24 februarie în istorie

303: Împăratul roman Galerius publică edictul prin care se începe persecuția creștinilor în Imperiul Roman de Răsărit.

Galerius Maximianus (cca. 250 – 5 mai 311), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, a fost un împărat roman în perioada 305-311. Născut în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului (astăzi în Serbia) într-o familie de țărani, Galerius îmbrățișează cariera armelor, urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus. Se pare că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula și era de origine dacică.

În cadrul primei tetrarhii este desemnat (1 martie 293) de către Dioclețian, Caesar, răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene. Galerius respinge atacurile sarmaților, carpilor, bastarnilor la frontiera danubiană, luând de șase ori titlul de Carpicus Maximius și participă, alături de Dioclețian, la războiul victorios împotriva Persiei Sasanide (297-298). A divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Dioclețian.

A contribuit în mare măsura la reconstituirea Limes-ului dobrogean. Bucurându-se de mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria împotriva perșilor, Galerius l-a determinat să dea o serie de decrete împotriva creștinilor (303-304).

Augustus al Orientului în cea de-a doua tetrarhie (1 mai 305), își consolidează poziția dominantă prin desemnarea lui Flavius Severus ca Augustus în Occident și a nepotului său, Maximinus Daia, Caesar. Proclamarea lui Constantin cel Mare ca împărat de către trupele din Britannia și a lui Maxentius în Italia (306), precum și moartea lui Severus II (307) contribuie la destrămarea treptată a tetrarhiei, încheiată odată cu moartea sa. Sprijinitorul cel mai zelos al politicii anticreștine a lui Dioclețian, Galerius a promulgat totuși, cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de noua religie.

 După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

1340: Prima mențiune documentară a Târgului Siret.

Siret (în germană Sereth, poloneză Seret, maghiară Szeretvásár) este un oraș din județul Suceava, în nord-estul României. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 7.721 locuitori, fiind al unsprezecelea centru urban ca mărime al județului. Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Orașul este cunoscut și ca un important punct de frontieră pe granița de nord a României, către Ucraina.

1525: Francisc I al Franței este învins în bătălia de la Pavia de către trupele imperiale germane. Suveranul francez cade prizonier în mâinile lui Carol al V-lea.

1538: Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.

Tratatul de la Oradea (Nagyvárad / Grosswardein) a fost un acord secret de pace dintre Ferdinand I, împăratul Sfântului Imperiu Roman, și Ioan I Zápolya semnat la Oradea (Grosswardein / Várad) pe 24 februarie 1538. Acest tratat prevedea împărțirea Ungariei medievale între cei doi.

Zápolya a fost recunoscut rege al Ungariei, iar Ferdinand a obținut controlul asupra părților vestice ale regatului, cunoscute ca Ungaria Regală și a fost recunoscut ca moștenitor al tronului Ungariei. Zápolya păstra controlul asupra a aproximativ două treimi ale regatului. Cu puțin timp înainte de moarte, lui Ioan Zápolya i s-a născut un fiu, Ioan al II-lea Zápolya. După moartea tatălui său în 1540, Ioan al II-lea a fost recunoscut ca rege al Ungariei de nobilimea locală. Suleiman Magnificul l-a recunoscut de asemenea pe minorul Ioan al II-lea ca rege și vasal.

1582: Papa Grigore al XIII-lea introduce o reformă a calendarului, care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian).

1607: L’Orfeo, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, este pentru prima oară interpretată pe scenă la Mantua, Ducatul Mantua (acum în Italia).

 L’Orfeo (L’Orfeo, favola in musica) este o operă compusă de către Claudio Monteverdi pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio cu ocazia carnavalului anual din Mantova, sub mecenatul principilor de Gonzaga. Opera a fost reprezentată pentru prima oară în 24 februarie 1607 în palatul ducal Accademia degl’Invaghiti din Mantova. Partitura a fost publicată la Veneția în anul 1609. Opera a avut debutul ei modern într-o versiune de concert în Paris.

Acțiunea se bazează pe mitul antic al lui Orfeu, care încearcă să o salveze pe Euridice din împărăția lui Hades. Tema rugii lui Orfeu în fața unui Charon indiferent și cea a salvării Euridicei îi permit compozitorului să strălucească cu pasaje muzicale extrem de elaborate, care asimilează influența madrigalelor. Ca în madrigalele sale, Monteverdi nu pregetă să introducă disonanțe și modificări bruște de tempo atunci când exprimă muzical mari pasiuni. Remarcabil este și spectrul neobișnuit de larg de instrumente care acompaniază neliniștea și durerea lui Orfeu, care permite dealtfel chiar executarea unei mici uverturi, precum și a pasajelor instrumentale între acte. Monteverdi pune prin această inovație bazele orchestrației operei moderne, ceea ce îl determină pe Theodor W. Adorno (1978) să declare că tocmai lui Orfeu i se datorează arhetipul operei. Opera lui Monteverdi se încheie cu salvarea cântărețului de către Apollo, conform unei revizii a libretului de către Striggio, care în prima versiune îl lăsase pe erou pradă bacantelor. Sfârșitul acesta senin este retractat apoi în numeroasele prelucrări moderne ale operei.

