1358: Începe insurecția antifeudală a țărănimii franceze – „Jacqueria” – condusă de Guillaume Cale.

1503: Iacob al IV-lea al Scoției și Margareta Tudor s-au căsătorit în conformitate cu o bulă papală emisă de către Papa Alexandru al VI-lea. A fost semnat un tratat de pace veșnică între Scoția și Anglia; pacea a durat cel puțin zece ani.

1588: Flota spaniolă Invincibila Armada a ridicat ancora din portul Lisabona îndreptându-se spre Canalul Mânecii cu scopul de a realiza o debarcare pe Insula Marea Britanie.

300px-Invincible_Armada

Batalia de la Gravelines, Parte a Războiului Anglo-Spaniol din 1585–1604
Armada Spaniola si flota engleza in august 1588

 Invincibila Armada (în spaniolă Armada Invencible) este numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.

 1779: S-a născut Thomas Moore, poet irlandez, supranumit și “bardul Irlandei”. (d. 1852)

Thomas_Moore

Thomas Moore

 1849: A murit Anne Brontë, scriitoare engleză (n. 1820)

200px-AnneBronte

Anne Brontë

 Anne, mezina familiei Brontë, s-a născut la 17 ianuarie 1820 în Thornton. La numai un an, mama acesteia, Maria Branwell, s-a îmbolnăvit de ceea ce se crede că a fost cancer uterin și a murit pe 15 septembrie 1821. Sora Mariei venise inițial în casa acestora pentru a o îngriji pe sora ei, însa și-a petrecut restul vieții acolo, având grija de copii. Când sora acesteia moare, în 1825, tatăl său o retrage de la școala la care învața iar pentru următorii 5 ani, aceasta este educată acasă, în special de tatăl și mătușa ei. La 15 ani, Anne se duce în Roe Head, unde stă 2 ani, timp în care se întoarce acasă numai în vacanțe. În decembrie 1837, Anne se îmbolnavește de gastrită iar sora acesteia, Charlotte îl convinge pe tatăl lor să o aducă pe Anne acasă. În 1839, aceasta caută să se angajeze ca profesoara și devine guvernantă la familia Ingham la Blake Hall.

 1864: A murit Simion Bărnuțiu, politician român (n. 1808)

250px-Simion_Barnutiu_4

Simion Bărnuțiu

 Simion Bărnuțiu (n. 21 iulie 1808, Bocșa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului) a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania.

 Născut într-o familie săracă, și-a început studiile la școala comunală de la 6 ani. După terminarea școlii, a urmat studiile la gimnaziul din Careii Mari, iar, apoi, Facultatea Teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic. De la 23 de ani, din anul 1831, predă istoria universală la o școală în Blaj. Nu și-a mai putut continua studiile istorice, drept consecință a unui proces în care a fost implicat. Din această cauză s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de Drepturi timp de 3 ani. În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Pe 14 mai 1848 a ținut un important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj. Revoluția odată înfrântă, Bărnuțiu s-a refugiat la Viena, unde a urmat cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare a intervențiilor poliției imperiale. Se mută în Italia, la Pavia, unde se înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar, apoi, revine la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo. În calitatea sa de profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) și, apoi, la Universitatea din Iași (1860-1864), Bărnuțiu a format oameni cu o gândire nouă, oameni care, ulterior, au cerut reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a celor mănăstirești.

 A murit în 28 mai 1864, la locul numit Gorgana, aparținător satului Sânmihaiu Almașului; în acel moment, Bărnuțiu, grav bolnav, era în drum, împreună cu nepotul său, Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa. A fost înmormântat în curtea bisericii de lemn din Bocșa, pe 3 iunie 1864, de către 30 de preoți, în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa.

Greek_Catholic

Mausoleul lui Bărnuțiu se află în Biserica Greco Catolică din Bocșa

A fost unul dintre organizatorii și conducătorii Revoluției Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la cea din mai 1848. Concepe și distribuie celebrul său manifest Proclamația din 24-25 martie 1848, în care enunță principiile sale, formulate anterior, începând din anul 1842, despre națiunea română și soarta românilor din Transilvania.

 1908: S-a născut Ian Fleming, scriitor britanic (d. 1964)

200px-For_Your_Eyes_Only

Ian Fleming

Ian Lancaster Fleming (n. 28 mai 1908 – d. 28 august 1964) a fost un scriitor și jurnalist britanic, cunoscut pentru crearea lui James Bond și ilucidarea aventurilor acestuia in 12 romane și 9 nuvele. Cu circa 100 milioane exemplare vândute în toata lumea, lucrările despre James Bond sunt incluse în lista celor mai vîndute serii de cărți. Fleming a mai scris două cărți și povestea pentru copii “Chitty Chitty Bang Bang”.

1918: Republica Democratică Azerbaidjan și Republica Democrată Armeană își declară independența.

1936: Matematicianul englez Alan Turing a trimis spre publicare articolul “Despre numerele calculabile cu aplicații în Entscheidungsproblem”, articol în care a introdus conceptul de mașină Turing, un dispozitiv abstract simplu de manipulare a simbolurilor, capabil de a simula logica oricărui algoritm rulat de un calculator.

1940: Al Doilea Război Mondial: Belgia se predă Germaniei.

1940: Al Doilea Război Mondial: Forțele norvegiene, franceze, poloneze și britanice recuceresc Narvik în Norvegia. Aceasta este prima victorie a infanteriei aliate a războiului.

