4 noiembrie în istorie

1520: După victoria sa asupra regentului suedez Sten Sture cel Tânăr, regele danez Christian al II-lea este încoronat rege al Suediei. Adepților lui Sten Sture li s-a promis o amnistie generală.

1576: În Războiul de optzeci de ani, după ce soldații spanioli timp îndelungat nu au fost plătiți de Regele Philipp al II-lea, încep prădarea orașului belgian Anvers.

 Războiul de Optzeci de Ani, sau Revolta Olandeză ori Revoluția Olandeză, (1568  – 1648) a fost un război între cele Șaptesprezece Provincii ale Țărilor de Jos și Imperiul (Habsburgic) Spaniol, care a condus la crearea unui stat independent, Republica Provinciilor Unite.

La început Spania a reușit să reprime revolta. După capturarea orașului Brielle (Den Briel) în 1572 de către rebelii olandezi, considerată uneori ca dată a izbucnirii conflictului, revolta a renăscut. Provinciile din nord au devenit independente, mai întâi de facto, iar ulterior și oficial, în 1648. În timpul revoltei, Provinciile Unite ale Țărilor de Jos (sau Republica Olandeză) au devenit rapid o putere a lumii secolului XVII datorită vaselelor lor comerciale, cunoscând astfel o perioadă de mare avânt economic, științific și cultural.

Provinciile Țărilor de Jos din sud (situate pe teritoriul de azi al Belgiei, al Luxemburgului și al nordului Franței) au rămas sub stăpânirea Spaniei. Represiunea continuă a spaniolilor în aceste provincii a făcut ca mare parte a elitei financiare, intelectuale și culturale să plece în provinciile din nord, contribuind astfel la succesul Republicii Olandeze. În plus, la sfârșitul războiului, zone întinse ale Țărilor de Jos de sud au fost pierdute de spanioli în favoarea Franței.

În acea vreme nu se folosea încă expresia „război de independență”, iar secesiunea față de o monarhie era ceva de neconceput. Prima fază a conflictului poate fi considerată ca fiind Războiul de independență olandez. A doua fază a avut ca obiectiv central obținerea oficială a recunoașterii independenței Țărilor de Jos, deja stabilită de facto. Această fază a coincis cu ascensiunea Republicii Țărilor de Jos ca putere importantă și cu primii pași în construirea imperiului colonial olandez.

1677: Viitoarea Maria a II-a a Angliei s-a căsătorit cu William de Orania. Mai târziu ei vor domni ca William și Mary.

1852: Contele Camillo de Cavour a devenit prim-ministru al Regatului Sardinia-Piemont, în jurul căruia s-a cristalizat ulterior statul italian unit.

1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene, care consultantă problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor alăturate Dunării.

1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.

O mitralieră este o armă de foc de calibru mic, fixă sau portabilă, concepută pentru a executa foc în succesiune rapidă, de regulă cu o cadență de câteva sute de gloanțe pe minut. Succesiunea încărcării, a dării focului și a extragerii tuburilor goale de cartușe este automatizată. Alimentarea cu cartușe se face cu benzi, stocate eventual într-o magazie de muniții. Mitraliera de infanterie dispune, de obicei, și de un afet cu trei picioare (trepied), iar cea de aviație este montată pe un afet fix.
 
Armele de foc au apărut pe câmpul de luptă ca rezultat al unei căutări constante și persistente a unor modalități de a crește densitatea de foc împotriva inamicului. Una dintre aceste modalități de a crește rata de foc a fost crearea unor arme cu foc continuu.

Încă din secolul al XVI-lea, au existat încercări de a crea astfel de arme. În 1718, avocatul londonez James Puckle a patentat noua sa invenție, “Puckle Gun,” care era un pistol pus pe un trepied și echipat cu un tambur. Rata de tragere comparativ cu o armă convențională era de două ori mai mare, dar arma era și este foarte dificil de utilizat, deoarece necesită mai mulți oameni care s-o opereze. Necesita o lungă perioadă de reîncărcare și nu a fost luată în calcul pentru folosirea sa într-un război.

1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice Nature.

1873: Americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur.

1873: Americanul Anthony Iske a patentat mașina de tăiat carne în felii.

1879: A fost patentată prima casă de marcat de către James J. Ritty din Dayton, Ohio.

1890: S-a dat în folosință City and South London Railway, prima linie de metrou din lume și prima linie a metroului londonez.

