1 noiembrie în istorie

333 î.Hr.: Bătălia de la Issos, a douăsprezecea victorie a lui Alexandru cel Mare asupra perșilor.

 Faimoasa confruntare a avut loc în anul 333 î.Hr, atunci când Darius al III-lea (380 î.Hr – 330 î.Hr),” Rege al Regilor”, marele conducător al Imperiului Persan, își conduce numeroasa armată cu scopul de a strivi, un “nimeni” îndrăzneț și enervant venit dintr-o țară micuță, care avea tupeul să “agite apele”în marele său imperiu. Sigura problemă a lui Darius a fost că acest “nimeni”era regele Macedoniei, Alexandru cel Mare (356 î.Hr -323 î.Hr) .

 Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive. Alexandru, cu o armată experimentată și compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldați din mai multe țări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a întâlnit armata persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în prima fază a luptei, cavaleria. Alexandru a așteptat pe loc prima inițiativă a lui Darius al III-lea, așteptând cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre printre ei și, prinzând-o ca într-un clește, a distrus-o (aproximativ 80.000 de soldați). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în flancul armatei persane. Perșii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur.

451: Încheierea Conciliului din Calcedon (al 4-lea ecumenic).

871: O diplomă a regelui Carol cel Pleșuv dă Bisericii din Besançon dreptul de a bate monedă.

996: Împăratul Otto III acordă episcopatului bavarian de Freising 30 “ținuturi regale” printr-un document în care se pomenește pentru prima oară denumirea “Ostarrîchi”, din care provine numele Austriei.

1049: Dedicarea Bisericii abație din Saint-Hilaire-le-Grand, Poitiers, (actuala Bazilică Saint-Hilaire-le-Grand) în prezența a 13 arhiepiscopi și episcopi, a contesei Agnès de Bourgogne și a fiului ei Guillaume VII Aigret.

1164: Îngrijorat pentru viața sa, Thomas Becket, în noaptea de întâi spre doi noiembrie, s-a îmbarcat clandestin pentru Franța. De comun acord cu papa, Ludovic al VII-lea acordau transfugilor azil și protecție.

Thomas Becket (c. 1118, Londra – d. 29 decembrie 1170, Canterbury) a fost arhiepiscop de Canterbury din 1162 până în 1170, în timpul regelui Henric al II-lea Plantagenet. Este venerat ca sfânt și martir și de Biserica Catolică și de Biserica Anglicană. Ridicându-se împotriva limitării drepturilor bisericii de către puterea regală, a fost ucis din ordinul regelui.

1179: Filip al II-lea este încoronat rege al Franței.

1295: Căsătoria regelui Iacob al II-lea de Aragon, zis cel Drept cu Blanche d’Anjou.

1337: Regele Angliei Eduard al III-lea îl provoacă pe Filip al VI-lea de Valois : acesta este adevăratul început al Războiul de o sută de ani. (1337 – 1453) dintre Franța și Anglia.

1388: Carol al VI-lea sărbătoarea Tuturor sfinților la Reims, unde s-a oprit la reîntoarcerea dintr-o expediție împotriva ducelui de Gueldre, aliat al englezilor.

 Carol al VI-lea (3 decembrie 1368 – 21 octombrie 1422), a fost rege al Franței din 1380 până în 1422 și membru al Casei de Valois. A fost cunoscut sub numele de Carol cel Mult-Iubit (franceză le Bien-Aimé) și mai târziu drept Carol Nebunul (franceză le Fol sau le Fou). Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.

1428: Raoul de Gaucourt devine noul guvernator pentru Dauphne.

1432: Amaury de la Motte d’Acigné a fost numit episcop de Saint-Malo, unde va rămâne până la moartea sa în 1434.

1478: Cu bula Exigit sinceræ devotionis papa acordă Regilor Catolici crearea Inchiziției spaniole.

Inchiziția (din latină inquirere – a cerceta; inquisitio – cercetare) este o formă a procesului penal din epoca Evului Mediu târziu, formă diferită de cea a dreptului roman, în vigoare în Europa Occidentală până în sec. al XIII-lea. Într-un proces intentat de inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului.

Metodele de investigație a inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se termina cu o sentință în care acuzatul putea fi numai nevinovat sau vinovat cu recunoașterea vinei.

1503: Cardinalul Julien della Rovere este ales papă cu 37 de voturi din 38 de votanți, și a luat numele de Papa Iuliu al II-lea.

Papa Iuliu al II-lea a fost unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine. A întemeiat Garda Elvețiană. Pe 22 ianuarie 1506 s-a așezat la Roma prima formațiune a gărzii, alcătuită din 150 de soldați veniți din cantonul Uri.

A fost primul papă care a contractat “boala franceză” (adică sifilisul), de la un prostituat din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut să-și arate picioarele pentru a fi sărutate de credincioși, deoarece erau pline de leziuni sifilitice.

1512: Opera lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine a fost aratată pentru prima dată publicului.

 Capela Sixtină (italiană: Cappella Sistina, iar în latină Sacellum Sixtinum / Aedicula Sixtina) este capela palatului papal din Vatican și este una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei. A fost construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus al IV-lea, de unde îi provine numele.

