23 ianuarie în istorie

 1465: Ștefan cel Mare, domn al Moldovei, cucerește garnizoana maghiară din cetatea Chiliei.

 Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost Domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

 Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit “Athleta Christi” (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: “Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”

 1492: Pentru prima dată este editat “Pentateuch”.

Pentateuh (Πεντετεύχως — în greacă „cinci suluri sau cutii pentru păstrarea lor”). este numele de proveniență greacă sub care sunt cunoscute în limba română primele cinci cărți ale lui Moise din Vechiului Testament – Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom. În originalul ebraic, ele poartă numele de “Tora”, (Învățătura sau Legea), un cuvânt care vine de la verbul „yara” (hora) care înseamnă „a preda, a instrui”.

Termenul Pentateuh apare în Septuaginta , traducerea în greacă a Vechiului Testament.
Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Bibliei, cunoscute sub numele de “Cărțile lui Moise”. Pentru religia iudaică, sunt cele mai importante texte sacre. Evreii credincioși, ca și creștinii religioși după ei, cred că Pentateuhul (sau Torá) este inspirat de Dumnezeu și i-a fost dat lui Moise pe muntele Sinai. La evrei, Pentateuhului i se mai spune, în afară de denumirea simplă Torá, תּוֹרַת־מֹשֶׁה Torat Moshé, adică Învățătura sau Legea lui Moise). Sulul de pergament pe care este scrisă Torá și care este păstrat în altar în sinagogi se numește Sefer Torá. În viziunea iudaică ortodoxă,Pentateuh-ul este unic, sfânt și etern, ceea ce înseamnă, între altele, că nici o iotă nu poate fi schimbată.

Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Vechiului Testament, pe care evreii îl numesc Tanah sau Mikrá. Pentru evrei nu există noțiunea de „Vechiul Testament”, care este un termen ulterior, legat de evoluția creștinismului. Pentateuhul conține următoarele cărți:

    Facerea sau Geneza – Întâia Carte a lui Moise
    Ieșirea sau Exodul – A Doua Carte a lui Moise
    Leviticul – A Treia Carte a lui Moise
    Numerii – A Patra Carte a lui Moise
    Deuteronomul sau A doua Lege – A Cincea Carte a lui Moise

1512: Începe domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521) în Țara Românească.

 Neagoe Basarab a fost Domnitor al Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost Doamna Despina, din familia sârbă Brancovici.

După unii, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic, boierul Pârvu Craiovescu, și al soției acestuia, Neaga, după alții, al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr. A crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile latină, greacă și slavonă.

A călătorit prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman. La încheierea acestor călătorii, preia diverse funcții în structurile statale ale Tării Românești. Este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511).

După ce a urcat pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria.

A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519 Neagoie Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia “Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la “sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Țara rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.

Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească și în toate țările din Balcani). În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole.

Este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeș care era căzută în ruină “ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”. Reprezentările de pe fațade exterioară a bisericii prevestesc – înainte de apariția reformei protestante – pictura exterioară moldovenească și inaugurează după cum afirmă Sorin Ulea și Paul Chihaia o viziune militantă unitară a românilor ortodocși în lupta împotriva turcilor.

Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română (există o copie atestată în limba română din 1654).

Prin condeiul său, Neagoe Basarab, în „învățăturile” sale către fiul său Teodosie, așternuse pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de guvernare a sufletului, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele spirituale. Aceasta monumentală lucrare a fost creată între anii 1513-1521. În volumul „Monumenta Romaniae Vaticana” apărut în 1996, Prof. Dr. Dumitriu-Snagov a prezentat dovezile referitoare la faptul că „învățăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document sa constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralități a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaștere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului. În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat sa șteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Negoe Basarab), precum și numele fetelor voivodului: Stana, Roxana și Anghelina. Documentul semnat de Teodor Mamalachos a fost descoperit în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca, fără însă ca acesta să cunoască importanța acestei descoperiri. Studiul atent al plagiatului a fost făcut însă de Prof. Dr. Dumitriu-Snagov.

1556: A avut loc cel mai dezastruos cutremur din lume, ducând la uciderea a 830.000 de oameni, în provincia chineză Shaanxi.

1821: Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii. Acesta a fost momentul declanșării revoluției conduse de Tudor Vladimirescu.

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimiri – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor. 

 S-a născut în satul Vladimiri (Gorj), dintr-o familie de moșneni.  Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina)  ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia. A învățat carte și limba greacă în casa boierului aromân Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente – și participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.

În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu [1]), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.

Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

 Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.

1878: Armistițiul din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Sfârșitul Războiului de Independență.

1896: La Wurtzburg, Konrad Röntgen demonstrează capacitatea razelor X de a pătrunde în țesuturi și a pune în evidență structuri ascunse.

1945: Armata a 4-a română eliberează orașul Roznava din Cehoslovacia.

1946: Prima reuniune a Consiliului Economic și Social al ONU.

1948: Adunarea Deputaților adoptă o nouă lege electorală care exceptează, sub diferite motivații, participarea unor categorii importante la vot.

1955: A avut loc prima audiție, la Paris, a “Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente”, de George Enescu.

1961: A fost promulgată în Venezuela noua Constituție.

1973: Președintele american Richard Nixon a anunțat încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilitățiilor militare din Vietnam.

1981: Municipiul București înglobează, alături de cele șase sectoare administrative, și Sectorul Agricol Ilfov. Acest al șaptelea sector al Capitalei, alcătuit din 38 de comune și orașul Buftea a fost transformat (24 septembrie 1996) în județ, cu reședința în București.

1986: Rock and Roll Hall of Fame au fost introduși primii membri: Little Richard, Chuck Berry, James Brown, Ray Charles, Fats Domino, Everly Brothers, Buddy Holly, Jerry Lee Lewis și Elvis Presley.

Rock and Roll Hall of Fame and Museum este un muzeu din Cleveland, Ohio, Statele Unite, dedicat industriei muzicii și istoriei unor artiști, producători sau formații foarte cunoscute sau care au avut o influență deosebită asupra industriei muzicii, în special din domeniul rock and roll.

1990: CFSN hotărăște participarea Frontului Salvării Naționale la alegeri și amânarea alegerilor pentru 20 mai. Ca urmare, Doina Cornea demisionează din CFSN.

 Consiliul Frontului Salvării Naționale (prescurtat CFSN) a fost un organism al puterii de stat din România creat în 22 decembrie 1989 ca urmare a revoluției române din 1989. S-a numit și Frontul Salvării Naționale, dar după înființarea partidului politic Frontul Salvării Naționale este preferabilă denumirea Consiliul Frontului Salvării Naționale, pentru a diferenția organismul puterii de stat de partidul politic.

 Pe 22 decembrie 1989, după fuga cuplului Ceaușescu în jurul orei 12:07, în mijlocul efervescenței revoluționare, au început diverse încercări de formare a unui guvern nou, care să-l înlocuiască pe guvernul condus de Constantin Dăscălescu. Au fost trei încercări:

    În sediul Ministerului Apărării chiar Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului a încercat să schițeze a remaniere de guvern.
    În sediul CC al PCR, Ilie Verdeț a avut o încercare eșuată de formare a unui guvern nou.
    Cea care a ieșit învingătoare, a fost gruparea lui Ion Iliescu, care a înființat în prim pas la sediul CC Consiliul Frontului Salvării Naționale, ca organ suprem de conducere, definit mai târziu mai mult ca organ legislativ, și acesta a format în scurt timp și noul guvern.

Înființarea CFSN a fost anunțată la Televiziunea Română de directorul Editurii Tehnice Ion Iliescu. Din declarațiile unor membri ai CFSN, în special a celor cunoscuți anterior revoluției drept opozanți ai regimului ceaușist, rezultă că aceștia au fost incluși de Ion Iliescu în componența CFSN fără o discuție prealabilă.

Componența inițială a CFSN a cuprins 40 de persoane, anume (în ordinea anunțării lor la televiziune): Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sîrbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu. Aceasta lista a fost completata cu numele revolutionarilor din fostul CC si care faceau parte din CPSN (COMITETUL PROVIZORIU DE UNIUNE NATIONALA) care fusese infiintat dupa ora 16 in 22 decembrie 1989.

În seara zilei de 27 decembrie, a fost constituit Biroul Executiv al CFSN: președinte – Ion Iliescu, Prim-vicepreședinte – Dumitru Mazilu, vicepreședinți – Cazimir Ionescu și Károly Király, secretar – Dan Marțian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacșa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru și Neculae Radu. Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un “colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă” (condus de Dan Rădulescu).

Tot atunci au fost formate comisii de specialitate:

    Comisia de reconstrucție si dezvoltare economică – Bogdan Teodoriu
    Comisia pentru agricultura –
    Comisia constitutionala, juridica si pentru drepturile omului – Dumitru Mazilu
    Comisia pentru tineret – Vasile Neacsa si Romeo Raicu
    Comisia pentru politica externa – Silviu Brucan
    Comisia pentru stiinta si invatamant – Gheorghe Manole
    Comisia pentru cultura – Ion Caramitru
    Comisia pentru mediu si echilibru ecologic – Cazimir Ionescu
    Comisia pentru minoritatile nationale – Karoly Kiraly
    Comisia pentru administratia locala – Neculae Radu
    Comisia organizatorica si colectivul de imputerniciti ai Consiliului – Mihai Montanu.

Demisii din CFSN

    23 ianuarie 1990: Doina Cornea
    26 ianuarie 1990: Dumitru Mazilu
    29 ianuarie 1990: Ana Blandiana
    4 februarie 1990: Silviu Brucan

 În urma anunțării intenției de înființare a Frontului Salvării Naționale ca partid politic, o serie de membri ai acestuia și-au dat demisia din CFSN. Manifestațiile de stradă ale opoziției au determinat ajungerea la un compromis, prin transformarea CFSN în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care, alături de unii membri ai vechiului CFSN au intrat și membri ai partidelor politice înființate după revoluție.

La 1 februarie 1990 a avut loc discuția dintre reprezentanții CFSN și cei ai partidelor politice, iar la 9 februarie 1990, urmare a acestor discuții, CFSN a emis Decretul-Lege de transformare a sa în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.

1991: A fost semnat, la București, Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

1997: Guvernul elvețian anunță acordul privind crearea unui fond “de ajutorare a victimelor Holocaustului”.

1999: A cincea mineriadă: Miron Cozma și Romeo Beja, liderii minerilor, îl conving pe primul–ministru Radu Vasile să redeschidă minele Dâlja și Bărbăteni și să promită o creștere salarială pentru ortaci de 30–35%. Minerii se reîntorc în Valea Jiului.

 2000: Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din “Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

2001: Camera Lorzilor a Parlamentului Marii Britanii a adoptat o lege care autorizează clonarea embrionilor umani în scopuri științifice.

 2005: Viktor Iușcenko a fost investit oficial președinte al Ucrainei.