Pe valea râului Mamu, la fosta Mănăstire Stănești, din comuna vâlceană Lungești, se mai păstrează, înscris în piatră, unul dintre cele mai frumoase text de cronică din istoria românilor, primul scris de o femeie, care vorbește despre faptele de vitejie ale unuia dintre cei mai faimoși căpitani ai domnitorului Mihai Viteazul, stolnicul Stroe Buzescu.
Fostul Schit Stănești
Foto: (c) Liviu Popescu / AGERPRES FOTO
Inscripția este dovada că poetul Dimitrie Bolintineanu l-a confundat pe Stroe Buzescu cu fratele acestuia, când i-a versificat faptele de vitejie în poezia “Preda Busescu”, susține istoricul vâlcean Florin Epure. Despre acesta se spune că i-a salvat viața domnitorului, la Vidin (1598), și fusese propus de boieri să-i urmeze la tron, după uciderea de pe Câmpia Turzii.
Despre acest așezământ monastic, un monument istoric de importanță națională, trebuie să spunem că a fost ridicat pe temelia unui lăcaș mai vechi, din veacul al XV-lea, al lui Mogoș ban și Bogoș spătar. Ctitorii din 1536 sunt Giura logofătul și soția sa, Vilaia. Mănăstirea Stănești a fost moștenită de urmașii lor, Radu, Preda și Stroe, vestiții frați Buzești, intrați în legendă prin faptele lor de arme. În pronaosul bisericii se află o splendidă piatră tombală sub care se află boierul Stroe Buzescu, de la a cărui moarte eroică se împlinesc în aceste zile 412 ani.
Povestea acestei ctitorii se pierde apoi în alte vremi de urgii și pustiiri, deplânse de călătorul sirian Paul de Alep care o vizitase în anul 1657.
Istoricul vâlcean Florin Epure povestește despre episodul dramatic dar încununat de eroism care l-a avut protagonist pe căpitanul lui Mihai Viteazu și în urma căruia se află scris primul text al primei femei cronicar din istoria Țării Românești.
“După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă. Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus, însă, lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldav, care avea sprijin din partea tătarilor. Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și în documentul voievodului Radu Șerban, citez, “au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul’, explică prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea.
La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora. Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a “păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.
“Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit înjunghiat de sabia sa. Victoria lui Radu Șerban a fost posibilă datorită acestui succes dar și în urma unei acțiuni diplomatice și militare coroborată cu factorii politici influenți în zonă. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.
Pe lespedea de piatră care acoperă mormântul lui Stroe Buzescu a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul.
Foto: (c) Liviu Popescu / AGERPRES FOTO
Continuarea articolului o puteți citi pe site-ul agerpres.ro