădirilor și să atingă limita păduricii dinspre parcare (Armata IST) și, respectiv, împiedicarea tranzitului (trupele Roșii). Totuși, dacă cel puțin patru soldați IST trec limita, Roșii pierd.

Concret, trupele Iron Sky Team și aliații din această luptă, pătrund pe câmpul de bătălie la inserția drumului în pădure, dinspre CET, dotați cu vehicule înarmate și trupe aferente. Trupele Roșilor, care apără drumul spre Roșcova, sunt dispuse în careul descris de liniile galbene de pe harta diponibilă aici. Orice Roșu care depășește frontul de luptă astfel format va fi declarat dezertor și executat pe loc. În ceea ce privește mecanizatele IST, acestea sunt vehicule deschise, existând posibilitatea ca orice ocupant, inclusiv conducătorul, să fie eliminat. Un vehicul poate fi imobilizat atunci când cel puțin conducătorul este lovit. Conducătorul, trăgătorii, precum și ceilalți ocupanți pot fi înlocuiți, cu permisiunea acestora. Dacă un dezertor Roșu, lovește vreun atacator, lovitura este invalidată prin câștigarea dreptului de respawn al celui din urmă. Acesta se va întoarce la punctul de inserție. Este recomandat ca jucătorii să aducă la ei câte o banderolă roșie, cu care va fi marcat.

Organizatorii recomandă citirea cu atenție a regulamentului pentru jocurile organizate de Iron Sky, disponibil aici. Pentru închirieri de arme, accesați aici, iar informații suplimentare puteți  afla la unul dintre nr. de telefon: 0720.697.591 sau 0755.864.789.