18 martie în istorie

37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscuta sub numele de dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus a fost tatăl lui Caligula, nepotul si fiul adoptat al împăratului Tiberius, a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând “cizma”, diminutivul de Caliga, sandal purtat de soldatii romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a insotit în timpul campaniilor sale din Germania. Când Germanicus a murit la Antiohia, în 19 d.Hr., sotia sa Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei șase copii, unde au fost prinși într-un conflict amar cu Tiberius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, cu Caligula ca singurul supravietuitor. Neatins de intrigile mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la curtea împăratului pe insula Capri, în 31 d.Hr., unde Tiberius se retrăsese cinci ani. La moartea lui Tiberius în 37 d.Hr., Caligula l-a succedat pe bunicul si stra-unchiul sau adoptiv. Există câteva surse de supraviețuitori de pe timpul domniei lui Caligula, deși el este descris ca un conducător nobil și moderat în primele șase luni ale domniei sale. După aceasta, sursele se concentreze asupra cruzimii lui, extravaganței și perversiunii sexuale, prezentându-l ca un tiran nebun. În timp ce fiabilitatea acestor surse a fost tot mai mult pusă sub semnul întrebării, este cunoscut faptul că în timpul domniei sale scurte, Caligula a lucrat pentru a crește puterea sa personala fără restricții de împărat . El a initiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe notorii de lux pentru el. Cu toate acestea, el a inițiat construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus. În timpul domniei sale, imperiul a anexat Regatului Mauritania și a făcut-o provincie. La începutul anului 41 d.Hr., Caligula a fost primul împărat roman asasinat, rezultatul unei conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost “să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit : în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula , Claudius, împărat în locul lui.

731: Este ales papă Grigore al III-lea.

1314: Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.

Soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sau Templiers), templierii au reprezentat unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine. A luat naștere la inițiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.

Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar, și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.

Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniți de biserica catolică. Când Țara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile inițiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franței, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, și, după ce le-a obținut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.

 Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la catedrala Notre Dame, și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu. Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.

În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forța întregul ordin. Dispariția bruscă a unei componente importante din societatea europeană a acelor timpuri a dat naștere la speculații și legende, care trezesc și astăzi interes.

1438: Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor.

1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.

1856: S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.

 Războiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 până în 1856 și a fost un conflict armat dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte. Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continent, primul conflict la declanșarea căruia presa și opinia publică occidentală a jucat un rol semnificativ, și care, în același timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare (telegraf, presă scrisă, jurnalism independent (‘free-lance’)); în aceeași notă a premierelor, războiul Crimeii este considerat a fi cel dintâi război total, care a afectat în mod tragic populația civilă expusă la curățire etnică și abuzuri gen viol; în același timp, este războiul care a influențat în mod durabil percepția rușilor în ce privește Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerată o trădare, comparabilă poate numai cu invazia și jefuirea capitalei bizantine de către occidentali în timpul celei de-a IV-a cruciade.

Este, de asemenea, războiul care a pus în evidență prăpastia care se căsca deja de pe atunci, în termeni de mentalități și valori pe continentul nostru, între Occidentul catolic și protestant, substanțial secularizat și marcat astfel de forme de religiozitate sobre, pe de-o parte, și Estul ortodox, adâncit în forme de religiozitate pline de ardoare și pioșenie, pe de altă parte: occidentalii percepeau manifestările de religiozitate specifice ortodocșilor veniți în pelerinaj a fi pur și simplu “barbare”, considerându-le “superstiții degradante” sau “ceremonii ipocrite mai rele decât cele mai joase fetișisme de pe malurile vreunui rîu din Africa”. Acest clivaj cultural durabil va influența politica occidentală în disputa pe tema Locurilor Sfinte, și va conduce într-un final, împreună cu alți factori, la războiul Crimeii.

Cele mai multe lupte ale războiului s-au dus în Peninsula Crimeea de la Marea Neagră.

1861: Se proclamă Regatul Italiei.

Regatul Italiei (italiană: Regno d’Italia) a fost un stat format în 1861 prin unificarea Italiei, sub influența Regatului Sardiniei; a existat până în 1946, când italienii au optat pentru o constituție republicană. Regatul a fost primul stat italian care a inclus întreaga Peninsulă Italică, de la căderea Imperiului Roman.

În timpul regimului Partidului Național Fascist, sub conducerea dictatorului Benito Mussolini (1922-1943), regatul a fost deseori numit de naționaliști și fasciști „Noul Imperiu Roman” (italiană : Nuovo Impero Romano, latină : Novum Imperium Romanum), dar această denumire nu a fost folosită la nivel oficial. Numele folosit de obicei de istorici pentru a se referi la Regatul Italiei în timpul lui Mussolini este „Italia fascistă”. În timpul fascismului, regatul s-a aliat cu Germania nazistă în al doilea război mondial, până în 1943. În cei doi ani rămași din conflict, regatul a trecut de partea Aliaților, după ce Mussolini a fost înlăturat din funcția de prim ministru, și partidul fascist a fost scos în afara legii. Statul rezidual fascist care a continuat să lupte împotriva Aliaților a fost un stat-marionetă al Germaniei naziste, Republica Socială Italiană, în continuare condusă de Mussolini și de fanaticii fasciști din nordul Italiei. La scurt timp după război, nemulțumirea civilă a dus la referendumul din 1946, privind rămânerea Italiei ca monarhie sau trecerea la republică. Italienii s-au decis să formeze Republica Italiană, forma actuală de guvernământ a Italiei.

