25 ianuarie în istorie

 41: După o noapte de negocieri, Claudius este acceptat ca împărat roman de către Senat.

 Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 î.Hr. – 13 octombrie 54), a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudice și a domnit din 41 până în 54. Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al Antoniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus, născut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu participă până la urcarea pe tron, datorită unei sănătăți mai șubrede și a unor infirmități congenitale, la viața politică, preferând o existență retrasă, consacrată studiului. Este proclamat împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său Caligula și recunoscut apoi de către senat. În timpul domiei sale începe construcția unui sistem defensiv de fortificații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, apeducte, porturi). Acordarea cetățeniei romane locuitorilor unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale. În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a Imperiului Roman. În 44 Iudeea, în 46 Tracia sunt transformate în provincii romane. După executarea Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de Narcissus de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero, care-i va urma la tron. Moare otrăvit de noua soție.

1475: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a trimis o scrisoare circulara principilor din Europa anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui (10 ianuarie).

1533: Henric al VIII-lea al Angliei se căsătorește în secret cu cea de-a doua soție, Anne Boleyn.

1554: Misionarii iezuiți José de Anchieta și Manoel da Nóbrega au înființat o misiune pe coasta de est a Braziliei, misiune ce avea apoi să devină orașul São Paulo.

1673: Nicolae Milescu a alcătuit, în limba slavonă „Cartea profețiilor”, operă dedicată scopurilor politice.

Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.  A fost cunoscut și sub numele de Spătarul Milescu-Cârnu. Denumirea de “Spătarul” provine de la faptul că a deținut această funcție o perioadă în Țara Românească. Porecla Cancelarul Milescu Nas-Cârn provine de la faptul că a fost mutilat de domn (Ștefăniță Lupu conform lui Ion Neculce, Iliaș Alexandru – după alte surse) pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.

S-a născut pe moșia tatălui său Gavril, care era posibil de origine greacă, lângă Vaslui. A studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol și, după ce se întoarce la Iași, este numit Cancelarul Prințului Gheorghe Ștefan. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm. Milescu vorbea limba română, limba latină, limba greacă și limba rusă. Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 31 octombrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu.

 Între anii 1661–1668 efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597.

L-a urmat pe Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Stettin (1664-1667), și a vizitat Franța pentru a crea o alianță anti-otomană. Se retrage din 1671 în Rusia. La curtea țarului Aleksei și la școala slavo-greco-latină înființată de Petru Movilă, Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni.

Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său periplu prin Orient (1675-1678). Țarul Aleksei îl trimite în ambasadă în China. Expediția durează mai mulți ani. În final totuși Spătarul nu se întâlnește cu împăratul acestei mari țări. Se pare că motivul a fost neacceptarea, din partea spătarului, a protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor. Totuși, relatarea călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezești, întâlnim aspecte din Siberia, Mongolia.

În istoriografia rusă este cunoscut sub numele de Nikolai Spafari (Spatar), fără a se menționa că era român. Lucrarea sa De la Tobolsk până în China (note de călătorie) este editată în 1888 de G. Sion.

1755: La sugestia lui Mihail Vasilievici Lomonosov, printr-un decret al împărătesei Elisabeta I se înființează la Moscova, prima universitate din Rusia, Universitatea de astăzi Lomonosov.

1858: “Marșul nupțial” de Felix Mendelssohn devine marșul popular al nunților după ce este cântat la căsătoria fiicei reginei Victoria, Victoria, cu Friedrich al Prusiei.

1859: Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Ioan Alexandru Filipescu prim-ministru al Țării Românești.

1864: A fost inaugurat Spitalul Colentina din București.

1909: Premiera, la Dresda, a operei „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle).

1919: Președintele SUA, Woodrow Wilson (1913-1921), propune la Conferința de pace de la Paris crearea Ligii Națiunilor.

Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.

Filozofia diplomatică a Ligii Națiunilor, a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de ultimele sute de ani precedenți. Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-și pune în aplicare rezoluțiile, menținerea sancțiunilor economice pe care Societatea le impunea sau să i se ofere o armată pe care Societatea să o poată folosi când va fi necesar. Cu toate acestea, ezitau adesea să o folosească. Sancțiunile puteau de asemenea să nemulțumească membrii Societății, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea. Când Societatea i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă ulii”.

După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială. Organizația Națiunilor Unite a înlocuit-o după sfârșitul războiului și a moștenit un număr de agenții și organizații fondate de Societate.

1924: Au început primele Jocuri Olimpice de Iarnă în Franța, la Chamonix.

 1949: Au fost acordate primele premii Emmy.

1949: Este creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) de către țările central și est–europene, satelite ale Rusiei.

1956: RCA lansează primul său single Elvis Presley – „Heartbreak Hotel/I Was The One”.

1964: Lansarea unui balon-satelit, “Echo II”, prima experiență comună sovieto-americană pentru studierea Cosmosului.

1970: Are loc premiera filmului „MASH” (regizor Robert Altman).

1988: Inaugurarea Bibliotecii române din Paris.

1990: S-a înființat Confederația sindicală „Frăția”.

1993: A luat ființă cotidianul „Cronica Română”.

1998: Partidul Comunist Francez își deschide arhivele pentru istorici și politologi.

1999: Cutremur cu magnitudine 6 pe scara Richter în Columbia; 1.171 morți.

2004: Roverul Opportunity a aterizat pe suprafața planetei Marte, într-un mic crater pe platoul Meridiani Planum.

Vehiculul spațial Opportunity, denumit oficial Mars Exploration Rover – B sau MER-B, este al doilea dintre cele două vehicule spațiale de tip „rover” ale misiunii Mars Exploration Rover a organizației NASA. „Rover” e un cuvânt englez cu traducerea „vagabond” și care aici se referă la un automobil pentru teren accidentat. A amartizat cu succes în Meridiani Planum de pe Marte la 25 ianuarie 2004 ora 05:05 UTC (circa 13:15 ora locală), la trei săptămâni după ce Vehiculul spațial Spirit (MER-A) a aterizat pe cealaltă parte a planetei la 4 ianuarie 2004. Numele său a fost ales printr-un concurs de eseuri ale elevilor.

Opportunity a continuat să funcționeze cu mult timp după expirarea misiunii planificate, de 90 de zile marțiene, ajutat de ceea ce NASA denumește „evenimente de curățire” a panourilor solare (praful depus fiind îndepărtat de vânt). Astfel, Opportunity a continuat să efectueze analize geologice ale rocilor marțiene.

Printre realizările importante ale misiunii se numără îndeplinirea misiunii de 90 de zile marțiene, descoperirea primului meteorit căzut pe o altă planetă, Heat Shield Rock (Meridiani Planum), și peste 2 de studiu al craterului Victoria. Opportunity a supraviețuit cu greu unor furtuni de praf în 2007, și se îndreaptă acum spre craterul Endeavour. Jet Propulsion Laboratory (JPL), o divizie a California Institute of Technology din Pasadena, gestionează proiectul Mars Exploration Rover pentru Biroul de Științe Spațiale din Washington, D.C.

2006: Vatican: Papa Benedict al XVI-lea publică prima sa enciclică, intitulată Deus Caritas Est.