19 martie în istorie

1279: Victoria mongolilor în bătălia de la Yamen sfârșește dinastia Song în China.

1807: Războiul celei de-a Patra Coaliții: A început Asediul Danzigului.

Asediul Danzigului desemnează operațiunile franceze de încercuire și asediere a orașului Danzig, apărat de o garnizoană ruso-prusacă inferioară numeric. Operațiunile au demarat atunci când Napoleon I a creat Corpul X și l-a încredințat mareșalului Lefebvre, cu misiunea de a încercui orașul și de a-l captura, pentru a elimina acest punct de rezistență prusacă, în timp ce Napoleon se putea ocupa de grosul armatei ruse. Cu toate că trupele ruso-prusace au făcut numeroase tentative de a sparge încercuirea, toate acestea au eșuat cu pierderi grele. În plus, francezii au reușit treptat să ocupe poziții din ce în ce mai favorabile, inclusiv insula Holm (ocupată în noaptea dintre 6 și 7 mai), fapt ce l-a forțat pe comandantul prusac să se predea după circa două luni și jumătate de rezistență.

1808: Ferdinand al VII-lea devine rege al Spaniei.

Ferdinand al VII-lea de Burbon (spaniolă: Fernando VII de Borbón; n. 14 octombrie 1784, San Lorenzo de El Escorial, – d. 29 septembrie 1833, Madrid), supranumit Cel Dorit, a fost rege al Spaniei în 1808. În urma expulzării regelui impus José I, a urcat din nou pe tron, domnind din 1813 până la moartea sa, mai puțin în 1823, când a fost obligat să abdice de Consiliul Regenței.

Fiu și moștenitor al lui Carol al IV-lea al Spaniei și a Mariei Luisa de Parma, puțini monarhi s-au bucurat de atâta încredere și popularitate la începutul domniei lor, în rândul poporului spaniol. Cu toate acestea, în scurt timp s-a dovedit a fi un suveran absolutist, nepreocupat de dorințele supușilor săi, care îl considerau lipsit de scrupule, răzbunător și orientat spre trădare. Înconjurat de o suită de admiratori, prin politica sa a urmărit să-și asigure propria bunăstare.

Ferdinand al VII-lea a fost criticat de toți istoricii care i-au studiat activitatea, și a fost trecut în manualele Istoriei Spaniei ca „Regele Trădător”. Deși nu poate fi acuzat de toate problemele din timpul domniei sale, a fost monarhul spaniol cel mai criticat de istoriografia națională spaniolă, care din secolul al XIX-lea a repetat, chiar fără simț critic, o serie de acuzații la adresa personajului. În cadrul istoriografiei recente s-a încercat o analiză critică a personalității regelui și a domniei sale, dar până acum niciun studiu nu l-a pus într-o lumină favorabilă.

1823: Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna.

 Antonio de Padua María Severino López de Santa Anna y Pérez de Lebrón (n. 21 februarie 1794 – d. 21 iunie 1876), cunoscut sub numele de Santa Anna sau López de Santa Anna, a fost un lider politic mexican, general și președinte al Mexicului. Santa Anna a luptat la început împotriva independenței Mexicului față de Spania, după care a întors armele și a susținut-o. El nu a fost primul caudillo (lider militar) al Mexicului, dar a fost printre primii.  A ajuns la rangul de general și a fost președinte al țării în mai multe rânduri de-a lungul unei turbulente cariere de 40 de ani. A fost președinte al Mexicului de unsprezece ori de-a lungul unei perioade de 22 de ani.

1851: Domnitorul Barbu Ştirbei a aprobat înfiinţarea “Pensionatului Domnesc de fete” (ulterior Şcoala Centrală). Piatra de temelie a edificiului a fost pusă abia la 20.11.1852.

1859: A avut loc, la Paris, premiera operei “Faust” de Charles Gounod.

1888: A demisionat Guvernul condus de Ion C. Brătianu. S-a format un nou Guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.

1889: Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală.

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa, la 20 iulie 1927. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le absolvește în 1889.

Începând cu 1889, a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare Wilhelm la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său regele Carol I. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”. La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizarea a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul Rege al României Mari.

În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare – care în opinia unor istorici occidentali contemporani a fost aplicată totuși târziu – și a votului universal. Au continuat însă să se manifeste mai ales în domeniul vieții politice și economice o parte din tarele trecutului, ceea ce a făcut ca în anii după război să nu poată fi rezolvată complet nici problema agrară, nici deficitul în materie de democrație. În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea Principelui de Coroană, Carol, la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească ca moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.

