7 noiembrie în istorie

1480: Prima mențiune documentară a “sulgerului” în Țara Românească: denumire dată dregătorului din Țara Românească și Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curții domnești cu carne, lumânări și alte provizii.

1801: Alessandro Volta prezintă prima baterie electrică (pila voltaică).

 Alessandro Volta s-a născut în orașul italian Como, într-o familie nobilă. A studiat în școlile publice din orașul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. De la vârsta de 14 ani începe să fie atras de știință și refuză să urmeze cariera bisericească, o tradiție în familia sa. În anul 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate (un subiect științific “la modă” în vremea sa) – De vi attractiva ignis electrici – care atrage atenția asupra sa și îl ajută să obțină postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-1779. În paralel cu activitatea de profesor, Volta își continuă studiile și experimentele, devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obține numirea în funcția de profesor la Universitatea din Pavia, unde își continuă munca în domeniul electricității și face o serie de invenții revoluționare, care îi aduc importante distincții, printre care medalia Copley (1791) a Royal Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de onoare și altele. În anul 1801, Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul de membru al Institut de France și îl numește conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810. Cea mai mare onoare a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care, în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forța electromotoare și potențialul electric – “volt”. Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A făcut cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricității atmosferice).
Invenții: electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza condensatoarelor utilizate și astazi) (1774); electroscopul (un instrument care permite evidențierea diferențelor de potențial) (1775); prima baterie electrică din istorie, așa-numita “pilă voltaică” – “strămoșul” bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800).

Pila voltaică. Această invenție constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de 1 disc de cupru/1 disc de hârtie îmbibată în soluție salină/1 disc de zinc. La extremitățile coloanei era atașat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate. Volta descria invenția sa ca un “organ electric”, similar celui al peștelui-torpilă. La originea invenției se află teoria “electricității animale” și experiențele asupra broaștelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Repetând experiențele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când mușchiul este în contact cu două metale diferite nu este țesutul organic, ci contactul între metale – și a demonstrat această ipoteză înlocuind țesutul broaștei cu bucățele de hârtie înmuiate în soluție salină (conductoare) și obținând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani.

Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca și în aplicațiile știintei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen și hidrogen pure cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle și W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului (Na) și potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, și în sfârșit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

Bateria este un mediu electrochimic de stocare a energiei. La descărcare se transformă energia chimică (stocată) în energie electrică cu ajutorul unei reacții (redox) electrochimice. De la inventarea primei baterii, așa numita pilă voltaică, în anul 1800 de către fizicianul italian Alessandro Volta, și, în special, de la apariția celulei Daniell în 1836, bateriile au devenit o sursă de electricitate comună multor aplicații atât din aria casnică, cât și din aria industrială. Există două tipuri principale de baterii: baterii primare (baterii de unică folosință) și baterii secundare (baterii reîncărcabile). Conform unei estimării realizate în anul 2005, industria dedicată acestora generează la nivel global 48 de miliarde de dolari americani, cu o creștere anuală de 6%.

1874: Partidul Republican din SUA a fost reprezentat de imaginea unui elefant, publicată inițial în revista “Harper’s Weekly”

1877: Trupele române, comandate de colonelul George Slăniceanu, ocupă orașul-cetate Rahova (7-9 nov.)

Gheorghe Slăniceanu a fost un general român care a participat la activități militare și politice.  S-a născut la 23 aprilie 1835. A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București (1854), apoi a urcat, treaptă cu treaptă, spre vârfurile ierarhiei militare, deținând importante funcții pe linie de comandă în învățământul militar și în organele de conducere ale armatei. Ca ministru de război și șef al Statului Major General, în perioada premergătoare Războiului de Independență, a condus pregătirea de campanie a Armatei române și a redactat, împreună cu generalul Alexandru Cernat, “Planul de mobilizare, concentrare și acoperire strategică a frontierei de sud a țării”. S-a implicat efectiv în procesul de remodelare a Statului Major General și a comandamentelor Armatei de Operații. În iulie 1877, a fost inclus în delegația română condusă de primul-ministru I. C. Brătianu la negocierile de comandament cu marele duce Nicolae, comandantul-șef al trupelor ruse de pe frontul din Balcani. La 28 august/9 septembrie 1877, a luat parte la Consiliul de Război de la Radenita, unde s-a hotărât executarea asaltului general din 30 august/11 septembrie 1877. După război, a deținut din nou funcția de șef al Statului Major General (1878-1880, 1882-1883) și de ministru de război (1880-1881), precum și pe cea de inspector al Cavaleriei (1884), contribuind, alături de alți specialiști români, la pregătirea textului Legii de organizare a comandamentelor militare din 1882, prin care se crea efectiv un Mare Stat Major ca organism distinct, inclus în organica Ministerului de Război. A desfășurat o rodnică activitate teoretică îndeosebi în perioada premergătoare Războiului de Independență: “Drumurile de fier considerate ca linii de operații militare”, “Manualul ostașului milițian, Curs de studii”, “Tactică și strategie”. A fost unul dintre primii autori militari care a abordat în mod special problemele teoretice ale tacticii și strategiei, acordând o mare atenție aspectelor geografice ale celor două componente ale artei militare și deosebirii dintre acestea. Pe lângă strategie și tactică, el considera că există și o a treia parte, pe care o denumise “politica războiului”. Contribuția sa teoretică de marcă este realizarea unei sinteze de început între arta militară franceză (Jomini, Napoleon) și cea germană (Clausewitz), cu preocupare pentru adaptarea lor la tradițiile ostășești naționale. A murit la 12 ianuarie 1885 la San Remo.

