Tikal (sau Tik’al, potrivit ortografiei curente) a devenit cea mai importantă cetate mayașă din Peninsula Yucatan exact în vremea în care Copan și Palenque, alte două orașe mayașe de prim rang, ajungeau la apogeul splendorii. Deși a fost descoperită în 1848, arhivele guatemaleze fac aluzie la niște călători „care se hotărâseră să se stabilească în Tikal în decursul secolului al XVIII-lea“. În mijlocul junglei, în plină vegetație luxuriantă, se întinde o zonă relativ plană, de 60 de kilometri pătrați, unde au fost descoperite 3.000 de edificii. Cercetările arheologice vorbesc despre 1.100 de ani de construcții neîntrerupte, care acoperă perioada preclasică a Tikal-ului (începuta în jurul anului 600 î.Hr.) și cea clasică, întinsă între anii 250 și 900 d.Hr. Această ultimă data consemnează căderea cetății și părăsirea ei de către foștii locuitori. Supranumită si Cetatea Morților, datorită numeroaselor vestigii funerare, așezării i se spunea, în perioada de glorie, Mutal sau Yax Mutal, ceea ce metaforic însemna „Prima profeție“. Cercetătorii estimează că, în această eră de maximă prosperitate, populația orașului ar fi putut ajunge la 200.000 de persoane.
Chiar dacă săpăturile arheologice au scos la iveală doar o parte dintre comorile arhitecturale de aici, obiectivele care pot fi vizitate spun multe despre civilizația mayașă. Cele mai însemnate monumente sunt piramidele cu șase etaje, care au în vârf un templu. Ele au fost clasificate geografic de către primii exploratori și se numesc Templul Marelui Jaguar (construit în anul 695), Templul III (anul 810, cel mai înalt edificiu al sitului) și Templul IV (cu o înăltime de 72 de metri, ridicat în anul 720). Vechea cetate mai dezvăluie vestigii ale palatelor regale, piramide mai mici, reședinte și monumente din piatră sculptată. Săpăturile au scos recent la iveală și ceea ce pare a fi fost o uriașă închisoare (având, la origine, gratii de lemn la ferestre), precum și mai multe terenuri pentru jocul cu mingea. Introdus în Patrimoniul Mondial al Umanității de către UNESCO, situl beneficiază, începând cu anul 1951, de o pistă de aterizare, construită în preajma ruinelor, fapt ce îl face astăzi lesne de vizitat. Până în acel moment, accesul în Tikal se făcea pe spatele catârilor, după zile lungi de mers prin junglă.
Surse: wackyowl.com și descopera.ro