Bine ați venit pe pagina oficială a Asociației Redescoperă Istoria!

Cunoașterea istoriei, așa cum a fost, a reprezentat dintotdeauna o provocare la care nu mulți s-au încumetat să răspundă. A accepta o asemenea provocare înseamnă fără îndoială să fii cu adevărat pasionat de istorie. Înființată în 2014, Asociația Redescoperă Istoria reunește persoane pasionate care vor să dea culoare istoriei prin intermediul reconstituirii istorico-militare, demonstrând – în cadrul evenimentelor la care participă – că istoria nu este ceva plictisitor, așa cum de obicei se crede, ci este mai mult decât o simplă înșiruire de ani și evenimente.

Reconstituim structuri militare din cadrul Armatei Române, a celei germane (Wehrmacht și Luftwaffe), precum și din cadrul celei sovietice, structuri care au avut un rol deosebit atât în istoria contemporană a României, cât și a Europei. Ne delimităm de organizațiile cu caracter extremist și nu promovăm mesajul politic specific perioadei istorice reconstituite. În același timp, în cadrul evenimentelor la care participăm, punem accent pe interacțiunea cu tânăra generație, profesionalismul membrilor Asociației Redescoperă Istoria fiind recunoscut în mod special de instituții precum Muzeul Municipiului București, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ș.a.

Dacă ești interesat de ceea ce facem și vrei să vezi cu ochii tăi o altă latură a istoriei, trimite-ne un email pe contact@redescoperaistoria.ro sau mai simplu, lasă-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook!