Descoperită în anul 1989, această peșteră din jungla rezervației naturale Tapir Mountain este accesibilă doar după multe ore parcurse cu jeepul plecând din San Ignacio (Belize, America Centrală) și încă o oră de mers pe jos străbătând jungla. Aceasta reprezintă singura cale de acces în peștera Actun Tunichil Muknal sau, pe scurt, ATM. Pentru a ajunge în interiorul peșterii  trebuie parcurs un  kilometru prin albia râului.

Parcurgând încă un kilometru jumătate prin interiorul peșterii, după ce se trece de câțiva bolovani gigantici și câteva caverne (dintre care una cunoscută sub numele de ”Catedrala”), se ajunge în partea din spate a peșterii unde au fost descoperite câteva schelete, victime ale sacrificiilor ritualice făcute de către mayași în cinstea zeilor, în urmă cu peste o mie de ani.

Victimele sacrificate erau atât copii – cel mai mic în vârstă de un an – cât și adulți. Patru dintre schelete erau copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, înghesuite în crevase și mici nișe. Alte schelete aparțin unui copil de 7 ani, al unui adolescent de 15 ani (despre cei doi se presupune că au fost legați unul de celălalt înainte de a muri), al unui tânăr de 20 de ani, iar restul adulților aveau vârste cuprinse între 30 și 45 ani. Multe din scheletele mai tinere poartă urme de deformare craniană – așa-numitul skull shaping (ce conferea capetelor o formă ușor alungită și stranie).

Aproape toate victimele și-au pierdut viața în urma unei traume fizice la nivelului capului, unele dintre ele având craniul zdrobit în întregime. Este extrem de dificilă datarea exactă a vârstei scheletelor datorită cimentării lor în calcitul ce formează podeaua peșterii, dar  majoritatea resturilor de oale de lut care au fost descoperite în apropierea lor provin din anii 700 – 900. Așadar, se poate considera că anii în care s-au petrecut sacrificiile pot coincide cu această perioadă.

Mai departe în peşteră se află cel mai faimos dintre toate aceste schelete maya, scheletul unei fete în vârstă de 18 ani, cunoscută sub numele de “Fecioara de Cristal”.

Scheletul este unic din punct de vedere al poziţionării sale, dar și prin faptul că două dintre vertebre sunt zdrobite. Din acest motiv, cercetătorii sunt de părere că tânăra a murit într-un mod deosebit de violent, iar apoi a fost aruncată în peșteră, unde a și rămas pentru ultimii 1.000 de ani. Scheletul a stat atât de mult în peșteră încât s-a calcifiat complet, iar oasele au ajuns să aibă din această cauză un aspect grunjos, strălucitor, de unde și numele de Fecioara de Cristal.

Nu se cunosc exact circumstanţele în care au fost făcute sacrificiile, dar unii cercetători sunt de părere că au fost făcute în cinstea Zeului Ploii, Chac, sau al  Zeului Lumii de sub pământ, Xi Balba. O altă teorie susţine că oamenii care și-au pierdut viața aici erau considerați a fi vrăjitori (chiar și în cazul în care sufereau de boli mintale sau fizice), iar prin faptul că au fost lăsați neîngropaţi, spiritele lor rămâneau captive în peşteră.

În preajma scheletelor s-au descoperit vase de ceramică, dar şi formaţiuni ale peșterii sculptate de mayași, reprezentând oameni, dar şi de animale. Merită menționat faptul că în această peșteră trăiesc unele specii agresive de păianjeni, printre care și cei din ordinul Amblypygi sau ”păianjenii cu bici” (asemănători cu scorpionii).

Din cauza inaccesibilităţii peșterii, dar şi al procesului de calcifiere, multe oseminte s-au păstrate intacte şi foarte puţine au fost mișcate din locul lor de când au fost descoperite.

Într-o ţară care este cunoscută pentru neprotejarea patrimoniului său cultural, peștera Actun Tunichil Muknal se numără printre puţinele obiective protejate, existând doar câțiva ghizi autorizați pentru turiștii care doresc să viziteze peştera. Turiștii trebuie să fie cu mare băgare de seamă deoarece odată s-a întâmplat ca un turist să facă fărmâne un craniu, după ce a călcat, întâmplător, pe el.

Sursa: atlasobscura.com