În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea Papei Paul al III-lea, cu tema „Judecata de Apoi”, pe care o termină după șase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriașe, fresca înfățișează figuri și scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credință. Pe 31 octombrie 1541, papa dezvelește cu mult fast pictura. Autoritățile bisericești și opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale, fără nicio acoperire, în cea mai importantă biserică a creștinătății. Artistul este învinuit de imoralitate, obscenitate și blasfemie. Cardinalul Carafa organizează o campanie („Campania frunzelor de viță”) pentru acoperirea organelor genitale. Această acțiune va avea loc după moartea lui Michelangelo și va fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, în anul 1565. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii ’90 ai secolului al XX-lea, aspectul original a fost refăcut în cea mai mare parte.

1520: Fernando Magellan descoperă Strâmtoarea Magellan denumită “Estreito de Todos los Santos”.

 Strâmtoarea Magellan se află la sudul Americii de Sud, ocolind numeroase insule și despărțind America de Sud (Chile și Argentina) de Țara de Foc (Tierra del Fuego). Strâmtoarea are o lungime de 373 mile marine (ca. 670 km) având lățimea minimă de 2,5 mile (ca. 4,5 km), făcând legătura dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Importanța ei maritimă a scăzut după construirea Canalului Panama. Din cauza vânturilor puternice din Patagonia este una dintre cele mai periculoase strâmtori.

Descoperitorul ei în 1520, Fernando Magellan, a făcut ocolul lumii cu cinci corăbii și cu un echipaj de 237 de oameni. La data de 21 octombrie, de ziua “Fecioarei Maria”, el descoperă în apropierea latitudinii de 52 grade o peninsulă pe care o numește “Capul Fecioarelor” (Cabo Virgenes). O furtună teribilă, care a durat peste 36 de ore, împinge corăbiile la 1 noiembrie, de Ziua morților, în strâmtoare, ceea ce-l determină pe Magellan să o boteze Estreito de Todos los Santos.

Echipa de marinari trimisă în recunoaștere de Magellan descoperă pe coasta de nord numai oseminte într-un mormânt. Din cauza fumului provenit de la focurile indienilor, această regiune va fi denumită “Țara de foc” (“Tierra del Fuego”). Această legătură dintre cele două oceane a devenit începând cu anul 1881 importantă prin faptul că a permis accesul din vest (evitând Capul Horn, periculos navigatorilor) spre Insulele Moluce, “Țara Mirodeniilor”. Gavin Menzies amintește în cartea sa “1421” că înaintea lui Magellan, în iarna anului 1421, împăratul Chinei traversase deja această strâmtoare.

1599: Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul (1599-1600). Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean.

1604: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru prima dată, tragedia Othello a lui William Shakespeare.

1611: La Whitehall Palace din Londra este prezentată pentru prima oară comedia romantică a lui William Shakespeare, Furtuna.

1755: Puternic cutremur de pământ în Portugalia, soldat cu moartea a 30.000 de persoane și distrugerea unei mari părți din orașul Lisabona.

1834:  A fost înfiinţată, la Iași, în cadrul Mănăstirii Barboi, prima şcoală de fete de la noi din ţară – “Institutul pentru educaţia fetelor”. Fondatorul acestei instituţii a fost Gheorghe Asachi

 Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participa la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.

A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.

1835: A apărut la București prima revistă românească de teatru, Gazeta Teatrului Național, condusă de Ion Heliade Rădulescu.

 Ion Heliade-Rădulescu  a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la “Sfântul Sava”. Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei “biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.

1848: Inaugurarea primei școli medicale din lume pentru instruirea femeilor (New England).

1864: A fost reînființat Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher (director: 1864-1869).

1894: Nicolae al II-lea devine noul Țar al Rusiei după ce tatăl său, Alexandru al III-lea, moare.

 Ca fiu al Împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al Împărătesei Maria Feodorovna (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei), Nicolae era nepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei pe linie paternă și al Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei pe linie maternă. Avea trei frați mai mici: Alexandru, George, Mihail și două surori mai mici: Xenia și Olga.

La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Țarevici (moștenitor al tronului) iar tatăl său Țarul Alexandru al III-lea. Nicolae și alți membri ai familiei au asistat la acest eveniment în timpul șederii la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, însă din motive de securitate, noul Țar și familia sa s-au mutat la Palatul Gatchina, situat în afara orașului.

