14 martie în istorie

 1800: Cardinalul Barnaba Chiaramonti devine Papa Pius al VII-lea.

Pius al VII-lea, cu numele la naștere Barnaba Niccolò Maria Luigi Chiaramonti (n. 14 august 1742 în Cesena, Italia; d. 20 august 1823 în Roma) a fost un episcop al Romei și papă al Bisericii Universale, de la 14 martie 1800, până la moartea sa în 1823. 

 Familia sa era nobilă, însă destul de săracă. Ca și frații săi, a frecventat mai întâi Colegio dei Nobili din Ravenna, dar, la cererea sa, a intrat, la vârsta de 14 ani, la 2 octombrie 1756, în Abația benedictină Santa Maria del Monte de la Cesena, unde a fost admis novice, sub conducerea lui dom Gregorio Caldarera.

Papa Pius al VII-lea s-a refugiat cu succes în anul 1808 prin coridorul secret al “Pasajului Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la asediul Vaticanului de către trupele lui Napoleon Bonaparte.

1837: Apare, la Iași, Alăuta Românească, prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina românească.

Alăuta Românească a fost prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina românească. A apărut la Iași, la 14 martie 1837, sub redacția lui Gheorghe Asachi. O nouă serie a revistei a apărut în 1838, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu. În același an, în paginile sale, Kogălniceanu a susținut teza afirmată de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie (1716), conform căreia în spațiul românesc s-ar fi scris cu litere latine până la Conciliul de la Florența (1439). Revista a fost suprimată la 1 septembrie 1838, datorită tendințelor ei de critică socială la adresa orânduirii feudale din acel timp. În 1970, fosta Editură Minerva, specializată în valorificarea patrimoniului literaturii române, a publicat revista Alăuta Românească din 1837-1838, reprodusă într-o monumentală ediție facsimilată și transliterată, textul original în alfabetul chirilic sau de tranziție aflându-se în paralel cu textul transliterat în alfabetul latin, cu respectarea riguroasă a rândurilor, până la exactitatea despărțirilor în silabe de la capetele de rând.

1881: Parlamentul a votat Legea prin care România devenea regat. Carol I a fost încoronat la 10 mai 1881.

1895: Regele Carol I al României inaugurează Biblioteca Centrală Universitară din București.

Biblioteca Centrală Universitară din București, prescurtat BCU, este biblioteca frecventată în special de studenți, dar și de ceilalți participanți la viața academică. Este situată în Palatul Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale. Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893 iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914.

Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București. În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade. Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii. Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială.

1938: Adolf Hitler intră în Viena unde este aclamat de 200.000 de austrieci.

1950: FBI a emis în premieră lista celor mai căutați zece răufăcători.

1962: Au început lucrările Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, creat la 20 decembrie 1961, ca urmare a Rezoluției celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (din 1983, Conferința pentru dezarmare). La lucrări a participat și România.

1964: Jack Ruby a fost găsit vinovat pentru uciderea lui Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui american John Fitzgerald Kennedy.

Jack Leon Ruby (născut Jack Leon Rubenstein, n. 25 martie 1911 – 3 ianuarie 1967) a fost un proprietar de cluburi de noapte din orașul Dallas, Texas, SUA. El a fost găsit vinovat și a fost condamnat la moarte pentru uciderea, la 24 noiembrie 1963, a lui Lee Harvey Oswald. Crima a fost comisă la două zile de la arestarea lui Oswald pentru asasinarea președintelui John F. Kennedy. Ruby a făcut apel la sentință dar, în timp ce se stabilea data judecării apelului, Ruby s-a îmbolnăvit și a murit de cancer pulmonar la 3 ianuarie 1967.Teoriile conspirației susțin că Ruby ar fi fost implicat împreună cu figurile de marcă ale crimei organizate într-un complot pentru asasinarea lui Kennedy, dar nu s-a putut dovedi că legăturile lui cu gangsterii erau mai mult decât minime și el nu era genul de om care să acționeze într-o astfel de conspirație.

1966: A avut loc premiera filmului Răscoala, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Mureșan. Filmul a obținut premiul Opera prima, la Festivalul de Film de la Cannes.

1990: A fost adoptată Legea electorală, valabilă pînă la adoptarea noii Constituţii, pe baza căreia urmau să se desfăşoare alegerile din 20 mai 1990

1990: Mihail Gorbaciov este ales președinte al Uniunii Sovietice de Congresul deputaților.

1992: Sunt reînhumate, la Brașov, osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franța.

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

 Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșeni și fiul protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Înaltei Curții, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu. Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru”, cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice”. În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.

În anii 1928 – 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.

Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în urma decedării regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte.

Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.

Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:

– împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
– pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”.

2004: Papa Ioan Paul al II-lea are cel de-al treilea pontificat ca lungime din toate timpurile.

Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei – și suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978.

A fost botezat Karol Józef Wojtyła. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă și a ținut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru ca primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obișnuia să le spună cunoscuților „Veți vedea că fiul meu Karol va deveni o persoană importantă”.

Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, a fost victima unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983, Papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a Papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.

Starea de sănătate a Papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul Gemelli din Roma din cauza unei dificultăți respiratorii. Deși i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie și 1 aprilie a suferit o septicemie din cauza unei infecții a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005. Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.

2004: Vladimir Putin este reales președinte al Rusiei cu 71% din voturile exprimate.