325: Are loc primul Conciliu de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia), convocat de împăratul Constantin cel Mare şi care a combătut erezia ariană.

1498: Expediția lui Vasco da Gama a atins țărmul indian, deschizând un nou drum maritim.

250px-Vasco_da_Gama_(without_background)

Vasco da Gama

 Vasco da Gama, conte de Vidigueira (n. 1469 în Sines – d. 24 decembrie 1524 în Kohi India), a fost un explorator portughez din perioada Marilor descoperiri care a descoperit calea maritimă dintre Europa și India. Unii istorici presupun că numele de “Gama” provine de la cavalerul Lopo Rodrigues de Olhoa însoțitorului eroului național Cidul care joacă un rol hotărâtor în recucerirea de la mauri (arabi) a orașului Évora în anul 1166, acesta fiind însoțit de un cerb (în portugheză = “gama”), care ar fi devenit porecla familiei. Datele lui biografice sunt puține. Se cunoaște faptul că are origini nobile. Părinții săi având șapte sau opt copii, părinții numindu-se Estêvão da Gama și Isabel Sodré, a cărei familie provine din Anglia având legături bune cu cavalerii creștini. Tatăl său aparținea „Ordinului Cavalerilor de Santiago”, administrând (alcaide-mor) orașul Sines. În 1484 Dom Diego a fost condamnat la moarte, fiind acuzat de a fi participat la un complot împotriva regelui Portugaliei Joao II.

Primele dovezi istorice despre Vasco da Gama datează din 1480, când intră în rândurile „Cavalerilor de Santiago”. În 1492 este însărcinat de regele Joao II cu pedepsirea negustorilor și piraților francezi din golful Setúbal și Algarve, ca reacție la actele de piraterie franceze.  De ce a fost numit în această funcție, istoricii amintesc faptul că “da Gama” a avut contacte bune la curtea regelui portughez “Manuel I” urcat pe tron în anul 1495. Tot acest rege i-a înlesnit intrarea în “Ordinul Cavalerilor lui Cristos”. Lipsa cunoștințelor de navigație marină a fost compensată prin angajarea în această expediție a celor mai buni navigatori portughezi, printre care și Bartolomeu Diaz, care însoțește flota lui până la Capul Verde.

290px-Caminho_maritimo_para_a_India

da Gama Rute prima călătorie spre India (notat cu negru) Călătoria Pêro da Covilhã (portocaliu) şi Afonso de Paiva (albastru). Rutele comune sunt notate cu linie verde.

Vasco da Gama pornește la data de 8 iulie 1497 din portul Restelo Lisabona la bordul corăbiei Nau S. Gabriel (120 t), iar fratele său Paulo da Gama la bordul lui S. Rafael însoțite de corăbiile Bérrio, Santa Fé) (100 t) sub comanda căpitanului Nicolao Coelho. Echipajul flotei însuma 150 -170 de oameni, sub comanda celor mai buni căpitani și cârmaci din Portugalia cu experiență de navigare pe Oceanul Pacific. Pe vasul amiral era Pêro de Alenquer cârmaci, pe vasul São Rafael era João de Coimbra, iar pe vasul Bérrio era experimentatul pilot Pêro Escobar, dintre alți ofițeri din rândul echipajului pot fi amintiți São Gabriel Gonçalo Álvares și Diogo Cãos. Vasco da Gama navighează spre vest pe Atlantic, mai de parte de coasta africană profitând de un vânt (Pasat) mai puternic. La 4 noiembrie ajunge în golful S.Elena (Sankt-Helena) pe coasta de vest africană făcând un ocol larg la depășirea “Capului Bunei Speranțe” ajungând la 25 noiembrie “Moselbai”. Ajunge pe coasta răsăriteană a africii atingând la 7 aprilie 1498 în Mombasa unde negustorii arabi caută să împiedice continuarea expediției. Mai departe navighează de-a lungul coastei răsăritene a Africii ajungând în orașul Malindi unul dintre orașele concurente Mombasei. Sultanul orașului punându-i la dispoziție un navigator cunoscător al rutei spre India. La data de 20 mai 1498 ajung corăbiile lui “da Gama” în apropiere de Calicut pe coasta Malabar. Pentru prima oară ajunge o corabie europeană coasta Indiei pe calea maritimă și înconjurarea Africii. Vasco da Gama încheie un acord comercial cu Samorim ce domnește în Calicut și se reîntoarce la 8 octombrie încărcat cu mirodenii. Prima navă din flota sa sub comanda lui Nicolao Coelho ajunge înapoi în patrie la 10 iulie 1499, Vasco da Gama numai la 9 septembrie, întârzierea se datorează morții fratelui său pe Insulele Azore. La crăciunul anului 1499 este încredințată lui “da Gama” de curtea regală portugheză, conducerea orașului Sines. Începând o perioadă de conflicte între rege și “da Gama” pe o parte și Superiorul Ordinului Cavalerilor de Santiago, autoritățile locale constituite din nobili (familia Noronha) pe de altă parte. Da Gama fiind învins în acest conflict trebuie să părăsească orașul (1507) împreună cu familia sa, având dreptul să calce în acest ținut numai cu aprobarea Superiorului Ordinului. Cu jutorul regelui intră în rândurile Ordinului Cristi. În 1502 este denumit de rege ca “Amiral al Mărilor Indiei” (Almirante do Mar das Índias) aceasta fiind o replica portugheză la numirea lui Cristofor Columb ca “Amiral al mărilor și oceanelor” de curtea regală spaniolă.

