28 martie în istorie

193: Împăratul Roman Pertinax este asasinat de Garda Pretoriană care apoi vinde tronul lui Didius Iulianus. Acesta moare și el prin violență după câteva săptămâni.

Publius Helvius Pertinax (1 august 126 – 28 martie 193) a fost proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193. Fiul unui libert din Liguria, Pertinax parcurge o strălucită carieră militară și administrativă. Se remarcă în timpul războaielor cu marcomanii, este guvernator al Moesiilor (176-178), al Daciei (178-179), al Siriei (179-182), al Britanniei (185-187), al Africii (188-189). La sfârșitul domniei lui Commodus, devine prefect al orașului Roma.  Este proclamat împărat, la 1 ianuarie 193, a doua zi după asasinarea lui Commodus. Pertinax, asemenea împăratului Galba în 68, caută să obțină sprijinul Senatului în vederea redresării situației financiare a statului și a întăririi disciplinei militare. Este asasinat la Roma, în 28 martie 193, după 87 de zile de domnie, de Garda Pretoriană, nemulțumită de severitatea măsurilor luate și de austera politică economică inițiată.

Didius Iulianus (latină: Marcus Didius Salvius Julianus; 133 – 193) a fost împărat roman de la 28 martie la 1 iunie 193. Didius Iulianus era un senator foarte bogat, originar din Gallia. A devenit împărat cumpărând la mezat tronul imperial de la pretorieni, care, după tulburările ce avuseseră loc la moartea împăratului Pertinax, au scos tronul imperial la vânzare, pentru cel mai bun preț. A fost recunoscut de Senat și de pretorieni, nu însă și de legiunile de la Dunăre de sub comanda lui Septimius Severus, care, de altfel, l-au detronat și ucis.

 Garda Pretoriană a fost o forță militară formată din gărzi și folosită în Imperiul Roman pentru paza și securitatea împăratului. La început Garda Pretoriană a fost folosită pentru paza generalilor romani până la ascendența familiei Scipio în jurul anului 275 î.Hr. A fost desființată de împăratul Constantin I, în anul 312, ca urmare a implicãrii lor în desemnarea împăraților sau asasinarea lor. Termenul Pretoria a derivat de la Praetorium – baraca comandantului general (sau pretor) din armată romană.

364: Împăratul Roman Valentinian I îl numește pe fratele său Flavius Valens co-împărat.

Flavius Valentinianus (321 – 17 noiembrie 375) a fost împărat roman (364 – 375). Fiul unui modest ofițer, născut la Cibalae (Pannonia), Valentinian îmbrățișează cariera militară, ajungând sub Iovianus tribunus scutariorum. Proclamat, la Niceea, împărat de către armată, la moartea lui Iovianus, Valentinian îl numește împărat pe fratele său mai tânăr, Flavius Valens, căruia îi încredințează guvernarea Orientului, rezervând pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier) a provinciilor occidentale (cele două părți ale imperiului încep astfel să fie administrate separat). Spirit activ și energic, Valentinian are mari merite în întărirea granițelor de pe Rin și Dunărea mijlocie, respingând atacurile alamanilor în Gallia (368), ale francilor și saxonilor la Rin, ale sarmaților și quazilor la Dunăre. A fost constant preocupat de îmbunătățirea administrației și legislației, de limitarea abuzurilor și a fiscalității excesive. Adept al ortodoxismului nicean, manifestă în același timp toleranță față de cultele păgâne. În 367 îl numește pe fiul său minor Grațian co-împărat.

1776: A fost fondat „Balșoi Teatr” (Moscova).

1791: „Supplex Libellus Valachorum” – cel dintâi program politic al românilor din Transilvania – este trimis Curții din Viena.

Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (din latină, însemnând Petiția Valahilor din Transilvania) este numele a două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult largită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Documentul a fost redactat de cei mai însemnați reprezentanți ai națiunii române din Transilvania (în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma): Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc. Petiția era semnata in numele natiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.

Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanțelor laicilor și clericilor români:

  1.  „ca numirile odioase și pline de ocară: tolerați, admiși, nesocotiți între stări și alte de acest fel, care ca niște pete din afară, au fost întipărite fără drept și fără lege (pe fruntea națiunii române), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate și desființate“ (reintegrarea românilor ca națiune de drept în Transilvania)
  2.  „națiunea română să fie repusă în folosința tuturor drepturilor civile și regnicolare“ (restituirea drepturilor istorice vechi medievale)
3.   „clerul acestei națiuni credincios bisericii orientale să fie tratat în același fel ca și clerul națiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii“ (egalitatea clerului)
  4.  „la alegerea slujbașilor și deputaților în dietă … să se procedeze în chip just, în număr proporțional cu această națiune“ (reprezentare proporțională în dietă și funcționărime)

Textul Supplex-ului se refera transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului a Franței și include și unele motive istorice, precum și statistici despre români (care formau aprox. 55% din populația Transilvaniei).

 Extrase din Supplex Libellus Valachorum:
„Fericite auguste împărate! (…) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (…) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (…) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (…) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (…)”
—D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediția 1967: Ed. Științifică, București, 1967, p. 493-509

Petiția a fost respinsă, astfel încât statutul românilor a rămas neschimbat.

1854: Războiul Crimeei: Marea Britanie și Franța declară război Rusiei.

1882: În Franța, școala devine obligatorie.

1915: La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1923: Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

Constituția din 1923 este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938. A fost repusă în vigoare în 1944 până la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

1926: Premiera filmului Iadeș, prima producție a regizorului Horia Igiroșeanu. Societatea sa, Clipa-Film, inițiase și prima formă a cinecluburilor românești, asociația Amicii Filmului.

1930: Orașele turcești Constantinopol și Angora și-au schimbat denumirea în Istanbul și, respectiv, Ankara.

Istanbul, numit în antichitatea greacă Byzantion, apoi, după anul 330 d.Hr., Constantinopol, a fost capitală a Imperiului Roman, pentru două scurte perioade dintre anii 324-395, a Imperiului Roman de Răsărit, denumit și Imperiul Bizantin de istoriografia umanistă, între 395-1204, a Imperiului latin din Orient, între 1204-1261, apoi din nou a Imperiul Bizantin refăcut, între 1261-1453 și a Imperiului Otoman până la proclamarea Republicii Turcia, la 13 octombrie 1923. Imperiul Roman de Răsărit a început a fi numit Imperiul Bizantin începând din sec. al 16-lea prin inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf. Intemeietorul legendar a fost un anume Byzas din orașul Megara, iar atunci când Constantin I-ul cel Mare a trasat limitele viitoarei sale capitale a cuprins o arie tot șapte coline ca și în cazul Romei. Turcii au construit pe fiecare câte colină o moschee istorică. Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente. În vechile texte românești, orașul era numit Țarigrad, Stanbul, Stambul, Înalta Poartă sau Poarta. Oficial fosta capitală a primit denumirea turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internaținal numele de antic și tradițional de Constantinopol. Cu o populație de peste 18,8 miloane Istanbulul este un megalopolis, precum și principalul centru financiar, comercial și cultural al Turciei. Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume. Este capitala economică a Turciei și prefectura provinciei cu același nume. Partea europeană se află situată în regiunea istorică Tracia iar cea asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928. Alături de Atena și Roma, Constantinopol-ul, adică Istanbul-ul se clasează printre cele mai venerabile capitale ale Europei. El a fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985. Asemănător cu Constantinopolul în Evul Mediu, astăzi Istanbul este cea mai mare aglomerare umană a Europei. În anul 2010 metropola este declarată una din cele trei Capitale Europeene ale Culturii, celelalte două capitale culturale din 2010 fiind Pécs, Ungaria, și Essen, Germania.

Ankara (cunoscută sub numele de Angora până în 1930, și în perioada clasică Ancyra) este capitala Turciei și al doilea cel mai mare oraș al țării după Istanbul. Are o populație de 3.482.000 locuitori (2003). În același timp este capitala provinciei cu același nume. Ankara este un important centru comercial și industrial, fiind de asemenea centru de comerț pentru zona agricolă care o înconjoară. Înainte să devină capitala țării, Ankara era faimoasă pentru lâna caprelor sale (lână de Angora). Situată în centrul Anatoliei, este un important nod atât la figurat, pentru comerț, cât și la propriu, fiind centrul drumurilor și căilor ferate turcești. Dispune de câteva universități, Biblioteca Națională, Muzeul Arheologic, Muzeul Etnografic și Muzeul Civilizațiilor Anatoliene. Mausoleul Mustafa Kemal Atatürk, personalitatea cea mai importantă a Turciei secolului al XX-lea, este de asemenea amplasat în Ankara. Orașul se află pe locul întâi în lista capitalelor țărilor europene după suprafață.