1917: S-a încheiat Revoluția Bolșevică din Rusia, care a dus la curmarea monarhiei din această țară.

1996: NASA lansează sonda spațială Mars Global Surveyor.

1996: Lagos, Nigeria, se prăbușește un avion Boeing 727. Au murit toți cei 143 de oameni aflați la bord.

1944: Franklin Delano Roosevelt a câștigat cel de-al patrulea mandat de președinte SUA.

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 – d. 12 aprilie 1945 ) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 – 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție patru mandate consecutiv.

1950: A fost inaugurat Teatrul de Operetă din Bucureşti, actualul Teatru Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

1994: Inaugurarea Biroului permanent al Uniunii Europei Occidentale la Bucureşti.

2001: Operarea regulată Concorde între Paris/Londra și New York va reîncepe după accidentul din 2000.

 Aérospatiale-BAC Concorde a fost un avion supersonic de pasageri. A fost rezultatul unui tratat guvernamental încheiat între guvernul francez și britanic, combinând eforturile companiilor Aérospatiale și British Aircraft Corporation. Zburând pentru prima oară în 1969, Concorde și-a început serviciul comercial în 1976 și a continuat timp de 27 de ani. A operat zboruri transatlantice din Heathrow, Londra (British Airways) și Charles de Gaulle, Paris (Air France) către JFK, New York și Dulles, Washington; zburând la viteze record, parcurge aceste distanțe în mai puțin de jumătate timpul celorlalte avioane. Concorde a mai stabilit și a alte recorduri, inclusiv recordul mondial oficial FAI “Westbound Around The World” și “Eastbound Around the World” la viteză.  Ca urmare a unicului accident din 25 iulie 2000, a efectelor economice ce au urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001 și a altor factori, zborurile au încetat la 24 octombrie 2003. Ultimul zbor a avut loc pe 24 noiembrie în acel an.

Pe 25 iulie 2000, zborul Air France 4590, înmatriculat F-BTSC se prăbușește în Gonesse, Franța, omorând toți cei 100 de pasageri, 9 membri ai echipajului și 4 persoane la sol. A fost singurul accident cu victime al acestui tip de avion. Potrivit anchetei oficiale condusă de Biroul de investigare al accidentelor din Franța (BEA), accidentul a fost cauzat de o lamelă de titan, parte a unui invertor de putere , căzut de la avionul DC-10 al companiei Continental Airlines ce decolase cu circa 4 minute mai devreme. Acest fragment metalic a cauzat explozia unui cauciuc al trenului de aterizare stâng. O bucată din cauciucul explodat a lovit rezervorul de combustibil și a rupt un cablu electric. Impactul a cauzat o undă de șoc hidrodinamică care a fisurat rezervorul în apropierea zonei de impact. Această fisură a provocat o pierdere masivă de combustibil care s-a aprins de la cablurile avariate care produceau scântei. Echipajul a oprit motorul numărul 2 în urma alarmei de incendiu, dar nu au putut să ridice terenul de aterizare, îngreunându-se ascensiunea aparatului. Rămas fără putere, avionul a intrat în picaj, prăbușindu-se într-un hotel din Gonesse.

Raportul BEA a fost contestat, invocând dovezi că avionul Concorde era supraîncărcat, combustibilul nu era distribuit uniform și că terenului de aterizare îi lipsea o componentă vitală. S-a ajuns la concluzia că aparatul a deviat de la cursul său normal încă de pe pistă, ceea ce a redus viteza de decolare sub valoare minimă critică. Înaintea acestui accident, Concorde a fost cel mai sigur avion comercial în funcțiune în termeni de victime per kilometru, adică zero. Totuși, siguranța unui avion nu poate fi măsurată cu precizie de la singur incident. Prăbușirea avionului Concorde aparținând Air France a însemnat începutul sfârșitului acestui tip de avion.

În urma accidentului a avut loc serie de modificări, incluzând izolații electrice mai bune, ranforsări de Kevlar la rezervoarele de combustibil și anvelope speciale rezistente la explozie.