 1506: A murit Cristofor Columb, explorator italian (n. 1451)

225px-Christopher_Columbus

Cristofor Columb. Portret postmortem de Sebastiano del Piombo, 1519

Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

1521: Are loc bătălia de la Pamplona în timpul războiului dintre Spania și Franța.

1595: Delegația munteană încheie la Alba Iulia tratatul de suzeranitate a principelui Transilvaniei Sigismund Bathory asupra Țării Românești.

1711: Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a adresat o proclamaţie locuitorilor Moldovei, prin care erau chemaţi să participe la războiul împotriva imperiului otoman.

 1799: S-a născut Honoré de Balzac, scriitor francez (d. 1850)

HBalzac

Honoré de Balzac

 Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic. Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre, G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin,  el a fost caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin.

În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării. Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, “Comedia umană” (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

 1806: S-a născut economistul şi filosoful John Stuart Mill.(d. 8 mai 1873)

 1822: S-a născut Frederic Passy, primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace. (d. 12 iunie 1912)

 1830: S-a născut Hector Malot, scriitor francez (d. 1907)

100px-Hector_Malot

Hector Malot

Hector Malot (n. 20 mai 1830 – d. 17 iulie 1907) a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori francezi. A scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul “Singur pe lume”. A fost dedicat fiicei lui, Lucie. “În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, și numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?…” se întreba Hector Malot la începutul cărții sale.

1834: A murit generalul francez LaFayette (Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier), cunoscut mai cu seamă pentru faptele sale de arme din timpul Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii (n. 1757).

1865: A fost inaugurată, la București, prima expoziție națională de produse agricole și industriale românești, organizată din inițiativa lui Ion Ionescu de la Brad și a lui Petre S. Aurelian.

1875: A fost semnată, la Paris, Convenția Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internațional de Unități de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22 martie 1883).

1882: Se formează „Tripla Alianță” între Germania, Austro-Ungaria și Italia.

1883: Krakatau: încep semnele prevestitoare ale celei mai distrugătoare erupții din istoria omenirii.

1896: A murit compozitoarea şi pianista Clara Schumann, soţia compozitorului Robert Schumann (n. 1819).

1902: Cuba își câștigă independența față de Statele Unite.

1914S-a născut Corneliu Coposu, om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Tărănesc Creştin şi Democratic. (d. 11 noiembrie 1995) 

Corneliu_Coposu_1990

Corneliu Coposu

 Corneliu (Cornel) Coposu a fost un om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 – 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă. A fost deținut politic sub regimul comunist.

