Bucureștiul istoric: Obiective importante în jurul Kilometrului 0 al Capitalei

Bucureștiul nu este doar capitala României, ci și un oraș în care istoria poate fi „citită” cu ușurință prin locurile și clădirile sale. Un tur în jurul Kilometrului 0 al Capitalei, oraș care, luna aceasta, aniversează 555 de ani de la prima menționare a numelui în hrisovul dat de domnitorul Vlad Țepeș în Cetatea București, este o adevărată întoarcere în timp. Iar acest lucru se datorează faptului că orașul are nenumărate locuri în care fiecare epocă istorică și-a lăsat amprenta asemenea unei peceți pe un document vechi.

• Curtea Domnească (Palatul Voievodal)

Construită de domnitorul Vlad Țepeș în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, pe fundația unui vechi turn de observație, Curtea Domnească este cel mai vechi monument feudal din București. Timp de peste două secole, acesta a fost reședința domnitorilor munteni, în paralel, până la 1660, cu vechea capitală Târgoviște, an după care rămâne capitala unică a Țării Românești, iar după 1862 a Principatelor Unite Române, respectiv a României. Tot aici, Vlad Țepeș a emis hrisovul din 20 septembrie 1459, în care se menționează pentru prima dată numele de București. Distrusă de calamnități naturale, ocupații străine, precum și de Războiul austro-ruso-turc din 1768-1774, ruinele Palatului Voievodal au fost înglobate într-o serie de clădiri construite în zonă. Vestigiile fostei Curți Domnești au fost descoperite întâmplător în anul 1953, săpăturile arheologice fiind continuate atât în anul 1959, cât și în perioada 1967 – 1972, perioadă care a coincis cu înființarea Muzeului Curtea Veche.

• Piața Sfântul Gheorghe

Una dintre cele mai vechi intersecții ale orașului – Curtea Domnească întinzându-se până aici, în Evul Mediu -, Piața Sfântul Gheorghe era punctul de plecare al podului Târgoviștei și totodată principala poartă de intrare în oraș dinspre nord. Nu întâmplător, Kilometrul 0 a fost așezat aici, la sfârșitul anilor ’30, lângă intrarea pe strada Lipscani, punctul comercial cel mai important al orașului. Tot în această zonă exista și Hotelul Killel, loc în care și-a început activitatea la 1 septembrie 1864, Direcția Generală a Telegrafelor și Poștelor. De asemenea, istoria a mai consemnat și faptul că prin Piața Sfântul Gheorghe a trecut prima linie de tramvai cu cai (1872).

• Piața C.A. Rosetti și Bulevardul Carol I

Bulevardul a fost amenajat între 1888 și 1891 pentru realizarea axei est-vest a orașului București, prin grija primarului Pake Protopopescu. Aici era și piața din care porneau strada Vasile Lascăr (fostă Teilor) și bulevardul Hristo Botev (fost al Domniței). Răscrucea purta numele de „Piața Teilor”, poreclită „Octogonul” datorită formei. Pe atunci, era punctul de întâlnire și de angajare al lăutarilor din București. În anul 1890, în centrul pieței, a fost adus, temporar un monument: o coloană de peste patru metri înălțime ce avea în vârf un vultur cu o cruce, lucrare realizată de sculptorul Karl Storck. Soarta Pieței Teilor a fost mult discutată în Consiliul Comunei București, iar în anul 1903 s-a optat pentru amplasarea în piață a statuii lui C.A. Rosetti. Monumentul este opera sculptorului Wladimir C. Kegel, iar turnarea sa în bronz a fost realizată în atelierele Școlii Superioare de Arte și Meserii. În aprilie 1903, monumentul C.A. Rosetti a fost inaugurat și de atunci, piața poartă numele ilustrului personaj.

• Calea Victoriei

Una dintre cele mai vechi străzi din București, Calea Victoriei, a fost amenajată de principele Constantin Brâncoveanu în anul 1692, pentru a lega Curtea Domnească din București de reședința sa de la Mogoșoaia. În sec. al XVII-lea, Calea Victoriei se numea „drumul Brașovului”, pentru că lega Bucureștiului de Brașov, pentru ca, începând cu secolul următor, să devină „Podul Mogoșoaiei”. În ceea ce privește denumirea de „pod”, aceasta provine de la modul de pavare a drumurilor principale din București, cu podele de lemn, modă care a dispărut la începutul sec. al XIX-lea. Până atunci însă, toate străzile principale din București purtau denumirea de „poduri”. În anul 1878, „Podul Mogoșoaiei” își schimbă numele în „Calea Victoriei”, în amintirea războiului ruso-româno-turc (1876-1878), în urma căruia Principatul României și-a dobândit Independența. Pe Calea Victoriei se pot vedea astăzi unele dintre cele mai frumoase clădiri din București, majoritatea fiind ridicate în cursul sec. al XIX-lea de către cele mai bogate familii din România. La acestea, s-au adăugat clădirile construite mai târziu, în anii interbelici.

• Bulevardul I.C. Brătianu

Acest bulevard este cea mai veche porțiune a axei nord-sud a Bucureștiului. A fost punctul de plecare al „drumului Târgoviștei”, atestat prima oară în anul 1669, ca „ulița cea mare a târgului”. Până în anul 1947, bulevarul era mult mai întins, cuprinzând și actualul bulevard Nicolae Bălcescu. După instaurarea regimului comunist, acest bulevard s-a numit Nicolae Bălcescu, iar la începutul anilor 1960 s-a numit „Bulevardul 1848”. După 1990 s-a revenit la denumirea interbelică. Bulevardul I.C. Brătianu de astăzi este mărginit de Piața Universității la nord și Piața Unirii la sud. Bulevardul desparte în două părți orașul vechi.