1711: Premiera, la Londra, a operei Rinaldo de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză.

1717: Convenția dintre Ioan Mavrocordat și generalul Sainville. Trupele imperiale evacuează Muntenia, dar păstrează Oltenia. Convenția va fi invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.

1821: Mihail Șuțu, domnul Moldovei, solicită țarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face față eteriștilor care conduși de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821.

Mihail Suțu (Soutzo) sau Mihail Suțu al II-lea (n. 1784 Constantinopol – d. 12 iunie 1864 Atena), a fost domnitor în Moldova: 12/24 iunie 1819 (data firmanului de numire) – 29martie/10 aprilie 1821. Era nepotul de fiu al lui Mihai “Draco” Suțu din familia de greci Soutzos. A fost Dragoman al Porții (1815 – 1819).  În 1819 a fost numit domnitor în locul lui Scarlat Callimachi. A favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821, apoi fuge în Basarabia, de unde pleacă în Austria, unde Metternich îl arestează. A fost deținut la Brunn (Brno) și închis timp de 4 ani la Göritz. Rămas în Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra și Paris. În 1854 a fondat și prezidat la Atena Comitetul de salvare pubică, care a pus la cale insurecția din Epir și Tesalia. Moare la Atena la 12 iunie 1864.

1848: Regele Louis-Philippe al Franței abdică.

1856: S-a înființat, la Iași, Facultatea de Drept (24 februarie/7 martie)

1870: S-a inaugurat, în prezența domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului, de pe Șoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich

1920: Adolf Hitler, la o întrunire a Partidului Muncitoresc German, schimbă numele partidului în Partidul Nazist

 NSDAP (acronim de la numele german de partid „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”) a fost un partid german care a existat între 1919 și 1945; până în 1920 a fost numit Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Muncitoresc German. În perioada 1933 – 1945 NSDAP-ul a fost unicul partid politic din Germania nazistă.

În românește se utilizează numele Partidul Muncitoresc Național-Socialist German. Frecvent și uzual este denumit partidul nazist german. Forma scrisă a expresiei “nazist” (și “nazism”) se leagă de modul cum se pronunță în germană cuvântul “nationalsozialistische”, unde t se pronunță ca ț din limba română, sunet care însă în majoritatea cuvintele germane este redat prin litera z.

În ianuarie 1933 președintele Germaniei Paul von Hindenburg l-a numit cancelar (prim-ministru) al Germaniei pe șeful partidului nazist, Adolf Hitler. După decesul lui Hindenburg Hitler a accelerat instaurarea regimului totalitar nazist în Germania.

Ideologia „socialismului național” (ideologia nazistă) considera că puritatea etnică și rasială a poporului german este o realitate fundamentală. În baza acestei idei (pseudoștiințifice) regimul nazist și-a fundamentat ideologic programul de persecuție și exterminare sistematică a celor considerați de naziști drept „nedemni de a trăi” (lebensunwertes Leben), între care evreii, țiganii, homosexualii, Martorii lui Iehova, socialiștii, comuniștii precum și cei cu handicap mental, fizic sau afecțiuni genetice, criminalii de drept comun, prostituatele și alte persoane considerate de ideologia nazistă a fi „asociale”. Aplicarea acestei concepții ideologice a însemnat (în special în anii războiului, 1939 – 1945) asasinarea în masă, prin diverse metode de exterminare, a peste unsprezece milioane de oameni în genocidul numit holocaust (în elină „ardere completă”, în cadrul unor ceremonii religioase antice de sacrificare).

„Postulatul” nazist despre „spațiului vital”, (în germană Lebensraum), la care s-a adăugat ideea esențială a nazismului de creare a „Marii Germanii” (Großdeutschland) din 1938 și a „Marelelui Reich German” (Großdeutsches Reich) din 1943, a fost una din cauzele majore ale celui de-al Doilea Război Mondial, care a dus la moartea a peste 60.000.000 de oameni (care au putut fi cuantificați), căzuți pe câmpurile de luptă sau ca victime directe sau colaterale ale războiului.

1942: Inaugurarea postului de radio american Vocea Americii.