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost închis pentru înaltă trădare de autorităție austro-ungare la Vaț, Seghedin și Budapesta, de unde a fost eliberat în anul 1919 de către generalul Traian Moșoiu odată cu intrarea trupelor române în Ungaria. Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coșlariu, lângă Blaj. La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Colegiul Sf. Vasile din Blaj, doar după ce a urmat clasa a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupție în cadrul unui contract de armament, Coposu este condamnat la 3 luni și o zi de închisoare, pentru lezmajestate, fiind acuzat pentru posesia unor documente. Pedeapsa a fost ispășită în condiții speciale: așternut personal, își procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar ușa celulei nu era încuiată. În timpul detenției a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă PCR, despre care a rămas cu o impresie bună: „Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suportă dialogul cu multă ușurință și avea la îndemână argumente pe care știa să le valideze cu multă pricepere.” La 17 noiembrie 1937 este reformat medical, în evidența regimentului 33 Artilerie, pentru obezitate cu tulburări funcționale. Avea o înălțime de 1,87 m și o greutate de 160 kg, cu un perimetru abdominal de 172 cm.

 Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru “înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru “crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplarie mecanică.

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reușit să înșele vigilența poliției politice, Securitatea, și să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995, Președintele PNȚCD a fost Corneliu Coposu.

Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ”Nu putem reuși decît împreună”). Pe Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai tîrziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ”Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ”România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu. În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții.

240px-BustCorneliuCoposu

Bustul lui Corneliu Coposu, din București, opera sculptorului Mihai Bucule

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele. În Piața Revoluției din București a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu, monument așezat față în față cu monumentul lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe.

1920: S-a inaugurat Opera Română din Cluj, cu opera Aida, de Giuseppe Verdi.

1927: Charles Augustus Lindberg, pilot din Detroit, a efectuat primul zbor fără escală peste Oceanul Atlantic, la bordul unui avion monoplan.

Charles_Lindbergh_detail_3c16807u

Charles Lindbergh

Charles Augustus Lindbergh, Jr. (n. 4 februarie 1902 – d. 26 august 1974), cunoscut și ca “Lucky Lindy” (Norocosul Lindy) sau “The Lone Eagle” (Vulturul solitar), a fost un pilot american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru efectuarea primului zbor solo non-stop transatlantic în 1927.

Conform unor opinii, Lindbergh și-ar fi stricat enormul renume pe care l-a cucerit datorită performanțelor sale de aviator, prin implicarea puternică în mișcarea menită să împiedice intrarea Statelor Unite ale Americii în cel de-al doilea război mondial. După alte opinii, Lindbergh ar fi dovedit patriotism și deosebit curaj prin susținerea unei cauze pe care el o considera justa în ciuda pierderii suportului publicului.

1932: Amelia Earhart (n. 24 iulie 1897 – dispărută la 2 iulie 1937 în Pacific) devine prima femeie care a survolat singură oceanul Atlantic.

225px-Amelia_earhartAmelia Earhart (n. 24 iulie 1897, Atchison, Kansas – dispărută pe 2 iulie 1937 în Pacific) a fost un pioner în aviație și o militantă angajată pentru drepturile femeii.  Amelia Earhart a fost fiica juristului Samuel Stanton Earhart (1868–1930) și a „Amy“-ei Otis (1869–1962). A petrecut cea mai mare parte a copilăriei în casa bunicilor deoarece tatăl ei era alcoolic. Încă de când era copil, Amelia se comporta într-un mod neobișnuit în comparație cu celelalte fete de aceeași vârstă, se cățăra pe copaci, vâna șobolani cu arma. În 1915 a absolvit liceul cu rezultate excelente, iar din 1917 a lucrat în Boston ca soră medicală în cadrul armatei, fiind angajată și pentru societate. În anul 1919 a început studiul medicinei la universitatea „Columbia University” din New York. După circa un an și-a întrerupt studiile și s-a reîntors acasă la părinți, pentru ca în anul 1920 să zboare pentru prima oară cu avionul, fiind hotărâtă să devină pilot. Deoarece costul orelor pentru zbor era de 1000 de dolari, părinții au refuzat finanțarea cursului de pilot. A practicat circa 28 de profesii până ce, în anul 1921, a putut lua primele ore de zbor de la Neta Snook. După numai șase luni, cu ultimii bani economisiți și-a cumpărat un avion „Kinner Airster”, cu care a stabilit recordul de înălțime de zbor, pentru femei, cu o altitudine de 4300 m.