1939: S-a încheiat războiul civil din Spania – cucerirea Madridului de către generalul naţionalist Francesco Franco semnifică încheierea războiului civil, declanşat de acesta în 1936 prin revolta împotriva guvernului republican.

1947: A fost creată Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia și Pacific.

1947: A fost creată Comisia Economică ONU pentru Europa.

1948: Primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste. Alegerile sunt câștigate de către FDP.

1974: Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceaușescu.

1979: Accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island (Pennsylvania), cauzat de o defecţiune a sistemului de răcire ce a condus la supraîncălzirea miezului reactorului.

Accidentul de la Three Mile Island a survenit pe 28 martie 1979 la centrala nucleară Three Mile Island din apropiere de Harrisburg, Pennsylvania. A avut loc topirea parțială a reactorului nuclear și, chiar dacă nu s-a soldat cu urmări grave, a fost cel mai mare accident nuclear din istoria SUA. Ca urmare a acestui incident, de atunci nu s-a mai construit nicio centrală nucleară pe teritoriul SUA.

1983: Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzice crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul propriu.

1983: Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1990: Preşedintele George Bush îl decorează postmortem (1980) pe cvadruplul campion olimpic de culoare Jesse Owens (Berlin 1936) cu ’’Medalia de aur a Congresului’’.

 James Cleveland „Jesse“ Owens (n. 12 septembrie 1913 în Oakville, Alabama – d. 31 martie 1980 în Tucson, Arizona) a fost un atlet american. Dintre toți atleții care au participat la Jocurile Olimpice de-a lungul timpului puțini au impresionat mai mult ca Jesse Owens, tânărul american de culoare care a câștigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin. Conducătorul nazist Adolf Hitler a dorit să folosească Jocurile de la Berlin pentru a dovedi supremația rasei așazise ariene, însă Owens a demonstrat contrariul. Mulțimea îl adora, pentru că era un atlet adevărat, care și-a câștigat admiratori grație vitezei și agilității sale.

 Atletismul

La liceul din Cleveland, Ohio, Jesse s-a remarcat atât în probele de sală, cât și în cele de stadion. A câștigat probe importante la campionatele naționale ale atleților amatori, în 1934 și 1935, iar apoi a depășit cinci recorduri mondiale când a concurat cu echipa universității statului Ohio, la Ann Arbor, Michigan, la 25 mai 1935.

Olimpiada de la Berlin

În august 1936, Jocurile Olimpice de vară au avut loc la Berlin, capitala Germaniei. Conducătorul german, Adolf Hitler, a folosit jocurile pentru a face propagandă pentru regimul nazist din Germania. A cheltuit sume enorme pentru pregătirea atleților germani și a sperat să încununeze cu lauri mitul rasei superioare, „rasa ariană”, cea albă, a europenilor nordici. Cu toate acestea, rezultatele sortive ale lui Owens au năruit toate aceste planuri.

Profesionistul

După Jocuri, Owens a fost obligat să ia parte la mitinguri sportive din Europa, pentru a strânge bani pentru echipa americană. Prea obosit pentru a participa, s-a retras și a fost suspendat de Uniunea Americană a Atleților Amatori. Mai târziu, a participat la concursuri demonstrative pentru a strânge bani pentru familia sa și făcând acte de caritate; cursa cea mai faimoasă a fost cea în care a concurat cu un cal.

1995: A fost înființat Teatrul George Ciprian din Buzău.

1995: Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, în Italia și la Vatican.

1999: Partidul “Alternativa României”, condus de Varujan Vosganian, devine “Uniunea Forțelor de Dreapta”.

2005: Un puternic seism, produs în largul insulei indoneziene Sumatra și având o magnitudine de 8,7 grade pe scara Richter, a provocat moartea a zeci de persoane și importante pagube materiale în insula Nias, de la sud de Sumatra.

2005:  Opinia publică a aflat de răpirea în Irak de către grupări paramilitare a jurnaliştilor Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci de la Prima Tv şi lui Ovidiu Ohanesian de la România Liberă. Aceştia au stat în detenţie 55 de zile.