43 î.Hr.: În Roma antică a fost încheiat al doilea Triumvirat între Augustus, Marcus Antonius și Marcus Aemilius Lepidus pe cinci ani.

1100: Henric I al Angliei se căsătorește cu Matilda a Scoției, fiica regelui Malcolm al III-lea al Scoției.

1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel Marea Schismă Apuseană.

779px-Western_schism_1378-1417.svg

Europa Occidentală în timpul Schismei apusene: susținătorii papei de la Avignon (roșu), susținătorii papei de la Roma (albastru) și susținătorii ambilor papi (portocaliu).

 Schisma apuseană a fost o ruptură temporară în cadrul Bisericii Romano-Catolice ce a durat din anul 1378 până în anul 1417. Principala cauză a schismei a fost faptul că doi bărbați pretindeau a fi papă în același timp. Această schismă a fost mai mult o schismă politică a bisericii decât una teologică.

 Originile Schismei apusene sunt destul de complexe. Prin secolul al XIV-lea papalitatea intrase într-un declin. De aceea papii nu mai beneficiau de instrumente laice cum ar fi armatele, iar arma lor spirituală supremă, excomunicarea (excluderea din comunitatea religioasă), își pierduse puterea din cauza abuzurilor comise. Regele Filip al IV-lea cel Frumos al Franței a ripostat la pretențiile de supremație absolută ale papalitătii, enunțate de către Papa Bonifaciu al VIII-lea în bula Unam Sanctam, din anul 1302, silind papalitatea să își mute reședința în anul 1309 la Avignon, un mare oraș din sud-estul Franței, și demonstrând astfel autonomia statului laic. Papii au rămas acolo până în anul 1377, sub supravegherea permanentă a regilor francezi.

Excomunicarea făcută de Papa Ioan al XXII-lea în anul 1324 nu l-a mai intimidat pe Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. El a ramas de partea franciscanilor în disputa privind sărăcia, sfidând papalitatea. Franciscanii erau un ordin călugăresc romano-catolic, care spre deosebire de pap, considerau că sărăcia lui Hristos trebuie să servească drept model întregii Biserici.

Întrucât proprietățile papale din Italia erau amenințate, Papa Grigore al XI-lea s-a întors de la Avignon la Roma, în anul 1377. Au izbucnit conflicte între cardinalii francezi și cardinalii italieni imediat dupa moartea lui Grigore al XI-lea, întrucât ambele tabere își susțineau propriul candidat compatriot pentru Scaunul Papal. De aceea în anul 1378 s-a produs Schisma Apuseană, când au fost aleși doi papi rivali: Papa Urban al VI-lea la Roma și Papa Clement al VII-lea la Avignon. După anul 1409 au existat chiar trei papi rivali, celor di adăugându-li-se Papa Alexandru al V-lea din Pisa, Italia.

Schisma apuseană a luat sfârșit abia în anul 1417, prin alegerea unui papă unic, Papa Martin al V-lea, la Conciliul de la Konstanz.

Consecințe ale Schismei

* autoritatea spirituală a papalitații a avut mult de suferit în timpul schismei și dupa aceea;
* în unele concilii, precum Conciliul de la Basel dintre anii 1431-1449, s-au impus decizii fără aprobarea papei;
* incapacitatea Bisericii Romano-Catolice și a papalității de a se reforma, ducând astfel la o disoluție a autorității acesteia; această consecință a dat naștere reformei protestante a lui Martin Luther din secolul al XVI-lea.

1493: Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile Insula Sfântul Martin.

1500: A fost semnat Tratatul de la Granada, de către Ludovic al XII-lea, rege al Franței (1498-1515), și Ferdinand al II-lea al Aragonului (1479-1516), privind împărțirea regatului Neapolelui.

1572: Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o “stea nouă”, ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.

Casiopeea B1620: Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.

1648: Franța și Olanda cad de acord să împartă insula Sf. Martin.

1675: Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima dată.

Gottfried Leibniz

1889: Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american.

1918: Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918.

armistitiuGeorge Lawrence Price1918: Are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia încetează ostilitățile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.

NYTimes-Page1-11-11-1918

Prima pagină din New York Times care anunță semnarea armistițiului de la Compiègne și sfârșitul războiului

 Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în data de 5/18 martie 1918 la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București.

French_caricature_on_the_Romanian-German_Peace_Treaty

Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace

Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, Bolșevicii, conduși de Vladimir Ulianov și finanțati de Germani preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române (populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos) determină încheierea campaniei românești din primul război mondial din 1916-1917. Guvernul român, refugiat la Iași, și a cărui autoritate era erodată de dezordinea din țară și de cetele de soldați ruși debandați care jefuiau satele, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului.

 Printre altele, condițiile tratatului prevedeau că:

* România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă “Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja “Cadrilaterul” în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv ;

Histdob

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București

*România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
* România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere.

Urmări:

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit oricum mărit din război.

Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României (“Întregirea”).

1918: Împăratul Carol I al Austriei renunță la putere.

1924: Primul ministru Alexandros Papanastasiou proclamă prima recunoaștere a Republicii grecești.

1944: Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.

1946: Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență anticomunistă: Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.

_Rezistenta sumanele-negre1947: Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.

Iuliu_Maniu1965: Rhodesia (azi, Zimbabwe) și-a proclamat independența față de Marea Britanie.

1966: NASA lansează Gemini 12. Echipajul a fost compus din Jim Lovell și Buzz Aldrin.

Gemini_and_Agena_D1968: Începe sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă Codul de Procedură Penală și Legea de punere în aplicare a acestuia, Legea privind participarea tineretului la apărarea patriei.

1970: A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității

1975: Angola devine independentă față de Portugalia.

1992: Biserica Anglicană a votat pentru a hirotoni ca preoți și femei.

romancatholicwp