În anul 1920 părinții ei au divorțat, iar Amelia s-a mutat împreună cu mama ei pe coasta de est a SUA. La insistențele mamei sale a vândut avionul dar a cumpărat un automobil de tip sport. A lucrat în Boston ca învățătoare, fiind și angajată social. Amelia Earhart a atras asupra ei atenția presei internaționale la data de 17 / 18 iunie 1928 ca prima femeie pasageră care traversează cu avionul Oceanul Atlantic, fiind sărbătorită și declarată „femeia anului” devenind un idol feminin. La toate interviurile date, subliniază faptul că femeile nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbații. În 1929 a contribuit la înființarea clubului piloților feminini „Ninety Nines”, cu scopul sprijinirii femeilor care vor să zboare cu avionul. În anul 1931 s-a căsătorit cu scriitorul George P. Putnam (1887 – 1958), mentorul și admiratorul ei. Amelia s-a căsătorit cu oarecare rezerve, temându-se că familia îi va limita posibilitatea de a pilota. În anul 1932 a căutat să urmeze exemplul lui Charles Lindbergh, care a traversat singur la 20/21 mai 1927 Oceanul Atlantic, însă din cauza timpului nefavorabil și a unor probleme tehnice a trebuit să întrerupă zborul în Irlanda de Nord, neajungând la Paris.

Amelia, femeia care a traversat de două ori Atlanticul, a primit de la președintele american Herbert C. Hoover medalia de aur „National Geographic Society”. La primirea distincției ea a făcut următoarea remarcă laconică: „Unele detalii ale zborului sunt exagerate”. Ea s-a angajat mai departe pentru drepturile femeii și recunoașterea poziției acesteia în societatea americană. Au urmat o serie de zboruri peste Pacific, între Honolulu (Hawaii) și Oakland (California), sau solo de la Mexico City la Newark (New Jersey). Înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, a dorit să facă înconjurul pământului la Ecuator. După ce parcursese deja trei pătrimi din zborul planificat, a decolat la data de 2 iulie 1937 de la Lae (Noua Guinee) zburând spre insula Howland din Pacific, unde nu a mai sosit niciodată.

1937: A intrat în vigoare Codul Justiţiei Militare.

1940: Holocaust: Primii prizonieri sosesc în noul lagăr de concentrare la Auschwitz.

1960: Filmul La Dolce Vita regizat de Federico Fellini primește Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Actrița Anita Ekberg este populară cu scena de film din Fântâna din Trevi.

 1988: A murit prof. dr. Ana Aslan, membră a Academiei Române, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (n. 1 ianuarie 1897).

Ana Aslan

Ana Aslan
Foto: www.aslan.info

Ana Aslan a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988). A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

 Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei și ai lui Mărgărit Aslan, o familie de intelectuali. Urmează cursurile colegiului Romașcanu din Brăila. La 13 ani își pierde tatăl. Familia Aslan părăsește orașul natal și se mută la București. În 1915, Ana absolvă Școala Centrală din București. La 16 ani, visează să ajungă pilot și chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol – Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și se înscrie la Facultatea de Medicină. În timpul Primului Război Mondial, îngrijește soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, absolvă Facultatea de Medicină. Este numită preparator la clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat. Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

1989: Masacrul din Piața Tiananmen: Autoritățile chineze declară legea marțială în fața demonstrațiilor pro-democrație.

1990: Au avut loc primele alegeri libere și democratice în România de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Electoratul s-a pronunțat asupra președintelui țării (prin vot direct) și a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaților și Senatul (vot proporțional pe liste).

2001: Miron Cozma a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, în locul său fiind ales Vasile Savu, cel care a asigurat interimatul după arestarea acestuia.

2003: Militarii americani stationaţi la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu au primit ordinul de a părăsi România.

2005: A încetat din viaţă Paul Ricoeur, unul dintre cei mai importanţi filozofi francezi contemporani (n. 27 februarie 1913).

2005: La cea de-a 58-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu” a obținut premiul „Un Certain Regard”.

2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film din Rusia (n. 23 februarie 1944).

2009: Prima tentativă de alegere a președintelui Republicii Moldova a eșuat.