Ferdinand moare la Sinaia, la 20 iulie 1927 de un cancer galopant la colon, fiind înmormântat la necropola regală de la Curtea de Argeș. A fost urmat la tron de principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.

În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții. În ciuda unor calități personale incontestabile, precum era simțul datoriei, ca și al unor unice reușite istorice ale românilor în perioada cât timp a fost regele țării, nu există o uniformitate de vederi a istoricilor, referitor la domnia lui Ferdinand. Unii istorici subliniază calitățile importante de leader și virtuțile morale pe care suveranul le-a manifestat :

„Ferdinand a condus țara cu respectarea strictă a Constituției și a pus datoria sa ca rege al României, înaintea simțămintele sale personale (cum a fost în cazul intrării în război împotriva țării sale natale sau excluderii propriului fiu din rândul Casei Regale a României). A fost dăruit cu un devotament neobosit față de datorie, o gândire socială profundă și capacitatea de a găsi echilibrul între adversități.

Cu sprijinul puternicei, energicei și voluntarei sale soții, a reușit să-și conducă țara cu bine prin Primul Război Mondial, să promoveze reforma agrară, să adopte o politică moderată față de minorități, cerută prin Tratatele de Pace de la Paris și să asigure astfel stabilitatea internă a României Mari. Viziunea politică a lui Ferdinand nu a putut fi transpusă integral în practică, din cauza limitărilor puterilor sale prin regimul constituțional existent. Sub aparența sa modestă, retrasă și lipsită de hotărâre se ascundea o conștiință superioară și o bogată viață interioară. ” — Gerhard Grimm, Biografii germane

Unii istorici occidentali tind să definească domnia lui Fedinand drept nesatisfăcătoare și marcată de lipsă de eficacitate, aducând printre altele dovada ratării atât a rezolvării definitive a problemei țărănești, cât și a problemei deficitului în materie de democrație al regimului.

1913: A avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov”, de M. P. Musorski, la Metropolitan Opera din New York.

1915: Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată dar nu este recunoscută ca planetă.

1919: La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o “comisie de cercetare” a profesorilor universitari.Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.

1931: City Bank din New York este prima bancă din istoria SUA, ce cade victimă unui jaf armat.

1944: Al Doilea Război Mondial: în cadrul Operațiunii Margareta I trupele naziste ocupă Ungaria.

 Operațiunea Margareta (în germană Unternehmen Margarethe) a fost numele planurilor elaborate de Wehrmacht în timpul celui de-al doilea război mondial pentru ocuparea Ungariei fasciste și a Regatului României, în ipoteza trecerii iminente a acestor state satelite ale Germaniei naziste de partea Uniunii Sovietice.

 Margareta I – Operațiunea Margareta I, de invadare a Ungariei, a fost pus în aplicare la 19 martie 1944. Trupele hitleriste nu au întâmpinat rezistență la invadarea Ungariei horthiste din partea armatei ungare, operațiunea realizându-se fără vărsare de sânge.

Margareta II – Operațiunea Margareta II, de invadare a României, nu a fost pus în aplicare.

1945: Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a numai putea fi utilizată de trupele aliate.

1946: Guyana Franceză, Guadalupe, Martinica și Réunion devin “Provinciile Franței de peste mări”.

1949: A avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC.

1953: Au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film.

1958: A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.

1990: Izbucnesc violențele interetnice de la Târgu Mureș.  Cea mai cunoscut victimă a fost Mihăilă Cofariu, prezentat de televiziunile străine drept etnic maghiar maltratat de nationaliștii români.

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 la Târgu Mureș, în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.

 Desfășurare

La data de 10 februarie 1990 la Târgu Mureș aproape 100.000 de etnici maghiari au participat la un marș al tăcerii, ținând în mână o carte și o lumânare. Participanții cereau reînființarea Universității Bolyai din Cluj, reorganizarea rețelei de școli cu predare în limba maghiară, dreptul de a folosi liber limba maghiară, un minister al naționalităților etc.