1961: Ziarul britanic The Observer a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat “Prizonierii uitați”, declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International.

Faroe_stamp_132_amnesty_international1963: A murit Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1882)

1964: A fost creată Organizația pentru Eliberarea Palestinei (Ierusalim, 28 mai – 2 iunie 1964).

1968: A fost rejudecat „Procesul Pătrășcanu”; Tribunalul Suprem i-a achitat pe toți membrii „lotului Pătrășcanu”, iar Lucrețiu Pătrășcanu a fost declarat erou național.

1971: A fost lansată stația interplanetară sovietică „Marte-3″; a devenit satelit artificial al acestei planete la 2.XII.1971 și a depus pe suprafața ei primul agregat automat care a comunicat date științifice din mediul marțian.

1975: Cincisprezece țări din Africa de Vest semnează Tratatul de la Lagos, crearea Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest.

1977: A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani și replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialiști români.

200px-TropeumTraiani_11Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.

Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.

Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular. 

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102.

La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170. În Complexul muzeal Tropaeum Traiani pe lângă “Monumentul triumfal Tropaeum Traiani” și “cetatea Tropaeum Traiani” (care datează din secolul al II-lea) se află și muzeul de sit. Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme. Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice.

1982: Războiul din Insulele Falkland: forțele britanice înving pe cele argentiniene în Bătălia de la Goose Green.

301px-Falklands,_Campaign,_(Distances_to_bases)_1982

Harta care subliniază recucerirea insulelor de către britanici

Războiul Malvinelor este un conflict militar și diplomatic care a avut loc în anul 1982 între Argentina și Marea Britanie și s-a desfășurat în 3 arhipelaguri din sudul Oceanului Atlantic și anume: insulele Malvine (sau Falkland), Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud. Războiul a durat de pe 2 aprilie până pe 14 iunie 1982 și a pornit de la debarcarea argentinienilor pe insulele Malvine. Cauza luptei a fost suveranitatea insulelor care de-a lungul istoriei au fost ocupate de către Spania, Franța, Argentina și ocupate de Anglia în 1833. Argentina consideră o parte a teritoriului său ocupată de o forță invazoare și în documentele interne aceste insule fac parte din Provincia Țării de Foc, Antarcticii și Insulelor Atlanticului de Sud (Provincia de Tierra del Fuego, Antártida e Islas del Atlántico Sur).  În urma acestui conflict militar s-au înregistrat peste 900 de morți (649 argentinieni, 255 englezi, 3 locuitori ai insulelor) și peste 1900 răniți (1188 argentinieni și 777 englezi).  Războiul Malvinelor a avut urmări clare și în viața politică a celor două state. Astfel, în Argentina, a condus la destrămarea dictaturii El Proceso care conducea țara din 1976. Această juntă militară fusese, după unii observatori politici, cea mai semnificativă dictatură argentiniană. În Marea Britanie izbânda militară a dat puteri și mai mari guvernului condus de Margaret Thatcher și a condus la consolidarea renumelui lui Thatcher ca Doamna de Fier, respectiv la realegerea sa în anul 1983, pentu a doua oară, ca prim ministru a Regatului Unit.

1987: Celebrul zbor al unui avion pilotat de cetățeanul vest-german, Mathias Rust, care a violat spațiul aerian al URSS și a aterizat în Piața Roșie.

1992: A fost semnat, la București, Tratatul româno–american pentru încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor.

1993: Eritrea și Monaco se alătură Națiunilor Unite.

1995: Orașul rus Neftegorsk este lovit de un cutremur de 7,6 grade pe scara Richter; peste 2.000 victime, reprezentând 2/3 din totalul populației.

1998: Oficialitățile militare din Pakistan au efectuat primele teste cu arme nucleare.

1999: Scandalul dioxinei: descoperirea unor animale contaminate cu dioxină și vândute de Belgia câtorva mii de ferme din lume.

1999: La Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină este expusă publicului din nou; vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

Leonardo_da_Vinci_(1452-1519)_-_The_Last_Supper_(1495-1498)Cina cea de taină (în italiană Il Cenacolo sau La Ultima Cena) este o pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano.

 Opera măsoară 460 x 880 cm și a fost executată în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 și 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, așa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacțiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunțase că unul dintre discipolii săi îl va trăda. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunțite, schițele corespunzătoare s-au păstrat și se găsesc în biblioteca “Albertina” din Viena, la “Accademia” din Veneția și în “Royal Library” din castelul Windsor.

 Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puțin timp, vopseaua a început să se desprindă, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona. În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafața pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o ușă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. Ultima restaurare, începută în 1948 și terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind și consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură și readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate și prospețime neașteptate. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbușește dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câțiva saci cu nisip.

În 1980, împreună cu biserica și cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanității. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor “Unul dintre voi mă va trăda!”, artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei și temperamentului, apostolii au reacționat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis și complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca niște portrete independente, deși integrarea lor în ansamblu este perfectă.

Compozițional, Cina cea de Taină a fost construită după raționamente aproape matematice. Apostolii au fost împărțiți în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta și două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul. Părerea care dăinuise multă vreme privitoare la rolul secundar al culorii la Leonardo, explicându-se aceasta prin formația sa toscană în care avea întâietate realizarea reliefului – “il rilievo” – ca obiectiv pictural, a fost infirmată prin lucrările moderne de restaurare. Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una se găsește la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).