16 martie în istorie

37: Caligula devine împărat roman după moartea unchiului său, Tiberius.

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscuta sub numele de dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus a fost tatăl lui Caligula, nepotul si fiul adoptat al împăratului Tiberius, a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând “cizma”, diminutivul de Caliga, sandal purtat de soldatii romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a insotit în timpul campaniilor sale din Germania. Când Germanicus a murit la Antiohia, în 19 d.Hr., sotia sa Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei șase copii, unde au fost prinși într-un conflict amar cu Tiberius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, cu Caligula ca singurul supravietuitor. Neatins de intrigile mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la curtea împăratului pe insula Capri, în 31 d.Hr., unde Tiberius se retrăsese cinci ani. La moartea lui Tiberius în 37 d.Hr., Caligula l-a succedat pe bunicul si stra-unchiul sau adoptiv. Există câteva surse de supraviețuitori de pe timpul domniei lui Caligula, deși el este descris ca un conducător nobil și moderat în primele șase luni ale domniei sale. După aceasta, sursele se concentreze asupra cruzimii lui, extravaganței și perversiunii sexuale, prezentându-l ca un tiran nebun. În timp ce fiabilitatea acestor surse a fost tot mai mult pusă sub semnul întrebării, este cunoscut faptul că în timpul domniei sale scurte, Caligula a lucrat pentru a crește puterea sa personala fără restricții de împărat . El a initiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe notorii de lux pentru el. Cu toate acestea, el a inițiat construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus. În timpul domniei sale, imperiul a anexat Regatului Mauritania și a făcut-o provincie. La începutul anului 41 d.Hr., Caligula a fost primul împărat roman asasinat, rezultatul unei conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost “să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit : în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula , Claudius, împărat în locul lui.

455: Împăratul roman Valentinian al III-lea a fost asasinat.

1457: A fost executat Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, de către nobilimea maghiară.

1521: Navigatorul portughez Fernando Magellan a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine.

1705: Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic.

1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei este împușcat; va muri la 29 martie.

Gustav al III-lea (n. 24 ianuarie 1746 – d. 29 martie 1792) a fost rege al Suediei din 1771 până la moartea sa în anul 1792. A fost fiul cel mare al regelui Adolf Frederick al Suediei și al reginei Louisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederick cel Mare. În 1766 s-a căsătorit cu Sophia Magdalena a Danemarcei, fiica lui Frederic al V-lea al Danemarcei. Gustav al III-lea a avut doi copii: Gustav IV Adolf rege al Suediei și Carl Gustav duce de Småland mort în 1783 la vârsta de un an.

În timpul succesorilor lui Carol al XIII-lea, Frederic I și Adolf Frederic, Suedia a trecut prin așa-zisa Epocă a Libertății. Puterea politică aparținea în întregime Parlamentului (Riksdag), instituție formată din patru camere: a nobililor, clericilor, burghezilor și țăranilor. Constituționalismul suedez e adesea comparat cu sistemul parlamentar din Anglia secolului al XVIII-lea, dar în practică ele erau foarte diferite. Adolf Frederic, tatăl lui Gustav, a fost descris de un contemporan englez ca având „titlul de rege, dar nu și privilegiile unui supus”. Spre deosebire de omologul său de pe tronul englez, regele suedez nu avea puterea de a convoca sau dizolva parlamentul. El putea numi miniștri, dar nu oricum, ci dintr-o serie de candidați alcătuită de Riksdag; în plus, nu îi putea demite. Din alte puncte de vedere, sistemul suedez prezenta o serie de particularități ce puteau fi considerate „progresiste”: spre exemplu, femeile calificate puteau vota în alegerile pentru cele două camere inferioare.

Gustav preia tronul unei Suedii corupte în februarie 1771. La acel moment, regatul său era al doilea ca întindere pe continent, după Rusia – nu vorbim doar de teritoriul Suediei de azi, ci și de Finlanda și un teritoriu în Germania (nordul Pomeraniei). În Finlanda, proprietarii de pământuri și negustorii erau de origine suedeză, iar în Pomerania populația era vorbitoare de germană și tindea să se identifice cu germanii din sud. În plus, populația regatului lui Gustav era dispersată pe un teritoriu foarte vast, ocupând de fapt mai mult părțile sudice.

Gustav se face remarcat printr-o anumită calitate pe care nu o prea întâlnim la alți monarhi: talentul literar: el a fost cel mai bun dramaturg de limbă suedeză înainte de Johan Strindberg. În plus, era un excelent vorbitor în public, ceea ce s-a dovedit a fi un mare avantaj în fața Riksdag-ului. Totuși, el nu a reușit să inspire celorlalți respect, poate din cauza faptului că era o persoană duplicitară, prefăcută. Ministrul britanic la Stockholm scria despre rege că „viața lui e o permanentă scenă de intrigi și suspiciuni”. Gustav al III-lea nu aprecia loialitatea și avea o tendință de a se întoarce împotriva colaboratorilor, chiar și atunci când aceștia îi rămâneau fideli. De aceea, majoritatea asociaților lui s-au întors împotriva sa.