1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.

1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris”.

 Comuna din Paris (în franceză La Commune de Paris) a fost un guvern care a condus Parisul începând cu 28 martie și până la 28 mai 1871. El a existat înaintea rupturii dintre anarhiști și marxiști, și ambele grupuri o consideră prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluției Industriale. Discuțiile privind politicile și urmările Comunei au contribuit la ruptura dintre cele două curente politice.

Comuna din Paris a acționat doar ca autoritate locală, exercitând puterea în Paris timp de două luni în primăvara lui 1871. Condițiile în care s-a format, decretele sale controversate și sfârșitul violent au făcut, însă, din ea unul dintre cele mai importante episoade politice ale vremii.

1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.

Ajax Amsterdam este un club de fotbal din Olanda. A fost fondat în Amsterdam la 18 martie 1900. Este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa și din lume. Face parte din cercul select de cinci echipe care au primit dreptul de a păstra trofeul Cupei Campionilor Europeni după ce a câștigat competiția între 1971 și 1973. În 1972 a reușit o triplă istorică, obținând și Cupa Campionilor pe lângă cele două trofee interne, campionatul și cupa Olandei. Ajax, Juventus Torino și Bayern München sunt cele trei echipe care au în palmares toate cele trei trofee importante puse în joc de UEFA, Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul Amsterdam Arena, inaugurat în 1996.

1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.

 Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

 Date biografice

Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din (fostul comitat) Caraș-Severin, fost în Austro-Ungaria, în prezent în România. Părinții săi au fost preotul Simion Popescu și Ana Vuia; aceasta fiind cea de-a doua lui soție. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa.

Vuia dovedește de când urma cursurile primare, și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată și de fizică. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă să construiască altele mai perfecționate. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mișca în văzduh după propriul gând.

După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenția lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspirații și aptitudini. Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în Științe Juridice cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.

După terminarea facultății Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, mai ales a pasionaților de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil. Vuia însă continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:

   Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.

În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunță la proiect și se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie 1903. Invenția brevetată se numește aeroplan automobil. La 4 august 1919 a fost inițiat, în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris.

Vuia I

În ziua de 1 iulie 1902, el sosea la Paris, aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil”, conceput în perioada studenției, și macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni. În iarna lui 1902/1903, Vuia începe construcția aparatului, perfecționând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj. Se lovește din nou de probleme de natură financiară, dar reușește să le depășească, ajutat și de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-și construiască și un motor, tot invenție personală. În 1904 obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie, după ce i se montează motorul, și este numit Vuia I, poreclit Liliacul, din cauza formei sale. Avea prevăzută o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experiență în manevrarea lui.

Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și avionul a aterizat.

Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, “la bord”, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuși, au fost și mai există multe contradicții și dezbatere asupra definiției de primul aeroplan.

În continuare va mai breveta și construi diferite invenții, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 și 1922. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, pe 27 mai 1946. La 3 septembrie 1950 se stinge din viață la București. Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

 In memoriam

    Aeroportul internațional din Timișoara poartă numele Traian Vuia.
    În fața Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara este amplasată macheta aeroplanului Vuia 1, la scara 1:1, realizată de către Fundația Academică Culturală Timișoara.
    În ziua de 14 septembrie 2013, la Montesson, la autoritățile franceze locale au dezvelit o placă în memoria lui Traian Vuia.

1913: Regele George I al Greciei este asasinat în recent eliberatul oraș Thessaloniki.

George I (n. 24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani.

1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.

1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.

1945: Al Doilea Război Mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.

1953: Un cutremur a lovit vestul Turciei, omorând 250 de oameni.

1954: A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

1961: La Cannes, Franța, Jean-Claude Pascal câștigă a șasea ediție a Eurovisionul pentru Luxembourg cântând „Nous les amoureux”.

1962: La Luxembourg, Isabelle Aubret câștigă a șaptea ediție a Eurovisionul pentru Franța cântând „Un premier amour”.

1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.

1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.

1980: Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani.

1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

1999: S-a înființat Fundația pentru Știință și Artă.

 Fundația pentru Știință și Artă este un for științific și cultural care îl are ca președinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, președinte pe academicianul Eugen Simion (la momentul înființării, președinte al Academiei Române). Membrii de onoare sunt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundația cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sunt academicieni români, iar 31 personalități străine.

Desfășurându-și activitatea sub auspiciile Academiei Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă își propune să fie un factor dinamizator al societății civile, sprijinind procesul de integrare culturală europeană prin oferirea de soluții practice în domeniul științei și artei. Organizarea de dezbateri contribuie la sensibilizarea societății românesti în legătură cu păstrarea și dezvoltarea patrimoniului cultural național dar și la identificarea de soluții practice cu efect imediat.

Fundația pentru Știință și Artă a obținut statutul de Fundație de Utilitate Publică.

2002: România: A început recensământul populației (perioada 18 – 28 martie).