24 ianuarie 1859 reprezintă unul dintre evenimentele cheie ale constituirii României moderne. În urmă cu 156 de ani, Adunarea Electivă de la București îl vota pe Alexandru Ioan Cuza drept domn al Țării Românești, după ce anterior fusese ales domn al Moldovei.
În patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), printre obiectele care s-au păstrat de la acel moment istoric, se numără și două picturi înfățișând Proclamarea Unirii Principatelor, de Theodor Aman și portretul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de Carol Popp de Szathmari.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești
Conform hotărârilor Convenției de la Paris (1858), la Iași și București s-au organizat scrutinuri, în urma cărora au fost aleși deputații din Adunările Elective, ce trebuiau să numească domnitorii în cele două Principate.
În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis pe 22 ianuarie. Deja, la această dată, Alexandru Ioan Cuza fusese ales domn al Moldovei. La București, majoritatea în cadrul Adunării aparţinea conservatorilor (33 din cei 64 de deputați). Printre candidații acestora se numărau foștii domnitori Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey, în timp ce din rândul Partidei Naționale cele mai mari șanse le avea Nicolae Golescu. Situaţia a evoluat în direcţia dorită de Partida Naţională datorită apelului la presiunea populară. Pe 23 ianuarie, mii de oameni, mobilizaţi de unioniști, au ieşit pe străzi şi au umplut curtea Mitropoliei, unde Adunarea îşi ţinea şedinţele. Dându-și seama de situația creată, majoritatea conservatoare, întrunită în casa Oteteleșanu, recurge la o stratagemă, boicotând alegerile de a doua zi. În acest scop, îi înștiințează pe consulii puterilor garante că nu mai participă la alegeri. Punctul lor de vedere nu este împărtășit de aceștia. În același timp, deputații unioniști, reuniți la Hotel Concordia, încearcă să-și stabilească un candidat la domnia Țării Românești. Dimitrie Ghica propune alegerea lui Al. Ioan Cuza și, după lungi discuții, la ora două noaptea propunerea întrunește adeziunea unanimă. În dimineaţa următoare, pe 24 ianuarie, această hotărâre este anunţată de Vasile Boerescu deputaţilor majorităţii, într-o şedinţă secretă cerută preşedintelui Adunării. În urma ședinței și sub presiunea populației, deputații conservatori semnează un act prin care se angajau să-l voteze pe Cuza. Apoi, după verificarea mandatelor deputaţilor şi depunerea jurământului, „se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului. Se deschide scrutinul şi, după citirea biletelor, Prea Sfinţia Sa, Părintele Mitropolit, prezidentul Adunării, proclamă că s-a ales Domnul Ţării Româneşti, cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza”. Acesta află de alegerea sa ca domn al Ţării Româneşti printr-o telegramă trimisă de la Bucureşti, pe 24 ianuarie, de către mitropolitul Nifon.
Pictura realizată de Theodor Aman (nr. inv.: 139.695) îi reprezintă pe membrii Adunării Elective de la Bucureşti în momentul votării lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859. Cei 62 de bărbați sunt prezentaţi într-o atitudine de poză, autorul sugerând totodată presiunea maselor populare aflate afară, în jurul Mitropoliei, asupra deputaţilor din sală. Opera de artă a fost realizată în anul 1861.
Într-o încăpere cu ferestre în fundal, un grup de bărbaţi şezând sau în picioare în jurul a trei mese acoperite cu pânză roşie; în primul plan dreapta, spre centru, trei bărbaţi gesticulând, dintre care unul întors cu spatele; un alt grup de personaje în picioare în stânga; în fundal centru un prelat ţinând o cruce în mâna dreaptă ridicată şi alţi doi bărbați în spatele său. În colțul dreapta jos al tabloului este semnătura lui Th. Aman, precum și anul în care a realizat pictura: 1861.
Portretul oficial al lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul este redat în picioare, 3/4, din semiprofil spre stânga, privind frontal; poartă uniforma de general de dorobanți călări. Mâna dreaptă este sprijinită pe o masă acoperită cu o ţesătură verde, pe care sunt două documente și două cărți, deasupra cărora se află chipiul cu egretă; mâna stângă este pe garda sabiei.
În spatele personajului se află un tron (cu capete de lei, tapiţat cu roşu, având brodată litera A pe spătar) și o draperie din catifea de culoare vișinie. Alexandru Ioan Cuza poartă mai multe ordine străine, conferite cu diferite ocazii: Ordinele „Osmanie” și „Medgidie” (Imperiul Otoman), Ordinul „Sf. Mauriciu și Lazăr” (Regatul Sardiniei) și Ordinul „Mântuitorului” (Grecia). Tabloul (nr. inv.: 75.061) poartă semnătura autorului, în partea stângă-jos, scrisă cu culoare roşie: Szathmari. Din păcate, opera nu este datată, însă poate fi încadrată destul de exact în timp: între anii 1864 – 1865, dacă avem în vedere diferite elemente ale tabloului (ordinele domnitorului, documentele şi cărţile care vor să simbolizeze marile reforme adoptate în anii 1864 – 1865).
Carol Popp de Szathamári
Născut la Cluj la 11 ianuarie 1812, Carol Pop de Szathamári a urmat cursurile Colegiului Reformat din oraş, completându-și formarea intelectuală prin călătorii şi studii la marile universităţi din Europa. Se stabileşte la începutul anilor 1840 la Bucureşti, unde, calitățile sale de pictor îl aduc în atenția curții domnești, Szathmari atingând performanţa de a fi pictor de curte sub cinci domni: Alexandru D. Ghica, Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I (pentru ultimii doi devenind şi fotograf oficial).
Szathamári este considerat primul fotoreporter de război de la care se păstrează imagini. El și-a câştigat celebritatea cu albumul în care adunase, în primăvara anului 1854, primele imagini de pe front şi chipuri de comandanţi din campania dunăreană cu care debutase Războiul Crimeii. Pentru acest album (cu care a participat și la Expoziția Internațională de la Paris, din 1855) a primit numeroase distincții, printre care două medalii de aur – una din partea împăratului Franz Joseph și una de la regina Victoria a Marii Britanii.
Szathamári a fost un adept al Unirii Principatelor, el realizând o serie de litografii în care a surprins momente și personalități care au făcut posibilă realizarea acestui ideal. El s-a numărat printre apropiații lui Alexandru Ioan Cuza, dovadă fiind și faptul că Szathmari l-a însoțit pe domnitor în călătoriile sale la Istambul (1860 și 1864). Din 16 octombrie 1863 este numit de Al. I. Cuza „pictor şi fotograf al Curţii”.
Szathamári a realizat mai multe albume de fotografii remarcabile, însă opera majoră a vieţii sale a fost monumentala lucrare din 1869, intitulată „România. Album alu M.S. Domnitorulu Carolu I”, ce cuprindea imagini cu cele mai însemnate așezăminte religioase din Bucureşti şi din restul Munteniei.
Deși bătrân și bolnav, a participat la Războiul de Independență, rezumându-se însă la a face fotografii în spatele frontului, pe care le trimitea diferitelor publicații din țară și străinătate. A luat parte și la încoronarea regelui Carol I și a reginei Elisabeta (1881), acesta fiind ultimul moment important din cariera sa de fotograf. A încetat din viață la București, pe 3 iulie 1877.
Text: Dr. Oana ILIE
Foto: Marius AMARIE, George NICA/MNIR
www.capodopere2019.ro