• Strada Nicolae Șelari

Actuala îngustime a străzii Nicolae Șelari se datorează apropierii clădirilor ridicate aici la finalul sec. al XIX-lea. Numele de „Șelari” vine de la breasla meșterilor care fabricau piese de harnașament în Evul Mediu. Dacă străzile Șelari și Blănari, după cu arată și denumirea lor, au fost nucleul unor mici mahalale ale șelarilor și cojocarilor încă din sec. al XVIII-lea, în preajma lor au existat și alte mahalale meșteșugărești, grupate de-a lungul unor străzi precum Băcani, Zarafi, Cpldărari, sau Gabroveni. Pe ultima dintre ele, locuiau negustorii veniți din Gabrovo, orășel din Bulgaria de azi. Cea mai veche atestare din zonă este a bisericii Sf. Nicolae Șelari, la 27 aprilie 1664, o biserică mică, făcută din lemn. În vara anului 1676 este atestată prima oară mahalaua Șelarilor, iar la 4 martie 1678 apare în documente și „ulița cea mare a șelarilor” care aveea doar patru metri lățime. Mahalaua Șelarilor a fost una dintre primele mahalale ale târgului medieval.

• Piața Universității

Palatul Universității a fost ridicat începând cu 10 octombrie 1857, pe baza proiectului arhitectului Alexandru Orăscu, și finalizat în decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate între anii 1912 și 1926 după planurile arhitectului N. Ghica-Budești și adăpostesc astăzi facultățile de Fizică-Matematică, Geologie-Geografie și Chimie. Palatul Universității a fost construit pe vechiul amplasament al mânăstirii Sf. Sava, ridicată la mijlocul sec. al XVII-lea, în marginea de nord de atunci a orașului. Mânăstirea găzduia între sec. al XVII-lea și al XIX-lea, „Academia Domnească”. Palatul Universității, clădire cu elemente de arhitectură neo-clasică, ocupă astăzi spațiul cuprins între Piața Universității, bvd. N. Bălcescu, str. Edgar Quinet și str. Academiei. Edificiul are fațade către toate străzile cu care se învecinează.

• Strada Lipscani

Strada Lipscani a apărut la începutul sec. al XVI-lea și, timp de trei de trei secole, a fost „Ulița cea Mare” care mărginea zidul nordic al Curții Domnești. Pe la 1750 primește actuala denumire după numele negustorilor „lipscani”, care aduceau marfă de la târgul anual din Leipzig și care își aveau magazinele pe Ulița Mare a târgului. Pe strada Lipscani se află astăzi magazine, galerii de artă, sedii de instituții, toate în clădiri ridicate în secolul al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.

• Banca Națională a României

Palatul Băncii Naționale a fost construit începând cu anul 1884, în stilul neo-clasic francez după planurile arhitecților Albert Galleron și Cassian Bernard, secundați de arhitecții români Grigore P. Cerkez și Constantin Băicoianu. În anul 1948, Banca Națională a României a devenit Banca de Stat, fiind organizată ca instituție autonomă în anul 1955. Începând cu 1990 a revenit la numele și funcția originală.

• Bulevardul Regina Elisabeta

A fost deschis între anii 1870 și 1872 ca axă est-vest a orașului. Primele clădiri ale noului bulevard erau Biserica Sărindar și Hotel Herdan (1871), devenit Grand Hotel du Boulevard (1874). Curând apar multe hoteluri și palate instituționale, bulevardul devenind, în mai puțin de o generație, un Corso al eleganței. Pe bulevardul Regina Elisabeta au fost și vetitele cabarete „Alhambra” și „Moulin Rouge”, precum și câteva dintre primele cinematografe din București. În anul 1884 este construit cel dintâi cinematograf, numit „Trianon” care, după naționalizare, a devenit, a devenit „București”.

• Palatul CEC

CEC-ul ca instițutie a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La început aceasta a funcționat în diverse imobile, după care, în anul 1875, s-a început construirea unui sediu propriu, pe locul în care se găsea biserica Sf. Ioan cel Mare. Instituția se dezvoltă rapid, astfel că sediul său devine neîncăpător. Se hotărăște demolarea lui și pe același loc s-a început construcția actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Lucrările de construcție au demarat cu ceremonia de punere a pietrei de temelie de către regele Carol I la 8 iunie 1897. Construcția a fost terminată în anul 1900.

• Palatul Poștei

Construcția Palatului Poștei a început în anul 1894 pe vechiul amplasament al Hanului Constantin Vodă, ridicat de Constantin Brâncoveanu, pentru a reuni într-o singură clădire Poşta Centrală a Bucureştiului, găzduită până în acel moment în casele Bărcănescu din strada uliţa Doamnei. Piatra de temelie a Palatului a fost pusă în data de 24 octombrie 1894 de către regele Carol I, clădirea fiind inaugurată în toamna anului 1900. Poșta a funcționat în clădire până în anii ’70, când a fost mutată, iar clădirea a fost amenajată pentru Muzeul Național de Istorie a României.

Mihăiță ENACHE