În data de 15 martie 1990 în localitățile cu o populație semnificativă maghiară are loc sărbătoarea de comemorare a luptei de libertate, a 142-a aniversare a revoluției maghiare antihabsburgice de la 1848. La aceste manifestări și-au anunțat prezența și oficialități din partea statului maghiar, existând și solicitări din partea autorităților maghiare ca la manifestările comemorative să participe ambasadorul ungar la București.

Potrivit autorităților din România la aceste evenimente aniversare, în mai multe localități din Ardeal, printre care Satu Mare și Târgu Mureș, cetățeni din Ungaria și cetățeni de etnie maghiară din România „au arborat, ostentativ, însemne și drapele ungare, au înlocuit inscripții în limba română și au instigat populația românească prin lozinci și cântece provocatoare” .

Pe 16 martie 1990, la farmacia nr. 28 din cartierul Tudor Vladimirescu, s-a afișat o inscripție cu denumirea de “Farmacie” în limba maghiară. Inscripțiile în limba maghiară au fost expuse în fiecare din farmaciile județene, cea din cartierul Tudor fiind una din ultimele farmacii în acest proces.

Câteva sute de etnici români din localitate s-au adunat în fața farmaciei și au scandat lozinci antimaghiare. Au trecut la ștergerea inscripției în limba maghiară. Mai târziu au început să-i agreseze pe etnicii maghiari. În acea zi au bătut un grup de reporteri din Ungaria care au încercat să-i filmeze. Poliția a intervenit foarte târziu, iar la sosirea echipajului de poliție, reporterii au fost conduși la Poliție.

În zilele de 16, 17, 18 și 19 martie 1990 grupuri organizate de etnici români au agresat zeci de persoane de etnie maghiară.

Tot pe data de 16 martie 1990, din satele de pe valea Gurghiului preoții ortodocși împreună cu autoritățile locale au îndemnat localnicii să urce în 12 autobuze și să meargă la Târgu Mureș pentru că “maghiarii îi omoară pe români” și trebuie să facă ordine.

În 19 martie 1990 ca urmare a celor întâmplate în 15 martie cu ajutorul sătenilor români aduși cu autobuze din împrejurimi, a fost atacat sediul UDMR, dar și cele ale PNȚ și PNL. Forțele de ordine au întârziat să apară, cu toate că sediul Poliției era la câteva sute de metri de sediul UDMR. Între victime s-a aflat unul din liderii comunității maghiare din Transilvania, scriitorul și laureatul premiului Herder, András Sütő.

Pe data de 20 martie s-a format în mod spontan un mare miting de protest. La acest miting au participat membrii comunității maghiare. Paralel s-a format un alt miting, unde participau membrii comunității românești. S-au consolidat taberele adverse, compuse din români, respectiv din maghiari. Aceste tabere s-au ciocnit atât ideatic, dar și fizic, totul culminând cu violențe stradale deosebit de grave. Așezarea celor două grupuri în centrul orașului a favorizat izbucnirea violențelor. Grupul românilor era așezat pe partea de vest a centrului (în fața hotelului Grand), iar grupul maghiar pe partea de est, lângă statuia soldatului necunoscut aproape de statuia lui Avram Iancu; taberele erau delimitate de un cordon nesemnificativ de polițiști.

Masa de români aflată în apropierea hotelului Grand a atacat mulțimea maghiară din partea cealaltă a centrului. Incitatorii nu au lipsit din niciuna din tabere, de asemenea mișcările provocatoare a liderilor ambelor tabere. La auzul veștilor alarmiste, locuitorii a două sate românești din Valea Gurghiului, Hodac și Ibănești s-au deplasat din nou cu autobuze la Târgu Mureș pentru a face “curățenie” (acțiunile s-au desfășurat în mod asemănător cu mineriadele). Au fost înarmați cu bâte, topoare, cuțite și alte obiecte contondente. După bătaia generalizată a urmat un moment de acalmie, conflictul părând a se fi sfârșit. La scurt timp o masă de cetățeni de etnie maghiară din valea Nirajului și Sovata, veniți prin Eremitu, în jurul orei 20, coborând pe strada Bradului din Tîrgu Mures cu ajutorul a 3 camioane care au parcat in piața Bolyai și înarmați de asemenea cu bâte, topoare, cuțite și alte obiecte contondente, în grup organizat, au incendiat autobuzele celor din Reghin, Hodac și Ibănești. Grupul maghiar a reușit să incendieze toate autobuzele cu care veniseră noii combatanți și să-i agreseze pe săteni. În aceste momente tensionate Mihăilă Cofariu a fost agresat. Unul din agresorii acestuia a fost cetățeanul român de etnie maghiară Barabás Ernő. Aceste momente au fost surprinse de aparatele de filmare ale cameramanilor prezenți în hotelul Grand, în fața căruia s-au desfășurat evenimentele.