Radio Vocea Americii (în engleză Voice of America, acronim VOA) este un post de radio american, care actualmente emite pe unde scurte emisiuni în majoritatea limbilor din lume. Emisiunile acestui post pot fi recepționate, 24 de ore din 24. Postul emite din Washington DC, începând cu luna noiembrie a anului 1942. El a fost înființat de guvernul SUA, prin Broadcasting Board of Governors. Organismul de supraveghere a postului este International Broadcasting Bureau, a cărui misiune este “diplomația publică” (public diplomacy). Serviciul pentru România este unul dintre cele 14 de acest fel din Europa. Programele postului sunt în special de știri, reportaje și materiale documentare. Motto-ul postului, adoptat în anul înființării, este: “Vom spune adevărul”.

1945: Guvernarea Rădescu. A avut loc, la București, o violentă demonstrație, în cursul căreia grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Acest eveniment a permis ca A.I.Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forță, guvernul Groza

1946: Juan Perón este ales președinte al Argentinei.

 Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895; d. 1 iulie 1974) a fost un om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974. Un militar de carieră, el a mai ocupat funcția de ministru al Muncii în cadrul guvernului militar din 1943 și funcția de vicepreședinte al Argentinei. Primul său mandat ca președinte al Argentinei s-a încheiat dezastruos, fiind exilat în urma unei lovituri de stat. Se reîntoarce în Argentina în 1973, fiind reales ca președinte, însă mandatul său a durat mai puțin de 9 luni, murind în 1974.

1948: Demiterea abuzivă a lui Lucrețiu Pătrășcanu din funcția de ministru al Justiției; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea și executarea lui Pătrășcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954).

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

1948: Prin lege a fost desființată Adunarea Deputaților, a fost convocată Marea Adunare Națională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului.

1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt

1975: Trupa rock Led Zeppelin lansează dublul album Physical Graffiti.

 Led Zeppelin a fost o formație de muzică rock din Marea Britanie, care este considerată unul dintre cele mai cunoscute, respectate, inovatoare și inspirante grupuri muzicale ale secolului 20. De-a lungul timpului a abordat diverse stiluri pornind de la muzica rock, excelând în crearea de piese memorabile în toate aceste stiluri, blues rock, hard rock, heavy metal, folk rock, dar încorporând adesea în multe din cântecele lor porțiuni muzicale dintre cele mai diferite genuri ale muzicii universale. Led Zeppelin a avut o componență unică de patru membri de-a lungul timpului. Cei patru muzicieni sunt: Jimmy Page (chitară, mandolină, Theremin), Robert Plant (voce, muzicuță), John Bonham (tobe, percuții, voce) și John Paul Jones (chitară bas, orgă electronică, melotron, blockflöte, mandolină). Începând cu 1968, anul formării lor, Led Zeppelin au fost inovatori muzicali în mod constant, dar în același timp, nu au pierdut niciodată nici pulsul publicului și nici grupul imens de iubitori din toată lumea. Deși sunt mai ales cunoscuți pentru pionieratul lor în genurile hard rock și heavy metal, cei patru muzicieni au introdus constant elemente de blues, rockabilly, reggae, soul, funk, muzică celtică, muzică indiană, muzică arabă, folk, pop și chiar muzică din America Latină, respectiv muzică country în compozițiile lor. După mai bine de 25 de ani de la hotărârea de a încheia activitatea muzicală datorită morții tragice a lui John Bonham din 1980, muzica formației Led Zeppelin continuă să fie ascultată cu mare plăcere, să se vândă foarte bine și să exercite o influență importantă asupra muzicii rock contemporane. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume, incluzând 110 milioane de albume vândute doar în Statele Unite ale Americii.

1981: Palatul Buckingham anunță logodna Prințului de Wales cu Lady Diana Spencer. Moștenitorul tronului i-a dat viitoarei prințese un inel mare cât o nucă, în valoare de 30.000 £, constituit din 14 diamante înconjurând un safir.

1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câștigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua București, a cucerit Supercupa Europei.

1989: După părăsirea aeroportului din Honolulu, Hawaii, are loc accidentul United Airlines Flight 811 soldat cu nouă victime.

2007: SUA resping declaraţia împotriva bombelor cu fragmentare, semnată la Oslo.

2008: Fidel Castro se retrage din funcția de președinte al Cubei, după aproape cincizeci de ani. Îi succede fratele său, Raul Castro.

2011: Lansarea finala a navetei spațiale Discovery (OV-103).

 Naveta Spațială Discovery a fost una din cele trei navete rămase operaționale în flota navetelor spațiale ale NASA. Zburând pentru prima oară în 1984, Discovery a fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale. Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante. Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble. Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003. Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.