15 ianuarie în istorie

69: Împăratul roman Galba este asasinat. Otho este proclamat împărat roman, dar după trei luni se va sinucide.

Marcus Salvius Otho (25 aprilie 32 – 16 aprilie 69) a fost împărat roman din 15 ianuarie până în 16 aprilie 69; a fost al doilea împărat al Anului celor patru împărați.

Inițial a fost unul dintre prietenii lui Nero; după ce, soția sa, Sabina Poppaea, a devenit concubina împăratului, este îndepărtat de acesta din Roma și trimis ca guvernator în Lusitania (58-68). În ianuarie 68 se raliază cu Galba, pe care îl însoțeste în capitală. Dezamăgit de alegerea de către Galba a lui L. Calpurnius Piso Frugi Licinianius drept caesar și coregent, rang vizat de el însuși, Otho profită de nemulțumirea provocată în rândul pretorienilor de refuzul donativului, instigându-i pe aceștia împotriva împăratului.

După asasinarea împăratului Galba și a lui Piso în for, la 15 ianuarie 69, Otho este proclamat împărat de către garda pretoriană, apoi confirmat de Senat. Este aclamat de legiunile dunărene și de cele din Orient, în schimb Germania, Gallia, Hispania și Britannia îl recunosc pe Aulus Vitellius, guvernatorul Germaniei Inferior, proclamat de trupele de aici încă de la 1 ianuarie 69. Scurta lui guvernare se înscrie pe linia ideologiei principatului lui Nero. Trupele trimise de Vitellius împotriva sa traversează la începutul primăverii Alpii, pătrunzând în nordul Italiei. La 14 aprilie 69 are loc la Bedriacum, la nord de Pad, bătălia decisivă dintre armatele lui Otho și cele ale lui Vitellius. Înfrânt, Otho se sinucide, două zile mai târziu, în tabăra sa de la Brixellum.

1559: Elisabeta I a Angliei este încoronată la Westminster Abbey de către episcopul Owen Oglethorpe în loc de arhiepiscopul de Canterbury.

Elisabeta I (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane și sora sa vitregă, Maria I). A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară” sau „Gloriana”.

S-a născut în 1533, din căsătoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu puțin timp după nașterea fetei, a fost decapitată. Avea trei ani când toată lumea din curte a uitat de ea, unde până atunci fusese răsfățată. Era o fată înțeleaptă, învățată, cu un caracter violent, dar știa să rămână și izolată; a crescut între intrigi și comploturi, care au făcut-o precaută și bănuitoare.

În 1558, la numai douăzeci și cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredințează soarta țării, care a devenit slabă și săracă în urma războaielor și a luptelor religioase. Elisabeta jura că îi va purta de grijă până la moarte. Aceste cuvinte au constituit pentru ea un jurământ cât se poate de real, lucru de care miniștrii și consilierii s-au convins imediat ce au cunoscut caracterul noii stăpâne. Fiind convinsă că soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, în timpul celor patruzeci și cinci de ani de domnie își îndeplinește sarcina cu multă maiestuozitate și siguranță în sine.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Marii dramaturgi William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson au avut o carieră înfloritoare în timpul domniei reginei Elisabeta. În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulteriori la paisprezece. În timpul domniei Elisabetei I, Biserica anglicană devine Biserica oficială. Regina a stabilit o Biserică ce reprezenta un compromis între credința protestantă și cea catolică.

În anul 1587, Maria Stuart, regina scoțienilor a fost executată de Elisabeta I, pentru că a complotat împotriva ei. Elisabeta îl acceptă însă ca moștenitor pe fiul Mariei, Iacob VI Protestantul, al Scoției. Condamnarea la moarte a reginei Scoției a declanșat războiul cu Filip al II-lea, regele Spaniei. Virginia, o colonie engleză din America de Nord și ulterior membră a Statelor Unite, a fost denumită după porecla Elisabetei “Regina Virgină”.