În ziua următoare situația tensionată a continuat, fiind ridicate baraje pe ruta Târgu Mureș – Reghin, în localitățile Dumbrăvioara, Ernei și Sângeorgiu de Mureș cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureș a populației de etnie română. Alte baraje au mai fost instalate în municipiul Târgu Mureș și de asemenea pe ruta Târgu Mureș – Sovata, Râciu – Târgu Mureș și Band – Târgu Mureș.

Trupe ale armatei (mulți parașutiști) au intrat în oraș cu tancuri și blindate, după care situația s-a liniștit.

 Ecou în mass-media

Revenind la Mihăilă Cofariu presa națională și internațională a prezentat în primă fază un caz din centrul Transilvaniei unde agresorii români au bătut mai mulți cetățeni maghiari printre care și un cetățean de etnie maghiară îmbrăcat într-un pulover verde. Imaginile șocante prezentate atunci îl aveau în prim plan pe cel îmbrăcat în verde și menționau ura cetățenilor români față de tot ce are legătură cu ungarii inclusiv culoarea verde prezentă pe steagul Ungariei.

Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate și comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut chiar și atunci când era căzut la pământ și nu mai mișca: un român din Ibănești. Ulterior, analizând filmele prezentate agresorul a fost identificat în persoana lui Barabás Ernő. La scurt timp după evenimentele din 20 martie acesta a părăsit România, fugind în Ungaria.

Mai multe adevăruri?

Singurul adevăr de necontestat până în acest moment al acestor evenimente e că doi oameni au fost nenorociți: în 19 martie Suto Andras este rănit și își pierde un ochi, iar pe 20 martie Mihăilă Cofariu este bătut până aproape de moarte.

Rezultatul acestor confruntări poate fi descris astfel în date: 5 morți – 2 români și 3 maghiari, 278 de răniți. O biserică ortodoxă incendiată, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

Rezultatul oficial al anchetei este următorul: 30 de persoane au fost trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate, în cursul urmăririi penale – 12 romi, 8 maghiari și un român. Tribunalul a pronunțat sentințe de penalizare pentru mai multe persoane: unguri (1) și romi (7). Procurorul Liviu Moica, cel care s-a ocupat de acest caz a declarat câțiva ani mai târziu: „Am audiat o grămadă de victime, martori, dar nu am avut condamnați. 1-2 incendiatori s-au spânzurat, 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu AN (autor necunoscut). Faptele nu s-au prescris, dar nu cred ca se va mai face nimic”.

La 1 septembrie 1992 a fost emisă o sentință de executare a 10 ani de închisoare, pentru Ernő Barabás, cel care l-a agresat pe Mihăilă Cofariu. În februarie 2007 Tribunalul Mureș a emis un mandat de arestare european pe numele lui Ernő Barabás. Deși autoritățile române l-au condamnat pe Ernő Barabás pentru tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri, fiind aflată adresa acestuia din Ungaria cu ajutorul Interpol-ului, autoritățile maghiare nu doresc extrădarea acestuia, Kincses Elod, avocatul părții urmărite, afirmând: „După mine, Barabás Ernő nu va fi arestat, fiindcă organele maghiare nu-l vor extrăda”.

2003: Începe invazia în Irak.

 Războiul din Irak a fost un conflict armat în Irak. A debutat de pe urma invazia Irakului Ba’athist începând din data de 20 martie 2003 de către o coaliție de forțe condusă de Statele Unite ale Americii, deși ciocnirile între forțele militare irakiane și Forțele aeriene SUA / Marea Britanie au fost în curs de desfășurare înca din luna decembrie 1998.A fost urmat de o fază mai lungă de luptă, în care o insurgență apărută s-a opus forțelor de ocupație și guvernului irakian nou format . SUA a incheiat retragerea trupelor sale din personalul militar în decembrie 2011. Cu toate acestea, insurgența irakiană continuă și a cauzat mii de decese în 2012.

Sărbători diverse

Spania, Portugalia şi Belgia – Ziua tatălui (Ziua Sf. Iosif)