23 martie în istorie

752: Ștefan al II-lea devine papă. A murit trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului.

1801: Țarul Pavel I al Rusiei este lovit cu o sabie, apoi strangulat, și în cele din urmă călcat în picioare în dormitorul său de la Castelul Sf. Mihail. Va urma la tron fiul său cel mare, Alexandru I al Rusiei.

1821: Revoluția de la 1821: Se ajunge la un acord cu boierii rămași în București (jurământul reciproc de credință). În virtutea acestuia, Tudor Vladimirescu recunoaște vremelnica stăpânire a țării, alcătuită din boierii patrioți acceptând să conducă țara împreună cu ei. Boierii declară că pornirea slugerului Tudor nu este rea. Are loc legitimarea acțiunilor lui Tudor de către clasa politică.

Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.

1821: Războiul de Independență al Greciei: Bătălia și căderea orașului Kalamata.

Războiul de independență al Greciei, cunoscut și ca Revoluția greacă a fost declanșat de revoluționarii greci și s-a desfășurat între anii 1821 – 1829. Revoluționarii au beneficiat într-o etapă mai târzie a războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul și într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.

După cucerirea Imperiul Bizantin de către Imperiul Otoman, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea turcilor. De-a lungul stăpânirii otomane au avut loc numeroase rebeliuni ale grecilor, care încercau să-și recapete independența. În 1814, a fost înființată o organizație secretă numită Philiki Etairea (Eteria sau Societatea prietenilor), care avea ca obiectiv declarat eliberarea Greciei. Eteria a plănuit lansarea unor revolte în Peloponez, Principatele Dunărene și Constantinopole. Prima dintre aceste rebeliuni a început la 6 martie 1821 în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani. Evenimentele de la nordul Dunării i-a făcut pe grecii din Peloponez să declanșeze acțiunea lor revoluționară pe 17 martie 1821, când locuitorii din Peninsula Mani au declarat război Imperiului Otoman. Până la sfârșitul aceleiași luni, întregul Peloponezul era cuprins de revolta împotriva turcilor. În octombrie 1821, grecii conduși de Theodoros Kolokotronis au cucerit orașul Tripolitsa. Revolta din Peloponez a fost urmată în scurtă vreme de rebeliuni în Creta, Macedonia și Grecia Centrală, rebeliuni care au fost însă rapid înăbușite. Între timp, o flotă elenă încropită în grabă a reușit să obțină o serie de succese împotriva marinei otomane în Marea Egee și a împiedicat sosirea întăririlor turce trimise pe calea apelor.

Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali al Egiptului, care a fost de acord să-și trimită pe unul dintre generalii săi, Ibrahim Pașa, și un important contigent militar să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, urmând să primească anumite câștiguri teritoriale. Ibrahim a debarcat în Peloponez în februarie 1825 și a obținut o serie rapidă de victorii. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului, iar orașul Missolonghi, asediat de turci încă din aprilie 1825, a fost cucerit în aprilie 1826. Deși Ibrahim a fost înfrânt în luptele din Peninsula Mani, el a reușit să înăbușe revoluția din aproape întregul Peloponez și să recucerească Atena.

După câțiva ani de negociere, trei dintre cele mai mari puteri ale vremii, Imperiul Rus, Regatul Unit și Franța, au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit să-i alunge din Peloponez cu ajutorul Forței expediționare franceze și au reușit ca până în 1828 să cucerească cea mai mare parte a Greciei Centrale. După mai mulți ani de negocieri, Grecia a fost recunoscută în cele din urmă ca națiune independentă în mai 1832.

1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București.

1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior.

1917: Proclamația regelui Ferdinand I, prin care se promite pământ și vot universal.

1919: Benito Mussolini fondează, la Milano, „Fasci di Combattimento” (partidul fascist italian).

1921: Crearea Reichswehr-ului, armata Republicii de la Weimar.

Reichswehr  (în germană, Apărarea națională) a constituit entitatea forţelor armate ale Germaniei între 1919 și 1935, când a fost renumită Wehrmacht (în română, “Forța de apărare”).  La sfârșitul primului război mondial, forțele militare ale Imperiului german fuseseră aproape dezintegrate, majoritatea foștilor soldați și ofițeri întorcându-se acasă individual sau în grupuri mici. Mulți dintre ei s-au alăturat entității militare denumită Freikorps, o colecție de unități paramilitare de voluntari care au devenit ulterior implicate în revoluția germană, respectiv în ciocnirile de frontieră care au urmat între 1918 și 1923.

Noua formată Republică de la Weimar avea nevoie de o forță militară. La 6 martie 1919, guvernul Republicii a decretat existența entității militare, Vorläufige Reichswehr (“Apărarea națională provizorie”), care consta din Vorläufige Reichsheer (“Armata națională provizorie”) și Vorläufige Reichsmarine (“Marina națională provizorie”). Circa 400,000 de oameni fuseseră înrolați în Reichsheer.

La 30 septembrie 1919, armata germană a fost reorganizată ca Übergangsheer (“Armata de tranziție”). Această organizare provizorie a durat până la 1 ianuarie 1921, când titulatura Reichswehr a fost atribuită oficial, iar organizarea acesteia a fost determinată de limitele impuse de către Tratatul de la Versailles. Între 1920-1926, armata “Reichswehr”-ului a fost condusă de generalul Hans von Seeckt, care de fapt era principalul ei întemeietor. „Reichswehr” este denumirea armatei germane până în 1935, când va fi schimbată în „Wehrmacht” (în trad. „Forța de Apărare”).

Conform limitărilor impuse de Tratatul de la Versailles, care stipula o armată de 100.000 de oameni, compoziția Reichswehr era următoarea: Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante: șapte divizii de infanterie și trei divizii de cavalerie. Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.

1933: Reichstagul adoptă o lege prin care se acorda guvernului lui Hitler împuterniciri speciale.

1939: Semnarea Acordului economic româno-german, Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii hitleriste.

1942: Al Doilea Război Mondial: În Oceanul Indian, forțele japoneze capturează Insulele Andaman.

1945: Legiferarea reformei agrare. Au fost expropriate proprietățile mai mari de 50 ha, fiind împroprietărite peste 900.000 de familii de țărani.

1956: Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Ziua națională.

1968: În încercarea de a calma neliniștile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, Alexander Dubček, la întâlnirea de la Dresda, a dat asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev, președintelui Consiliului de Miniștri al URSS, Alexei Kosîghin, altor lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica poziția Cehoslovaciei în blocul estic.

1983: Propunerea președintelui american Ronald Reagan de a realiza un sistem de apărare antirachetă cu bază în spațiu, cu ajutorul unor noi tehnologii, Initiațiva de Apărare Strategică, supranumită și războiul stelelor.

Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, (n. 6 februarie 1911, Tampico, Illinois – d. 5 iunie 2004, Los Angeles, California) a fost cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele două decenii.

1998: Pelicula „Titanic” a adunat nu mai puțin de 11 trofee Oscar, egalând filmul „Ben-Hur”, care stabilise recordul pentru cele mai multe premii câștigate.

1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene în Republica Federală a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat: superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice.

 2000: Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din “Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

2001: Pictorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română.

2001: Stația orbitală MIR (Pace), cântărind 140 de tone, s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de sud, încheind cei 15 ani de orbitare în jurul Pământului.

2007: Fundaţia înfiinţată de actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt a donat 100.000 de dolari pentru construirea primei clinici medicale moderne din provincia Duk, Sudan.