 City and South London Railway (C&SLR) a fost prima linie de transport feroviar urban subterană de adâncime (metrou), și prima mare cale ferată care a folosit tracțiune electrică. Linia a fost inițial proiectată pentru trenuri trase cu cablul, dar din cauza falimentului constructorului de cablu, s-a ales un sistem cu tracțiune electrică – tehnologie experimentală la vremea aceea.

La deschiderea sa în 1890, linia avea șase stații și o lungime de 5,1 km într-o pereche de tuneluri între City of London și Stockwell, trecând pe sub Tamisa. Diametrul tunelurilor a restricționat dimensiunile trenurilor, și vagoanele mici cu scaune cu spătar înalt au fost botezate „celulele căptușite”. Calea ferată a fost extinsă de mai multe ori spre nord și spre sud, ajungând să deservească 22 de stații pe o distanță de 21,7 km din Camden Town în nordul Londrei până la Morden în Surrey.

1899: Este publicată cartea lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor. În această carte, Freud pune baza teoriei inconștientului, care a schimbat modul de a se percepe pe sine al omului modern.

1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.

1922: Exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt.

Băiatul faraon s-a născut în anul 1341 î.Hr. în orașul Aketaton (“Orizontul lui Aton”). La vârsta de 7 ani Tutankamon a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon (“Ea trăiește pentru Amon”), sora sa vitregă. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare si Luca Alexe, moare, tronul revenindu-i lui. A abandonat cultul tatălui său, revenind la zeii tradiționali.În al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ, și în același timp, își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton”, în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon”, marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă. Demolarea monumentelor închinate lui Aton începe. Sanctuarele sunt demontate rând pe rând, blocurile lor de piatră fiind refolosite în noile construcții. Tutankhamon pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și Luxor, închinate lui Amon, și să se ridice numeroase statui ale zeului și ale lui însuși. Pe plan extern, au avut poate loc două expediții militare, una în Orientul Apropiat, cealaltă în Nubia.

Numele oficial Tut-ankh-Amon era Nebkheperure numele Tutankhamon fiind unul foarte personal și mai puțin important. Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit.

Blestemul Atunci când Carter și Carnavon au coborât treptele, Carnavon s-a îngrijorat de o înțepătură de insectă, iar când a tăiat-o cu o lamă, înțepătura s-a infectat, provocându-i o pneumonie, astfel pe 5 aprilie 1923, a decedat. Înainte de asta, canarul lui a fost mâncat de un șarpe (simbolul faraonului), chiar în ziua când mormântul a fost deschis. Apoi, alți zeci de oameni au murit în 20 ani… Unii cred că a fost de vină blestemul. Foarte multe inscripții spun despre acest blestem de ex: “cel ce va atinge mormântul faraonului, va fi răzbunat de leu, crocodil și de către hipopotam” sau “Moartea îi va secera pe cei care vor tulbura liniștea faraonului”. Unii cred că moartea lui Carnavon ar avea legatură cu profanarea mormântului. Când l-au deschis, ca să scoată masca de aur, Carter ar fi trebuit să-i profaneze mumia. Mulți îl acuză pe Carter, deoarece ar fi distrus toate dovezile morții sale și ar fi produs acel blestem.

 1924:  În Texas a fost aleasă prima femeie guvernator, “Ma” Miriam.

1938: George Enescu a terminat “Suita a III-a”, “Săteasca”.

1944: Instaurarea celui de–al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu.

1948: Lui T.S. Eliot i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură.

1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice și instalarea guvernului contrarevoluționar condus de János Kádár; revoluția maghiară a fost declanșată la 23 octombrie, iar luptele au durat pâna la 14 noiembrie.

1966: Inundații în Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecția de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat și tablouri au fost acoperite de apă.

1979: Ambasada americană din Teheran a fost ocupată de militanți iranieni, care au luat ostatice 90 de persoane.

1980: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.

 Ronald Reagan, prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele două decenii.

1995: Premierul israelian Ițhak Rabin a fost asasinat, la Tel Aviv, la sfârșitul unei mari manifestații de sprijin pentru politica sa de pace cu palestinienii arabi.

Ițhak Rabin (n. 1 martie 1922 – d. 4 noiembrie 1995) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de șase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării și de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974 – 20 iunie 1977 și 13 iulie 1992 – 4 noiembrie 1995. A fost asasinat de către un extremist evreu.

2008: Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare.