6 februarie în istorie

131: Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)

 Roșia Montană (în germană Goldbach, în maghiară Verespatak, în latină Alburnus Maior) este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania, România. Este reședința comunei Roșia Montană. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba romană „Pârâul Însângerat/Roșu”). Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul Roșia. Râul Roșia este bogat în minerale, în special fier care îi dă o culoare roșiatică, de unde și denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roșiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani.

 Localitatea are o existență milenară, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa. A fost înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria.  Primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roșia Montană. Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roșiei erau șteampuri care funcționau asemănător morilor de apă, fiind folosite pentru măcinarea minereului, în perioada anului când pe valea Roșiei debitul apei era insuficient pentru șteampuri, se deschidea stăvilarul unui lac (tău) artificial.

Roșia Montană a cunoscut și trăit toate evenimentele istoriei românilor: În anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniș, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluționari. Aici s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu, soția lui B.P. Hașdeu și mama poetei Iulia Hașdeu. B.P. Hașdeu a cunoscut-o în anul 1865, în casa protopopului Simion Balint.

1508: Maximilian I acceptă, cu acordul Papei Julius al II-lea, în Trento de a fi ales ca Împărat Roman.

 Maximilian I (n. 22 martie 1459 – d. 12 ianuarie 1519) a fost Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1508 până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg.

Maximilian s-a născut la Wiener Neustadt și era fiul Împăratului Frederic III și al Eleonorei de Portugalia. În 1477 se căsătorește cu Maria de Burgundia, fiica Ducelui de Burgundia Carol cel Temerar. Prin această căsătorie moștenește Țările de Jos Burgunde și Comitatul liber al Burgundiei. Sub pretextul legii salice, Regele Ludovic al XI-lea al Franței revendică teritoriile burgunde. Maximilian reușește să păstreze suveranitatea sa și a soției sale asupra teritoriilor. În 1482 Maria moare, dar moartea în anul următor a Regelui Franței și urcarea pe tron a lui Carol al VIII-lea al Franței, încă minor, duce la încetarea belicozităților. Prin Tratatul de la Senlis din 1493 Maximilian recuperează Ducatul Burgundia în schimbul regiunii Franche-Comté. Maximilian continuă să conducă teritoriile burgunde în numele fiului său Filip.

În 1486 este încoronat Rege al Germaniei la inițiativa tatălui său. În 1490 Maximilian cumpără de la vărul său Sigismund de Austria Tirolul și Austria Exterioară. La moartea lui Frederic III, în 1493, Maximilian moștenește restul teritoriilor habsburge, reunind astfel toate teritoriile sub tutela sa. În 1494 se căsătorește cu fiica Ducelui de Milan, Bianca Maria Sforza. În urma acestei alianțe, Maximilian încearcă să își extindă puterea în Italia, ceea ce a dus la intervenția francezilor și a declanșat Războaiele Italiene.

În 1495 Maximilian conduce reuniunea Dietei Imperiale de la Worms care decide Reforma Imperială. În 1499 este forțat să recunoască independența de facto a Confederației Elveției. În 1508, cu consimțământul Papei Iulius al II-lea, Maximilian ia titlul de Împărat Roman Ales (germană Erwählter Römischer Kaiser) al Sfântului Imperiu Roman, nefiind însă încoronat de Papă, deoarece a considerat drumul până la Roma mult prea periculos.

Prin cele două căsătorii ale sale (plus o a treia tentativă de căsătorie cu Ana de Bretania), Maximilian a încercat să își extindă sfera de influență în detrimentul Franței. Căsătoriile pe care le aranjează pentru copii săi au același scop, dar de la începutul secolului XVI se orientează spre alianțe cu puterile din est: Regatul Poloniei Regatul Boemiei și Regatul Ungariei. Prin căsătoria nepoatei sale Maria cu regele Ungariei Ludovic și a sorei acestuia Ana cu nepotul său Ferdinand, Maximilian a făcut ca ulterior cele două coroane regale să intre sub stăpânirea Habsburgilor.

Maximilian a murit la Wels și a fost urmat de nepotul său Carol V, fiul său Filip cel Chipeș murind în 1506.

1685: Iacob al II-lea al Angliei devine rege după decesul fratelui său, Carol al II-lea.