Nicolae era văzut ca prea blând de către durul și pretențiosul său tată care, dată fiind moartea sa prematură, nu și-a pregătit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Acesta se pare că nici măcar nu intenționa să-l pregătească pe Nicolae pentru o astfel de funcție dificilă, considerându-l “un fel de imbecil” pe care n-are nici un sens să încerci să-l pregătești în meseria guvernării. Țarul Alexandru III își numea, de altfel, fiul, “fetița”, iar atunci când ministrul lui de finanțe, contele Witte, i-a sugerat că ar fi timpul să-l inițieze pe moștenitor în afacerile tronului, împăratul s-a arătat surprins, declarând că e imposibil ca Witte să nu fi constatat deja, dacă a discutat până atunci cu țareviciul Nicolae, că acesta “este un prost.” Mai târziu, când sfetnicul apropiat al tatălui său (și mai târziu și al lui), reacționarul Pabiedonósțiev, a încercat să-l inițieze în detaliile funcționării statului, Nicolae al II-lea s-a lăsat absorbit de scobitul în nas. Pabiedonósțiev considera că Nicolae al II-lea “pricepe doar semnificația unor fapte izolate, fără legăturile lor cu restul, fără o apreciere a influenței celorlalți factori care intervin, El aderând la măruntul și nesemnificativul Lui punct de vedere.” La 26 de ani, cu mai puțin de o lună înainte de a accede la tronul Rusiei, jurnalul personal al viitorului țar Nicolae al II-lea, conține stupidități gen descrierea unor epice bătăi cu castane între el și amicul lui apropiat, prințul George al Greciei: “am început bătaia cu castane în fața casei și-am sfârșit-o pe acoperiș.” Câteva zile mai târziu, jurnalul se face mărturia unei alte bătăi, de această dată una cu conuri de pin. Totuși în contrast cu un specimen gen împăratul Ferdinand I al Austriei, care retardat mintal fiind, declara candid că “e ușor să guvernez, mai greu e să mă semnez”, se pare că Nicolae însuși realiza că sarcina conducerii unui uriaș imperiu aflat în plină fază a industrializării și a unei profunde prefaceri sociale (sau a unei Rusii aflată deja în agitație revoluționară provocată de abandonarea reformelor politice după asasinarea țarului Alexandru II de către un grup terorist de stânga), îl depășește complet: la moartea tatălui lui, țarul Alexandru III – secerat prematur de alcool și-o maladie renală – Nicolae își întreaba cu patetism verișorul, printre lacrimi, “ce se va întâmpla acum cu mine și cu Rusia?” El declară cu această ocazie că nu este pregătit să devină țar, că în plus n-a vrut niciodată să devină țar și nu știe nimic despre cum se guvernează sau discută cu miniștrii.

1922: Ultimul sultan al Imperiului Otoman, Mehmed al VI-lea, abdică.

1928: Inaugurarea Radio România.

1928: Reforma alfabetului turc prin adoptarea caracterelor latine.

 1949: A apărut primul număr al publicației germane Frankfurter Allgemeine Zeitung.

1950: Tentativă de asasinat la adresa președintelui american Harry Truman.

1952: SUA au detonat în Insulele Marshall prima bombă cu hidrogen.

1960: John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiția pentru funcția de președinte al SUA.

 Președinția lui Truman a fost plină de evenimente de anvergură mondială și națională, bombardările atomice ale orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, aplicarea planului Marshall de reconstrucție a Europei ne-aflate sub controlul sovietic, începutul Războiului Rece, dezagregarea forţelor armate ale Statelor Unite, formarea Organizației Națiunilor Unite, cea de-a doua “Sperietoare Roşie”, formarea CIA și cea mai mare parte a Războiului Corean.

Pe plan personal, Truman a fost un președinte nesofisticat și apreciat pentru atitudinea sa populară și lipsită de morgă, folosind expresii care au devenit foarte cunoscute și folosite, așa cum ar fi “Licitarea … [ca în poker] … se oprește aici” (în engleză, “The buck stops here”) și “Dacă nu poți suporta căldura, părăsește bucătăria” (în engleză, “If you can’t stand the heat, get out of the kitchen”).

Truman, în mod remarcabil, a demonstrat că s-a putut ridica la înălțimea unor așteptări firești pentru un președinte aflat în timpuri atât de complexe, pornind de la așteptările inițiale care au fost scăzute datorată ilustrului său predecesor. Deși a decis să nu candideze în alegerile prezidenţiale din 1952 datorită sondajelor de opinie preliminare joase, Truman este considerat astăzi, de către majoritatea istoricilor, a fi unul dintre cei mai mari președinți americani.

1960: A intrat în vigoare Tratatul de constituire a Benelux ca uniune economică, semnat de Belgia, Olanda și Luxemburg la 3 februarie 1958.

1960: John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiţia pentru funcţia de preşedinte al SUA.

1962: Din Rusia a fost lansată, pentru prima oară, o rachetă cosmică cu destinația planeta Marte. La bord era instalată stația automată interplanetară MARTE-1.

1968: Misiunea militară a SUA în Vietnam a inițiat Proiectul Phoenix.

1969: Piesa lui Elvis Presley, Suspicious Minds, ajunge pe locul 1 în Billboard Music.

1981: Antigua și Barbuda își câștigă independența față de Marea Britanie.

1993: A luat ființă Uniunea Europeană în urma Tratatului de la Maastricht.

1999: A fost reactivat, la Huși, Ansamblul Folcloric „Trandafir de la Moldova” din inițiativa actualului dirijor (Valerică Petraru) și a coregrafului ansamblului (Virginel Solomon).

2000: În R.P. Chineză a început cel mai mare recensământ al populației din lume, în cadrul căruia au fost recenzate 350 de milioane de familii.

2005: Astronomi ai NASA au anunțat că au descoperit încă doi sateliți ai planetei Pluto.