1582: Rusia cedează Letonia și Estonia Poloniei.

1759: Se deschide The British Museum.

Fondat în 1753, British Museum (Muzeul Britanic) este unul dintre cele mai vechi și mai impozante muzee din lume, cu exponate variind de la mumii egiptene la comori romane. British Museum a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu național public din lume. Înca de la început admitea intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase și curioase”. Originile muzeului le găsim în testamentul unui medic, naturalist și colecționar, Sir Hans Sloane (1660 – 1753). De-a lungul vieții sale acesta a colecționat peste 71.000 de obiecte ce trebuiau să fie păstrate intacte și dupa moarta sa. Așa că întreaga colecție a fost lăsată moștenire regelui George al II-lea în schimbul sumei de 20.000 de lire sterline ce urma să fie acordată moștenitorilor lui Sir Hans Sloane. Regele a acceptat această donație și pe 7 iunie 1753 un Act al Parlamentului Britanic a stabilit înființarea British Museum.

British Museum s-a deschis publicului la 15 ianuarie 1759. Colecția de inceput conținea manuscrisuri, cărți, obiecte uscate din natură, câteva antichități. In prezent British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Piatra Rosetta, Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, Bustul lui Julius Caesar etc. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma si Grecia antică, Europa, Colecția de ceasuri, Orientul Mijlociu, etc.

British Museum oferă vizitatorilor și expoziții temporare tematice ce nu trebuie ocolite, care sunt însa contra cost. Numărul de vizitatori ai British Museum a crescut de la 5000 pe an in secolul al XVIII-lea, pânǎ la aproximativ 6.000.000 pe an in prezent.

1834: S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din București, “Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură” ce avea menirea de a pregăti actori calificați. Directorul școlii era Ion Heliade Rădulescu.

1870: Democrații din SUA au utilizat pentru prima dată, ca simbol al partidului lor, un măgar.

1870: Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care cere recunoașterea oficială a denumirii de România.

1880: Legea pentru înființarea Casei de Economii.

1883: A apărut, la Iași, revista Recreații științifice (până în anul 1888), care a marcat dezvoltarea matematicii în România.

1913: A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin și New York.

1943: A fost finalizată construcția clădirii Pentagon-ului american.

1943: Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe al României propune omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieşirea simultană din război a Italiei, României şi Ungariei. Propunerea va fi repetată în vara aceluiaşi an, fără rezultat.

 1953: Secretarul de stat John Foster Dulles a declarat în fata Comisiei de Politica Externa a Senatului SUA ca obiectivul major al politicii externe americane este „eliberarea popoarelor captive din Estul Europei”

1959: Fidel Castro și-a asumat funcția de premier al guvernului cubanez.

1969: Uniunea Sovietică lansează Soyuz 5.

1970: Muammar al-Gaddafi este proclamat premier al Libiei.

1971: În Egipt, se inaugurează barajul de la Assuan.

1990: Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului București, Partidul Național Liberal reapare oficial în viața politică românească.

1992: Comunitatea internațională recunoaște independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

1993: Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ținut la Brașov, este în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR. Această propunere venea în urma intenției UDMR de a aproba în Congres un “Program de autoguvernare pe principii etnice”.

1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului este declarată ilegală.

1999: Conflictul din Kosovo: Un numar de 45 de civili sunt masacrați la Racak, în sudul provinciei.

2001: Se naște proiectul colaborativ Wikipedia, bazat pe o idee a lui Jimmy Wales.

2003: Statele Unite cer sprijinul NATO în cazul declanșării unui conflict cu Irakul.

2005: A fost lansat primul volum al ediției facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.

2006: La Biblioteca Academiei au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediției facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu.

2009: Liderul nord-coreean Kim Jong-il l-a desemnat la succesiune pe cel de-al treilea fiu al său, Kim Jong-un.

2011: Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită “Ziua Culturii Naționale”, în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

 Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.