Iacob al II-lea al Angliei (n. 14 octombrie 1633 – d. 16 septembrie 1701) a fost rege al Angliei, rege al Scoției și rege al Irlandei, din 6 februarie 1685 până pe 11 decembrie 1688. A fost ultimul monarh catolic al celor trei regate. Mulți dintre supușii săi au pus la îndoială politica sa pe teme religioase și tendințele autocratice, astfel încât a fost obligat să abdice în urma Revoluției Glorioase din 1688. A fost înlocuit nu cu fiul său catolic, James Francis Edward, ci de fiica sa și ginerele său protestanți, Maria a II-a și Wilhelm al III-lea, care au devenit conducători în 1689. Iacob a încercat să-și recapete coroana, ajungând în Irlanda în 1689. După ce a fost înfrânt în Bătălia de la Boyne în vara lui 1690, Iacob s-a întors în Franța, trăindu-și restul vieții sub protecția vărului și aliatului său Ludovic al XIV-lea al Franței.

Iacob este cunoscut în special pentru credința sa în monarhia absolutistă, precum și pentru încercările sale de instaurare a libertății religioase. Amândouă s-au lovit de împotrivirea parlamentului englez, și a majorității populației. Parlamentul, opunându-se tendinței absolutiste din alte țări europene, precum și pierderii de către Biserica Anglicană a supremației legale, a considerat că luptă pentru conservarea libertăților engleze tradiționale. Aceste tensiuni au transformat domnia de trei ani a lui Iacob într-o luptă pentru supremație între parlament și coroană, care au rezultat în exilarea sa, aprobarea Declarației Drepturilor în 1689, și succesiunea hanoveriană.

1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”. Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

1822: Nava chinezească Tek Sing (supranumită “Titanicul estului”) s-a izbit de un recif lângă Indonezia și s-a scufundat. Aproximativ 1.600 de oameni și-au pierdut viața.

1840: Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băștinași – mauri și coloniștii britanici; Sărbătoarea națională a Noii Zeelande.

Tratatul de la Waitangi (în engleză Treaty of Waitangi, în māori Te Tiriti o Waitangi) este un tratat semnat la 6 februarie 1840, de reprezentanți ai Coroanei britanice, și de diferite căpetenii Māori din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande. Tratatul stipula înființarea postului de guvernator britanic în Noua Zeelandă, recunoștea propietatea populației Māori asupra pământurilor și bunurilor sale și acorda băștinașilor Māori egalitatea de drepturi față de cetățenii britanici. Versiunile în engleză și limba Māori sunt semnificativ diferite și deci nu există consens cu privire la articolele convenite de fapt. Din punctul de vedere britanic, tratatul acorda Regatului Unit suveranitatea asupra Noii Zeelande și guvernatorului îi acorda dreptul de a conduce țara; în rândurile Māorilor, se pare că tratatul a fost interpretat în mai multe modalități dintre care multe erau în conflict cu interpretarea britanică. După semnarea de la Waitangi, un număr de copii ale tratatului au fost circulate prin Noua Zeelandă și au fost semnate de mulți alți șefi de trib.

Până în anii 1970, tratatul a fost în general ignorat de tribunale și de parlamente, deși el apărea în istoria Noii Zeelande ca un act de generozitate din partea Coroanei. Începând cu anii 1860, Māori au făcut apel la tratat, fără prea mare succes, pentru dreptul de proprietate asupra pământului sau pentru compensații pentru pierderea pământului și pentru tratamente inechitabile din partea statului. Din anii 1960, Māori au început să atragă atenția asupra nerespectării tratatului și istoriografia din perioada următoare a pus accentul pe problemele de traducere. În 1975, a fost înființat Tribunalul Waitangi, comisie permanentă de anchetă însărcinată cu cercetarea încălcării tratatului de către Coroană sau de către reprezentanții acesteia și cu propunerea unor eventuale rectificări. Astăzi, acest tratat este considerat actul fondator al Noii Zeelande ca țară; în ciuda acestui fapt, el este adesea subiectul unor dezbateri aprinse. Mulți Māori consideră că monarhia britanică nu și-a respectat angajamentele și au prezentat dovezi în fața Tribunalului, în ciuda punctului de vedere contrar al unor membri ai populației non-Māori, care consideră că Māori dau prea multă atenție tratatului și că se folosesc de el pentru a obține privilegii speciale. Coroana nu este obligată, în majoritatea cazurilor, să aplice recomandările Tribunalului, dar în unele cazuri a acceptat că tratatul și principiile lui au fost încărcate. Ca rezultat ale acestor recomandări, s-au acordat daune de sute de milioane de dolari în bani și bunuri și s-au prezentat scuze oficiale.

1857: Apare, la București, ziarul unionist „Concordia”, care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul” (director C.A. Rosetti).

1866: B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul” (apare până la 6 iulie 1866).

1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor.

1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu.

1898: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)

1919: Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituție. După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta – „Constituția de la Weimar”.

1924: Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.

1945: Decret-lege privind statutul naționalităților, potrivit căruia toți cetățenii sînt egali în fața legii și se bucură de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naționalismului.

1948: Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra.

1952: Elisabeta a II-a a fost proclamată Regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Elisabeta a II-a (engleză Elizabeth Alexandra Mary) (n. 21 aprilie 1926) este regină a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth.

În calitate de monarh, Elisabeta a II-a este suverană în următoarele state: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

Este al doilea monarh în viață după numărul de ani de domnie, domnind din 6 februarie 1952. Primul monarh în viață după numărul de ani de domnie este regele Thailandei Bhumibol Adulyadej care este rege din 9 iunie 1946. În istoria Marii Britanii domnia sa de 60 de ani este a doua ca lungime; numai regina Victoria a avut o domnie mai lungă. Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au celebrat în 1977, 2002 și 2012.

1954: Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL.

Mercedes-Benz 300SL Gullwing este un modelul lansat oficial de Mercedes în 1954, la Salonul Auto de la New York, care a făcut faimoase portierele ce se deschid în sus. Acestea îi dau și numele, “gullwing” însemnând, în limba engleză, pescăruș. Era Gullwing începuse, cu adevărat, în 1952, când sportivul coupe Mercedes-Benz W 194 și-a construit suita de victorii pe circuitul de curse (Mille Miglia, Carrera Panamericana, Le Mans și Nürburgring).

Autovehiculul aduce o inovație interesantă, dedicată în special femeilor: volanul se rabata în jos, creând astfel suficient spațiu între axul său și picioarele șoferinței și facându-i acesteia loc pentru a ieși cu ușurință din mașină, chiar dacă purta o fustă.

Printre vedetele ce și-au achiziționat un Gullwing se numără Ralph Lauren, Sophia Loren și Elvis Presley. Astăzi, un Gullwing poate fi achiziționat, teoretic, contra sumei de 500.000 USD, însă există foarte puțini proprietari dispuși să-și vândă exemplarul.

1958: Opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München.

Accidentul aviatic de la München se referă cel care a avut loc la 6 februarie 1958 când avionul companiei BEA (British European Airways), care venea de la Belgrad s-a prăbușit pe o pistă a aeroportului Riem al orașului München, după două tentative de decolare, nereușite din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Avionul transporta echipa de fotbal a clubului Manchester United, care se întorcea de la meciul cu Steaua Roșie Belgrad, încheiat cu scorul 3-3, rezultat care îi calificase pe britanici în semifinala Cupei Campionilor Europeni.

23 din cei 44 pasageri au murit, printre ei opt dintre fotbaliștii clubului din Manchester, Geoff Bent, Roger Byrne, Eddie Colman, Mark Jones, David Pegg, Tommy Taylor, Liam “Billy” Whelan. Duncan Edwards a supraviețuit prăbușirii, însă a decedat 15 zile mai târziu în spital. Dintre supraviețuitori: Johnny Berry, Jackie Blanchflower, Dennis Viollet, Ray Wood și Bobby Charlton, Bill Foulkes, Harry Gregg, Kenny Morgans, Albert Scanlon, care se află în viață și astăzi. A supraviețuit accidentului și antrenorul echipei, celebrul Matt Busby (a decedat în 1994).

1990: La Tribunalul Municipal București se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naționale, președinte Ion Iliescu.

1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.

1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative” (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent).

1991: Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propunea desființarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).

1999: Începe Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie-23 februarie 1999).

2001: Expiră mandatul Misiunii Internaționale Civile de Sprijin în Haiti (MICAH)

2001: Deputaţii au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998

2003: Președintele american, George W. Bush, afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit”.