În Suedia, soarta lui Gustav al III-lea a fost decisă de contextul vremurilor respective: slăbiciunea economică a țării sale, opoziția înverșunată a claselor sociale care, altundeva, ar fi putut fi un sprijin al Coroanei, influența crescândă a curentului revoluționar din Franța. Astfel, chiar dacă ar mai fi trăit, Gustav al III-lea nu ar fi putut merge, probabil, atât de departe precum și-ar fi dorit. În plus, el este liderul de secol XVIII care, mai mult decât alți contemporani de-ai săi, anticipează trăsăturile îngrijorătoare ale politicii tipice primei jumătăți a secolului XX.

1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni”, prin care chema pe aceștia la lupta antiotomană.

1871: Guvernul Lascăr Catargiu a dizolvat Parlamentul.

1897: Legea pentru înființarea Societății naționale de agricultură din România.

1926: Fizicianul american Robert Goddard Hutchings a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, in Auburn, Massachusetts; aceasta s-a ridicat la o înălțime de 12 m și a zburat pe o distanță de 56 m.

1935: Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919; concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu și prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forțelor militare germane.

1939: Al Doilea Război Mondial: Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia.

 1939: Prințesa Fawzia a Egiptului se căsătorește cu șahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului.

 Prințesa Fawzia Fuad a Egiptului și Iranului (n. 5 noiembrie 1921) este o prințesă egipteană care a devenit regină consort a Iranului fiind prima soție a șahului Mohammad Reza Pahlavi. Ea este cunoscută și sub numele de Fawzia Shirin, nume sub care s-a recăsătorit în 1949. Deși titlurile sale regale nu mai sunt recunoscute de către guvernul egiptean, după Revoluția egipteană din 1952, protocolul internațional dictează ca foștii monarhi sau membrii fostelor case regale păstrează titlurile obținute. Ea este cel mai în vârstă membru al dinastiei Muhammad și locuiește în Egipt. Nepotul ei, Fuad, care a fost proclamat regele Fuad al II-lea al Egiptului și Sudanului, după Revoluție, locuiește în Elveția.

1945: Orașul german Würzburg a fost distrus în proporție de 90% de un bombardament britanic, în numai 20 de minute; 5.000 morți.

1947: A apărut, la București, „Revista literară” condusă de Miron Radu Paraschivescu.

1963: A erupt vulcanul Agung din Bali, ducând la uciderea a 11.000 de oameni.

1965: A avut loc premiera filmului Pădurea spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei, film distins cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

1966: Astronauții americani Neil Armstrong și David Scott, aflați la bordul navetei Gemini 8, au reușit prima conectare a unei navete spațiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena.

1978: Aldo Moro, politician italian, fost prim ministru, a fost răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roșii”; mai târziu a fost ucis de răpitorii săi.

Aldo Moro (n. 23 septembrie 1916, Maglie, Lecce – d. 9 mai 1978 Roma) a fost un important om politic italian și președinte al Partidului Democrația Creștină. Moartea sa reprezintă momentul cel mai tragic petrecut în urma conflictelor politice ale anilor ’70 în Italia întrucât a fost răpit în 16 martie 1978 în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern și ucis în 9 mai 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roșii (Brigate Rosse).

1985: Jurnalistul american Terry Anderson a fost răpit de teroriști la Beirut (Liban) și a fost eliberat în 1991, după 2.454 de zile petrecute în captivitate.

1997: Semnarea Acordului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la Conferința ONU de la Kyoto (Japonia), la 11 decembrie 1997.

1995: Mississippi a ratificat formal Amendamentul al 13-lea, devenind ultimul stat din SUA care a aprobat abolirea sclaviei. Amendamentul al 13-lea a fost ratificat oficial în 1865.

1999: Comisia Europeană prezidată de Jacques Santer și-a anunțat demisia, fapt fără precedent în istoria instituției europene. Decizia a intervenit ca urmare a unui raport foarte critic, care stabilea marea responsabilitate colectivă a Comisiei în cazurile de fraudă semnalate la sfârșitul anului 1998. În data de 24 martie 1999, fostul premier italian Romano Prodi a fost desemnat pentru succesiunea lui Santer.

2005: Israel a predat oficial Ierihonul către Autoritatea Palestiniană.

2011: La cinci zile după cutremurul din Japonia, împăratul Akihito, a avut prima ieșire publică, într-un discurs televizat calificat drept “fără precedent”. Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate.

2012: Parlamentul Republicii Moldova alege pe Nicolae Timofti ca șef al statului.

2014: Are loc un referendum în Crimeea privind alăturarea Crimeii la Federația Rusă.

2014: Începe un referendum în Veneția privind independeța Veneției față de Italia.